Rămâi conectat

Actualitate

FOTO: Parteneriat româno-moldovean în Anul Centenarului. Fondurile REGIO atrase în Regiunea Centru, exemple de bună practică pentru dezvoltarea comunității

Ziarul Unirea

Publicat

în

Timp de patru zile, în perioada 17-20 iulie, o delegație a membrilor comisiilor de specialitate de pe lângă Comitetul Regional de Dezvoltare al Regiunii Centru, Republica Moldova, a vizitat mai multe obiective și proiecte Regio de succes din Regiunea Centru.

Prima vizită s-a desfășurat în județul Sibiu, în 17 iulie, a doua a fost în Alba, în 18 iulie, ziua de joi fiind dedicată județului Mureș, iar pe traseul de întoarcere către casă, au fost parcurse puncte de interes din județele Brașov și Covasna. Evenimentele au fost organizate în baza parteneriatului dintre ADR Centru-România și ADR Centru-Moldova, cu implicarea directă a GIZ Moldova, pentru 30 reprezentanți de nivel ministerial, de raion și din cadrul administrației comunale, însoțiți de reprezentanții ADR Centru din Republica Moldova.

Vizita de lucru privind cooperarea inter-regională pentru dezvoltare durabilă și utilizarea eficientă a resurselor în Regiunea Centru a început cu studierea unor proiecte privind acțiunile de reabilitare termică și eficientizare a consumului energetic, implementate din fonduri Regio. Au fost aduse în discuție și aspecte privind managementul deșeurilor solide și a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare din Sibiu, gazde fiind Agenția de Protecție a Mediului și Consiliului Județean Sibiu.

Reprezentanții autorităților publice locale au pus accentul pus pe acțiuni relevante de eficientizare prevăzute în proiectele europene pentru protecția mediului, respectiv pe izolarea termică a clădirilor, instalarea de pompe de încălzire și răcire, panouri fotovoltaice, clădiri verzi, îngroparea cablurilor, plantarea de copaci, dar și implicarea cetățenilor și tinerilor cât de timpuriu în aceste tipuri de activități. Aceasta a fost ideea principală pentru eficientizarea consumurilor de energie la toate tipurile de clădiri, publice sau private, aspect care poate fi valorificat concret prin proiectele europene, asigurând și o reducere consistentă, de peste 40%, a consumului de energie și a cheltuielilor aferente. În corelare cu aceste investiții, administrația publică sibiană a prezentat rezultatele unor proiecte finanțate din fonduri europene care duc la creșterea calității vieții cetățenilor. Exemplele concrete au fost proiectele de reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, precum și de modernizare a drumului județean 106 D: Răşinari-Poplaca-Orlat.

În ziua dedicată județului Alba, delegația moldoveană a urmărit impactul socio-economic al implementării proiectelor de reabilitare a principalelor străzi care converg spre centrul municipiului Alba Iulia, dar și rezultatele deosebite ale valorizării, cu resurse europene, a Cetății Vauban din municipiul reședință al județului. Pe de altă parte, în colaborare cu reprezentanții Consiliului județean Alba, au fost discutate activităților operaționale și administrative concrete desfășurate de mediul public pentru eficientizarea consumului de energie și de management al deșeurilor, cu aplicabilitate la Centrul de Management Integrat al deșeurilor din comuna Galda de Jos, iar împreună cu specialiștii de la operatorul SC Apa CCTA s-au analizat datele privind realizarea și funcționarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă.

”Susțin mesajul transmis reprezentanților delegației din Republica Moldova, în aceste zile, de către toți reprezentanții administrației publice locale din județele vizitate. Calea europeană este una dintre cele mai concrete și eficiente soluții pentru dezvoltarea și modernizarea comunităților din județele noastre, din orașe și din comune. Practic, în acest moment în care bugetele publice sunt destul de reduse, aceste investiții de milioane de euro pe care reușim să le atragem sau le-am atras prin proiecte de reabilitare a infrastructurii urbane, rutiere, medicale, educaționale sau a mediului privat, ne-au dat un avans foarte consistent către o societate modernă, către standarde europene, către o societate mai evoluată și condiții de trai mai bune. Inclusiv sistemul impus de către normele de finanțare europeană este bun și ne-a sprijinit fiindcă a solicitat din partea noastră mai multă atenție și un cadru mai eficient de lucru. Noi am avansat și drumul nostru a inclus uneori și greșeli, iar prin ceea ce am prezentat aceste zile partenerilor din Moldova, am încercat să le spunem ce greșeli trebuie să nu facă, ce pot evita pentru a recupera decalajul existent între societățile noastre. Este important pentru noi să dezvoltăm acest parteneriat, să transferăm cât mai multe cunoștințe către colegii noștri din Agenția care are același nume cu al nostru, pentru a-i sprijini în activitatea pe care o desfășoară în implementarea proiectelor care asigură creșterea calității vieții cetățenilor din Republica Moldova”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

În cadrul parteneriatului încheiat în urmă șase ani, ADR Centru – Moldova, a solicitat sprijin către ADR Centru – România, pentru organizarea vizitei delegației membrilor Comisiilor Regionale Sectoriale din Regiunea Centru – Republica Moldova, pentru documentare în mai multe domenii. La Alba Iulia a fost organizată și o dezbatere comună privind procesul de dezvoltare regională, comparativ, în România și Republica Moldova, cooperarea inter-regională în domeniile prioritare și rolul economiei circulare în procesul de specializare inteligentă regională. Participarea reprezentanților mediului public și a responsabililor din domeniul administrației locale din România la această vizită de lucru a fost importantă pentru că a asigurat transferul de experiență și bune practici către factorii de decizie și execuție din Republica Moldova.

În cea de-a treia zi de vizită în România, delegația moldoveană a văzut la fața locului investițiile din județul Mureș, atât pentru reabilitarea Palatului Culturii, cât și la noul centru social pentru persoane vârstnice din satul Valea Izvoarelor, comuna Sânpaul, după ce, în cursul dimineții, au analizat, alături de conducerea Consiliului Județean, activitățile propuse pentru eficientizarea consumului de resurse. Ultima zi a vizitei a fost dedicată prezentării Companiei de Apă Brașov și a depozitului de deșeuri din cadrul SIMD Covasna.

Exemplele de proiecte propuse de ADR Centru România și de către autoritățile publice din regiunea noastră, dar și transferul de bune practici în ceea ce privește implementarea proiectelor finanțate din resurse publice europene, au mobilizat decidenții și experții moldoveni pentru a fundamenta planurile proprii privind procedurile de asociere la Uniunea Europeană, sau chiar tematica de aderare europeană a țării.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024

Bera Larisa

Publicat

în

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea