FOTO: Oamenii de afaceri germani din Transilvania sunt interesați de creșterea investițiilor cu fonduri europene
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a prezentat comunității oamenilor de afaceri germani din Sibiu, reprezentanți ai Clubului de Afaceri (DWS) din Transilvania, oportunitățile de dezvoltare de proiecte cu resurse nerambursabile pentru următoarea perioadă.
Evenimentul s-a petrecut cu prilejul unei întâlniri de lucru a membrilor DWS, care au dorit să afle detalii despre activitatea ADR Centru. Această informare a venit în contextul în care, luna trecută, Transilvania a fost vizitată de un important grup de investitori din mai multe landuri germane, printr-o misiune economică organizată în cooperare cu Agenția federală Germany Trade and Invest.
Realizarea de contacte și concretizarea acestora în parteneriate de afaceri între companiile străine și cât mai multe firme din Transilvania, sunt obiectivele principale ale comunității de afaceri de etnie germană din Sibiu. Vizita delegației germane în Transilvania, desfășurată în luna mai în județele Cluj, Alba și Sibiu, a dus la îmbunătățirea relațiilor de afaceri între firmele germane și cele românești.
Deoarece, în acel cadru, activitatea ADR Centru în domeniul coordonării procesului de elaborare și implementare a politicilor de dezvoltare regională a fost intens promovată, ca și la Târgul Sibiu Invest 2015, de la începutul lunii iunie, Clubul Oamenilor de Afaceri Germani din Transilvania a invitat ADR Centru să prezinte succint sprijinul pe care îl poate oferi firmelor germane, sau al celor cu capital germano-român. La evenimentul desfășurat la Hotel Golden Tulip Sibiu au participat peste 40 de oameni de afaceri, dar și reprezentanți ai administrației publice locale, ai ONG sau ai instituțiilor de învățământ.
Conform cifrelor publicate de Institutul Național de Statistică, Germania a fost, în 2014, partenerul comercial nr. 1 al României. Importurile din Germania au însumat 11,2 miliarde euro, cu 8,7% mai mult decât în 2013, iar exporturile 10,1 miliarde euro, în creștere cu 9,8% față de anul precedent. Astfel creșterea importurilor și a exporturilor germane s-a situat peste creșterea de circa 5% a totalului exporturilor și importurilor românești. La începutul anului 2015, Germania se afla pe locul al treilea în topul firmelor străine care activează în țara noastră, potrivit datelor înregistrate de Registrul Comerțului, după Austria și Olanda.
La întâlnirea de la Sibiu, s-a discutat despre oportunitățile pe care le au firmele private să se dezvolte cu fonduri nerambursabile. Asta chiar și în condițiile în care peste 80% din activitatea ADR Centru este orientată spre implementarea programelor de dezvoltare ale administrației publice. Oamenii de afaceri etnici germani, sau parteneri ai unor importante firme chiar din Germania au vorbit nu doar despre birocrație, ci și despre facilități și sprijin financiar, nu numai despre probleme, ci și despre rezultatele unor proiecte în care, cu resurse nerambursabile, s-au realizat investiții semnificative. Tema centrală a fost însă modul în care ADR Centru poate fi interfața care să acorde sprijin informațional celor care doresc dezvoltare și care caută resurse pentru aceasta.
”Aspectele discutate la Sibiu cu oamenii de afaceri completează activitățile noastre orientate spre dezvoltarea economică a județelor din Regiunea Centru. În cadrul acestei întâlniri am prezentat modul în care firmele pot profita de maximizarea rezultatelor investițiilor realizate, prin aport nerambursabil din partea Uniunii Europene. În general județele din centrul țării sunt foarte apreciate de către investitorii germani, acesta fiind motivul pentru care în aceste județe s-au mai organizat misiuni economice germane. Am explicat cât de mult s-a dezvoltat în ultimii ani întreaga Transilvanie și credem cu tărie că mediul de afaceri din Regiunea Centru a devenit mai bine pregătit pentru competiția pe piețele internaționale, datorită comunității de afaceri germane”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
La Sibiu a fost prezentă și a vorbit cu investitorii germani, doamna Judith Urban, Consul general al Germaniei la Sibiu, doamna Birgit Schliewenz, Reprezentant pentru chestiuni de parteneriat bilateral între Landul Brandenburg – Germania și Regiunea Centru, precum și domnul Wiegand Fleischer, Director executiv al Clubului Economic German din Transilvania, în calitate de gazdă.
Informații de background
Județul Sibiu este un exemplu de dezvoltare datorită investițiilor germane. La sfârșitul anului 2014, 15% din economia județului Sibiu era realizată de 719 firme cu capital german, care aveau o cifră de afaceri de peste 900 milioane euro și 13.960 salariați. Dintre aceste firme se remarcă, în special domeniul componentelor auto – cu firme precum Continental, Marquardt Schaltsysteme, Siemens, Thyssen Krupp – dar și compania de închiriere de forță de muncă Trenkwalder, unul dintre cei mai mare angajatori din județ, care anul trecut avea un număr mediu de aproape 5.000 de salariați.
Consecventă misiunii sale de a asigura dezvoltarea echilibrată a întregii regiuni, ADR Centru susține proiectele de investiții din județul Sibiu. Astfel, doar la nivelul Programului Operațional Regional 2007-2013, în județul Sibiu au fost contractate 64 proiecte, a căror valoare totală este de circa 150 milioane euro. Cele mai importante investiții publice de la nivel județean se concentrează pe domeniul infrastructurii rutiere, unde șase proiecte au o valoare totală de 50 milioane euro, precum și în domeniul educațional, unde opt proiecte au o valoare totală cumulată de peste 5,5 milioane euro. Tot din sfera publică fac parte investițiile din cadrul Polului de Dezvoltare Urbană Sibiu, unde încă opt proiecte beneficiază de fonduri totale de peste 21 milioane euro. În ceea ce privește investițiile din mediul privat, 28 de cereri de finanțare au obținut finanțare de peste 46,5 milioane euro. Și domeniul turismului, considerat prioritar la nivel județean, a atras fonduri nerambursabile, tot în opt proiecte, a căror valoare totală este de aproape 30 milioane euro. La toate acestea se adaugă finanțările destinate îmbunătățirii climatului social și a infrastructurii medicale.
Pe de altă parte, la nivelul Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice 2007-2013 – din cadrul căruia ADR Centru gestionează două axe la nivel regional – 60 de firme din județul Sibiu au obținut fonduri nerambursabile pentru derularea unor proiecte în valoare totală de aproape 30 milioane euro, pentru investiții în spații de producție și pentru servicii moderne, în achiziția de echipamente și în creșterea productivității. Județul Sibiu este deosebit de atractiv pentru mediul de afaceri și datorită fondurilor atrase pe proiecte de anvergură, cum ar fi investițiile în infrastructura de transport de nivel național, pe drumurile naționale, autostrăzi și căi ferate, dar și în sistemele integrate de mediu.
Și județul Alba poate deveni o componentă importantă în comunitatea de afaceri germană din România. Germania, este al treilea mare investitor din județ, după Canada și Austria. Investițiile germane, estimate la circa 400 – 500 milioane de euro, reprezintă circa 20% din totalul de 2,25 miliarde euro al investițiilor străine făcute în județul Alba în perioada 1990 – 2014. Germanii de Daimler, prin subsidiara ”Star Transmission Cugir”, se află pe primul loc în județul Alba, ca număr de locuri de muncă create (1300), cu o valoare a investiției de 300 milioane euro, fiind urmați de cei de la Bosch Rexroth (1070 angajați) și o valoare a investiției de 100 milioane euro. Statistic vorbind, firmele cu capital german reprezintă circa 15% din totalul celor 2000 de firme cu capital străin înființate în județul Alba din 1990 până la sfârșitul anului 2014.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: U.A.T. DAIA ROMÂNĂ anunță finalizarea proiectului „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771
Comunicat de presă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ DAIA ROMÂNĂ, în calitate de beneficiar, cu sediul în Daia Română, Str. Principală, nr. 326, județul Alba, cod poștal 517270, România, derulează proiectul „REABILITARE, DOTARE ȘI ÎMPREJMUIRE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ DAIA ROMÂNĂ, JUDEȚUL ALBA”, COD SMIS 124771, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza Contractului de finanţare nr. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun