Curier Județean

FOTO| Piste pentru role, skate și biciclete, labirint din gard viu și locuri de joacă pentru copii, la Aiud: A fost predat amplasamentul pentru demararea lucrărilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Vineri, 24 septembrie a fost predat amplasamentul pentru demararea lucrărilor care vor fi realizate în cadrul proiectului „ECO Agrement Aiud – Zone de agrement Avram Iancu și Ecaterina Varga”.

„De luni vor începe lucrările pe strada Avram Iancu – zona cartodrom. Reamintim faptul că proiectul „ECO Agrement Aiud – Zone de agrement Avram Iancu și Ecaterina Varga” cod MySMIS 116066, este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 și are o valoare totală de 6.870.194,26 lei”, au scris reprezentanții primăriei Aiud pe Facebook.

Proiectul prevede realizarea de alei pietonale, spaţii de odihnă, piste pentru role, skate şi biciclete, locuri de joacă pentru copii şi un labirint din gard viu. De asemenea, se va amenaja o scenă ce va beneficia de un ecran de proiecţie demontabil.

Una dintre zonele de agreement va fi realizată pe strada Ecaterina Varga, nr. 12 Pe terenul în suprafaţă de 3.636 mp se află în prezent trei imobile, care vor fi demolate, având în vedere starea avansată de degradare a acestora. Amenajarea principală va cuprinde o amenajare peisagistică de tip labirint – construit pe amprenta zidurilor fostei construcţii. Labirintul se doreşte a fi martor al fostei construcţii, alături de un panou informativ cu un scurt istoric al clădirii. În zonă va fi realizat un loc de joacă pentru copii cu înălţimea gardului viu de 80 de centimetri – care va permite crearea unui spaţiu de explorare pentru cei mici.

Spaţiul de odihnă va cuprinde mici zone de relaxare, completate de o structură rimată de arbori, de tip „soldaţi”, de diverse specii. Pista pentru role va fi realizată în partea vestică a parcelei şi va cuprinde şi o platformă de odihnă / vizionare. Aleile pietonale vor avea lăţimea de 1,5 metri. Totalul suprafeţelor zonelor verzi va fi de 3.273,23 mp.

Proiectul de pe strada Avram Iancu, nr. 111B, prevede amenajarea unui spaţiu funcţional pentru diferite categorii de vârstă, sigur şi accesibil persoanelor cu dizabilităţi, având o suprafaţă totală de 7.103 mp. Funcţiunile propuse sunt următoarele: piaţetă de acces principal – în zona de nord în relaţie directă cu circulaţia principal; accesul secundar în parc este propus în zona de vest; zona amfiteatru + piaţetă (scenă în aer liber) este organizată în partea de sud.

Prin modul de organizare a sistemului artezian în piaţă, acesta poate avea şi rol scenografic pentru eventuale reprezentanţii, creând un fundal dinamic de proiecţie. Aici ar urma să fie amenajate: o scenă cu ecran de proiecţie (demontabil), o pistă pentru skate şi biciclişti, un sistem de iluminat public, un loc de joacă pentru copii, mobilier urban (bănci, cosuri de gunoi, toalete ecologice, suporturi biciclete), spaţii verzi, împrejmuire cu gard viu. Totalul suprafeţelor verzi din zona de agrement Avram Iancu este de 6.438 mp.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Pagubele produse de urși, în creștere în județul Alba. Zonele cu cei mai mulți urși în 2025 și diferențele față de 2024

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pagubele produse de urși, în creștere în județul Alba. Zonele cu cei mai mulți urși în 2025 și diferențele față de 2024 Județul Alba se confruntă cu o presiune tot mai mare a populației de urs, iar datele oficiale arată o creștere atât a numărului de urși evaluați, cât și a pagubelor produse în anul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Scăpări de gaze la un bloc din Ocna Mureș: peste 10 persoane s-au autoevacuat. S-a confirmat prezența unei concentrații reduse pe casa scării

Bogdan Ilea

Publicat

în

Scăpări de gaze la un bloc din Ocna Mureș: peste 10 persoane s-au autoevacuat. S-a confirmat prezența unei concentrații reduse pe casa scării Pompierii din Aiud au intervenit, joi, în orașul Ocna Mureș, pentru asigurarea măsurilor de siguranță, după ce a fost semnalată o posibilă scăpare de gaz într-un bloc de locuințe de pe strada […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Activitate de instruire pentru 50 de cadre militare din Sebeș, în cadrul „Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitate de instruire pentru 50 de cadre militare din Sebeș, în cadrul „Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră” Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sebeș și ai Serviciului Rutier Alba au desfășurat, vineri, 30 ianuarie 2026, o activitate de instruire rutieră adresată cadrelor militare din municipiul Sebeș, în cadrul „Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră”, acțiune […]

Citește mai mult