Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO| Peste 350 de copii din Alba aflați în vacanță au învățat despre pericolele consumului de droguri, de la polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| Peste 350 de copii din Alba aflați în vacanță au învățat despre pericolele consumului de droguri, de la polițiști

În perioada 1 – 3 august 2022, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, ai Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Ordine Publică, împreună cu specialişti ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Alba Iulia au continuat activitățile dedicate siguranței tinerilor.

Astfel, peste 350 de copii aflați în vacanță, în localitățile Ighiu, Cetea, Tăuți, Zlatna, la Școala de vară Micești și Școala de vară Șard, organizată de Asociația OviudiuRO, au discutat cu polițiștii despre riscurile și pericolele consumului de droguri, siguranța rutieră, despre ce presupune delicvența juvenilă și cum poate fi gestionată.

Scopul activităților îl reprezintă crearea de comportamente responsabile și bine informate în rândul tinerilor, astfel încât aceștia să nu devină victime ale pericolelor la care se pot expune voluntar sau involuntar.

De la întâlniri nu au lipsit câinii de patrulare din dotarea Serviciului de Ordine Publică, care, împreună cu conducătorii lor, au făcut exerciții demonstrative.

În ceea ce privește riscurile consumului de droguri, informarea și conștientizarea se adresează întregii societăți și, în mod special, tinerilor, care pot deveni vulnerabili în fața acestui pericol.

Dragi copii și adolescenți, nu uitați:

– Drogurile nu vă rezolvă problemele, nu vă eliberează de greutăți, ci le complică!
– Drogurile sunt înșelătoare, nici nu vă dați seama cât de repede deveniți dependenți de ele!
– Drogurile vă înstrăinează de prieteni, familie, cunoscuți, conduc la pierderea încrederii celor din jur, la scăderea performanțelor școlare, a interesului pentru viață și pentru lucrurile frumoase specifice vârstei;
– Drogurile duc la comportamente deviante și periculoase și, implicit, la excludere socială și marginalizare;
– Drogurile vă pot fi oferite nu doar de necunoscuți, ci și de presupuși prieteni;
– Drogul devine o problemă care afectează întregul colectiv, nu doar pe cel care îl consumă;
– Dacă ai un prieten consumator de droguri, nu îl ocoli și îndrumă-l să ceară sprijinul familiei, profesorilor, medicului sau altor persoane care îl pot ajuta!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Elevii din comuna Horea, într-o nouă aventură istorică și festivă de Moș Nicolae: Au vizitat Alba Iulia și Turda și au creat amintiri prețioase

Ioana Oprean

Publicat

în

Elevii din comuna Horea, într-o nouă aventură istorică și festivă de Moș Nicolae: Au vizitat Alba Iulia și Turda și au creat amintiri prețioase În acest an, elevii din comuna Horea au avut parte de o excursie deosebită, oferită cu generozitate de domnul Sever Petru Moldovan, un om de afaceri din Cluj, care de mulți […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Delegație sanitar-veterinară din Israel – vizită de lucru în Alba, în perspectiva începerii exportului ouălor de consum

Bogdan Ilea

Publicat

în

Delegație sanitar-veterinară din Israel – vizită de lucru în Alba, în perspectiva începerii exportului ouălor de consum O delegație a Ministerului Agriculturii și Securității Alimentare din Israel (Serviciile Veterinare și pentru Sănătatea Animalelor – IVSAH) a efectuat o vizită de lucru în județul Alba, la sediul DSVSA, în vederea evaluării sistemului sanitar-veterinar și privind siguranța […]

Citește mai mult

Curier Județean

Polițiștii din Alba, acțivități pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile la Sebeș: Peste 300 de elevi au abordat teme despre violență, consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, absenteism, violență verbală și fizică

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Alba, acțivități pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile la Sebeș: Peste 300 de elevi au abordat teme despre violență, consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, absenteism, violență verbală și fizică Polițiștii din Alba au desfășurat acțivități pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile la Sebeș: Peste 300 de elevi au abordat teme despre […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea