FOTO| O tânără soprană originară din Alba, șlefuiește voci la Academia de Arte din Berlin: ”Am reușit singură, eu, o fată simplă din inima Ardealului”
O tânără soprană originară din Alba, șlefuiește voci la Academia de Arte din Berlin: ”Am reușit singură, eu, o fată simplă din inima Ardealului”
Prin foarte multă muncă și un efort considerabil, de un succes răsunător a avut parte Lavinia Cherecheș, soprană originară din Cugir, care de aproximativ 5 ani șlefuiește voci la Academia de Arte din Berlin și la Academia de Arte din Stockholm. Părinții săi sunt profesori de muzică în Cugir, unde și ea a locuit până la 18 ani.
Pentru că vocea Laviniei merita o șansă, părinții au trimis-o la un profesor la Cluj, pentru a se pregăti de Conservator. În anul 1993, când concurența era foarte mare, aceasta a intrat printre primii la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.
„Am avut bucuria să lucrez cu prof. Niculina Mirea și prof. Elena Andrieș, iar în anul de masterat, cu celebrul tenor Roman Ion Piso. Cu toții au avut un mare impact asupra vocii mele. Am fost o studentă serioasă, studiam foarte mult și cred că am reușit să învăț cât mai mult de la maeștrii mei”, a declarat Lavinia acum câțiva ani într-un interviu.
A absolvit Conservatorul și apoi a plecat pentru o perioadă în America, unde a luat lecții de canto de la celebra Virginia Zeani. „În anii frumoși ai copilăriei mele, tatăl meu, care este din Solovastru, județul Mureș, îmi spunea că am undeva în lume o mătușă care este o celebră soprană. Atunci nu știam ce înseamnă acest lucru, dar apoi am aflat că se numește Virginia Zeani și ea mi-a schimbat ulterior viața.
În anul 1999, când eram încă studentă în anul de masterat, am primit o invitație de a cânta la deschiderea Consulatului Român din Atlanta. Am fost foarte fericită pentru invitație și, nu în ultimul rând, pentru faptul că pot să merg să o vizitez pe mătușa mea, Virginia Zeani. Eram destul de săracă la acea vreme și nu știam cum o să ajung la dânsa, dar pentru că voia să mă cunoască, mi-a plătit călătoria din Atlanta spre Indiana.
Am fost foarte impresionată și recunoscătoare pentru gestul ei. Nu doream nimic mai mult în acea perioadă decât să stau pe lângă ea, să ascult orele studenților săi de la Indiana University și să pot învăța cât mai mult. Am stat în casa dânsei timp de trei săptămâni, timp în care a lucrat cu mine foarte mult. Cu mare exigență, dar și blândețe în același timp, a schimbat multe lucruri la vocea mea, m-a ajutat să repar anumite defecte ale vocii și să-mi dau seama cum pot să nu mai greșesc pe viitor. Ascultam înregistrările de la orele de canto până la 4 dimineața, iar a doua zi o luam de la capăt cu ore, studiu și învățat de partituri.
În scurta perioadă petrecută în casa ei mi-am schimbat mentalitatea în ceea ce privește cariera unui artist, am învățat ce înseamnă să fii modest și nobil în tot ceea ce faci în viață”, a mai spus Lavinia Cherecheș.
De mai bine de 10 ani, Lavinia locuiește la Berlin. Așa cum declară aceasta, „a fost o decizie foarte grea de a pleca din țară, dar în același timp o decizie de a-mi dovedi mie că pot să evoluez și să fac mai mult în ceea de privește cariera mea pedagogică și cea de artist liric. Începutul a fost foarte greu și cei care vin în străinătate știu exact despre ceea ce vorbesc. Aici mi-am dat seama care îmi sunt limitele și cât de puternică pot să fiu. Am reușit singură până în acest moment, eu, o fată simplă din inima Ardealului”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | APEL UMANITAR pentru o familie din Alba Iulia, care a rămas fără locuință în urma unui incendiu
FOTO | APEL UMANITAR pentru o familie din Alba Iulia, care a rămas fără locuință în urma unui incendiu Un apel umanitar a fost lansat pentru familia Cercea, din cartierul Pâclișa din municipiul Alba Iulia. În urmă cu câteva zile, casa lor a fost cuprinsă de flăcări și oamenii au rămas fără acoperiș deasupra capului […]
Secțiune Articole Similare
-
Sport4 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate4 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii4 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii3 zile ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată
-
Opinii - Comentarii11 ore ago
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
17 noiembrie: Ziua Internațională a Studenților. Cum a apărut această sărbătoare și când a fost fost celebrată pentru prima dată