Ştirea zilei

FOTO| O tânără din Alba crează aranjamente florale handmade: Povestea lucrului manual autentic

Ioana Oprean

Publicat

în

Termenul de „handmade”, care înseamnă manufacturarea unor obiecte în mod artizanal de către o persoană, apare tot mai des în vocabularul nostru. Chiar dacă persoana respectivă se foloseşte de unele mașini, ele trebuie să fie mânuite tot de artizan. Atunci, cu siguranţă, obiectul rezultat se poate numi „de mână”.

Indiferent că o numim meșteșug, artizanat sau lucru manual, arta „făcutului de mână” își are rădăcinile în timpurile străvechi când oamenii, neavând uneltele necesare, își confecționau obiecte din lemn sau lut pentru a-și face viața mai ușoară și mai frumoasă. Un exemplu de om care se ocupă cu arta „făcutului de mână” este Bianca Haţegan, o femeie modestă din Alba Iulia, care îi împinge pe cei din jurul ei spre frumos, armonie, autenticitate, către o existență al cărei cotidian să includă arta.

Aranjamentele florale, pascale, mărţişoarele, aranjamentele de Crăciun, sau chiar tricotajele o fac pe Bianca „omul de lângă noi”. Şi chiar dacă vă gândiţi că poate sunt mai scumpe decât cele produse în mod industrial pentru că preţul „unicatului” se stabileşte şi în funcţie de timpul şi creativitatea artistului, nu numai de materialele folosite, la ea preţul este exact ca cel din alte părţi sau chiar mai mic.

– Cum ai ajuns la flori și la creație?

– Am terminat Facultatea de Arte Decorative şi Design de la Cluj Napoca şi întotdeauna mi-a plăcut creaţia şi ce ţine de creaţie, dar la flori am ajuns printr-o întâmplare. Am terminat design industrial, am făcut şi 2 ani de design vestimentar, dar am optat pentru design industrial pentru că este o gamă mult mai largă şi în final am ajuns la flori. Am propria mea afacere din 2014 şi acum am şi un atelier. Petrec foarte mult în acest loc pentru ca totul să iasă aşa cum îmi doresc.

– Cât timp lucrezi pentru ca un lucru să devină „unicat”?

– Pentru ca un lucru să devină „unicat” durează foarte mult. Ca să realizez ceea ce îmi doresc automat trebuie să mă documentez ca să iasă aşa cum îmi imaginez eu. Pornesc întotdeaua de la o documentare, apoi comunicarea cu persoana pentru care vreau să realizez aranjamentul sau evenimentul. Dacă doresc să îl pun doar în vânzare, să nu fie pentru o persoană anume, atunci automat devine unicat în adevăratul sens al cuvântului, pentru că e realizat din sufletul meu.

– Cum se poate transforma pasiunea creativă într-o meserie?

– Mă dedic foarte mult la ceea ce fac, îmi place foarte mult ceea ce fac şi în momentul în care faci ceea ce îţi place, automat iese ceva frumos. Poate nu întotdeauna, dar încerc şi comunic foarte mult cu persoanele pentru a înţelege ce vor şi atunci normal că ceea ce fac se transformă în artă.

– Ce te atrage în lumea asta ”handmade” și ce te determină să creezi?

– Pentru mine ”handmade” înseamnă unicitate, înseamnă diversitate, înseamnă altfel, înseamnă libertate de exprimare, nu doar „realizat manual” şi asta încerc să găsesc în fiecare zi în tot ce fac, asta sunt eu.

– Ești între pasiunea pentru ”handmade” și dragostea pentru flori. În care parte înclini balanța?

– Eu am pornit pe ideea de ”handmade”, deci de a crea, de a merge pe obiectul făcut de mână. Acum am ajuns la flori. Într-adevăr am făcut mai multe lucruri ce ţin de creaţie, tricotaje, bijuterii, dar în final m-am îndrăgostit de flori, ca să zic aşa. Floarea este ceva minunat, cu care poţi lucra foarte uşor, se poate modela, ceea ce pentru mine a ajuns să fie o meserie foarte frumoasă.

– Cum explici sau înțelegi acele creații realizate pe bandă rulantă sau după diverse tutoriale?

– Din punctul meu de vedere, ambiţia unora de a demonstra că şi ei pot, că e simplu sau dorinţa de a face ceva profitabil băneşte. Eu refuz să consider artizanat ”handmade” aceste „creaţii”. Asta face muncitorul chinez, însă cu o manoperă mult mai ieftină.

– Ce faci cu o lucrare/piesă care nu a ieșit așa cum îți doreai?

– O păstrez și mai revin asupra ei cu altă ocazie. Mereu îmi spun „dacă nu încercam asta, nu ştiam cum se face”. Cu fiecare eşec învăţăm multe alte lucruri.

– Care este părerea ta despre ”handmadeul” românesc?

– În general ”handmade„, pentru mine, nu înseamnă „realizat manual”, ci arta manuală. Și atunci nu orice vopsea vărsată pe o pânză înseamnă pictura şi, adaptând o zicală românească, nu oricine poate împleti un bici care să şi pocnească.

– Ce sfat ai oferi unui începător?

– Să-şi răspundă, dar foarte sincer, la întrebarea: „Mie îmi place ce am creat?”. Mă refer la plăcut din toate punctele de vedere, nu numai ca aspect, ci şi ca originalitate, funcţionalitate, rezistenţă în timp, întreţinere. Și numai dacă răspunsul este afirmativ să le prezinte publicului. Aș recomanda mai multă autocritică, altfel degeaba ne plângem de existenţa „chinezăriilor” care, o parte dintre ele, tot manual sunt executate, însă în serie şi după tipare date. Trebuie să reuşim mai mult de atât dacă tot ne considerăm deasupra lor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Momentul impactului mortal de pe Calea Moților din Alba Iulia: Un pieton de 73 de ani, lovit de un tir pe trecerea de pietoni

Bogdan Ilea

Publicat

în

Momentul impactului mortal de pe Calea Moților din Alba Iulia: Un pieton de 73 de ani, lovit de un tir pe trecerea de pietoni Un accident rutier mortal s-a produs luni dimineață, 3 august 2026, în jurul orei 07:13, pe Calea Moților din Alba Iulia. Un bărbat de 73 de ani și-a pierdut viața după […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | GPS-ul i-a băgat în sălbăticie: Familie cu copil de 2 ani, salvată de jandarmii montani din Alba după ce a rămas împotmolită în noroi

Ioana Oprean

Publicat

în

GPS-ul i-a băgat în sălbăticie: Familie cu copil de 2 ani, salvată de jandarmii montani din Alba după ce a rămas împotmolită în noroi O familie din județul Dolj, doi adulți și un copil în vârstă de doar 2 ani au avut nevoie de intervenția jandarmilor deoarece urmând indicațiile GPS ului, au intrat pe un […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Cum s-a produs accidentul mortal din Alba Iulia în care un bărbat de 73 de ani și-a pierdut viața: Traversa regulamentar strada când a fost lovit de o autoutilitară

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cum s-a produs accidentul mortal din Alba Iulia în care un bărbat de 73 de ani și-a pierdut viața: Traversa regulamentar strada când a fost lovit de o autoutilitară Un accident rutier mortal s-a produs luni dimineață, 3 august 2026, în jurul orei 07:13, pe Calea Moților din Alba Iulia. Un bărbat de 73 de […]

Citește mai mult