FOTO | O tânără din Alba, cadru didactic, actriță de teatru, pasionată de modelaj: „Oamenii apreciază mai mult obiectele lucrate manual, care poartă amprenta unui artizan, și nu a unei mașinării”

O tânără din Alba, cadru didactic, actriță de teatru, pasionată de modelaj: „Oamenii apreciază mai mult obiectele lucrate manual, care poartă amprenta unui artizan, și nu a unei mașinării”

Mădălina Rațiu, o albaiuliancă plină de energie este cadru didactic, actriță în Grupul „Skepsis” din Alba Iulia și are o pasiune pentru modelaj. Nu aveam cum să nu o abordez și să stăm puțin de vorbă, fiindcă despre asta este vorba la rubrica „Oameni de lângă noi”, despre persoane care au o poveste de spus și cu care ne mândrim. 

Citește și: O femeie de afaceri din Alba, pentru a treia oară în juriul festivalului WORLD FASHION FESTIVAL AWARDS DUBAI

– Pentru început, spune-mi câteva cuvinte despre tine.

– Sunt o persoană deschisă, pozitivă, uneori glumeață, așa, tipic unei moațe. M-am născut, am copilărit și m-am format în Abrud, unde am învățat la Liceul „Horea, Cloșca și Croșan”, profilul pedagogic. Ulterior am plecat la Cluj-Napoca, unde am studiat psihologia, iar apoi m-am mutat în Alba Iulia, deoarece m-am titularizat în județul nostru, în învățământ. În Alba Iulia, am continuat studiile, în sociologie de această dată, iar de atunci, am rămas stabilită aici.

– Din 2018 ești actriță în Grupul „Skepsis”. Cum ai ajuns acolo și de unde pasiunea pentru teatru?

– Pasiunea mea pentru teatru a existat de când mă știu, fiind moștenită probabil de la tatăl meu și de la bunica mea. De când eram foarte mică eram preocupată, chiar și în joacă, de activități artistice, iar când aveam ocazia, le manifestam și „în public”. Chiar din clasele primare mi-a fost remarcată înclinația spre interpretare, iar la serbări primeam mereu diverse roluri care mă provocau și mă încântau foarte mult. Ulterior, când am ajuns la liceu, de regulă prezentam diverse evenimente ale școlii, jucam în piesele de teatru și acceptam cu entuziasm tot ce-mi hrănea dorința sau nevoia artistică. După mutarea mea în Alba Iulia, mergeam frecvent la spectacolele susținute de „Skepsis” și, după o perioadă de pregătire, mi-am făcut debutul în cadrul trupei, sub îndrumarea regizorului Viorel Cioflică și susținerea colegilor din trupă, cărora le sunt recunoscătoare.

– Ce înseamnă pentru tine Grupul „Skepsis”?

– Ce reprezintă Skepsis pentru mine aș dori să exprim în niște versuri pe care le-am scris mai demult, dar pe care le găsesc foarte grăitoare: „Skepsis” nu e doar un spectacol cu aplauze premiat,/ „Skepsis” e acolo unde orice vis e adevărat!/ „Skepsis” nu e doar „o piesă cu personaje variate”,/ „Skepsis” este-un suflet mare, cu zâmbete curate!/ „Skepsis” nu e doar teatru și muncă de regie,/ „Skepsis” e familie, sprijin, prietenie!/ „Skepsis” nu e doar „o mână” de oameni hazlii,/ „Skepsis” e o artă, o emoție, un mod de a trăi!

– Pentru a deveni actor, de ce aptitudini are nevoie o persoană?

– Pentru a fi actor, și nu numai, trebuie să fii curios, curios să descoperi lumea dintr-un unghi nou, curios să te descoperi pe tine atunci când te pui într-o situație nouă ori neașteptată, dar mai ales să te expui și să te poți lăsa privit, de atâtea perechi de ochi, curioase la rândul lor, de ceea ce ai de oferit, de cum le redirecționezi atenția și starea afectivă, preț de câteva zeci de minute, cât te privesc desfășurându-ți actul artistic. Aș mai zice să adaugi la această rețetă multă dispoziție de a munci cu tine, atât psiho-emoțional, cât și fizic și de a fi dedicat acestei forme sublime de comunicare – actoria.

– Cum crezi că este privită actoria în Romania și ce ar trebui schimbat?

– Din perspectiva mea și din cât am putut experimenta ca o persoană care nu are actoria ca meserie de bază, am observat că sunt mulți tineri aspiranți spre această direcție, însă cred că este nevoie de mai multă susținere a culturii, cu accent pe teatru, în general, în România.

– Hai sa vorbim și despre cealaltă pasiune a ta, realizarea broșelor din lut cu uscare la aer. Cum ai descoperit această pasiune?

– Bucuria de a realiza broșe și alte accesorii din lut a venit întocmai ca o (auto)descoperire. Obișnuiam să modelez pentru învățăceii al căror dascăl sunt diverse forme, pentru a le picta, iar ușor-ușor mi-am dat seama că aș putea crea mult mai mult, aș putea duce această îndeletnicire într-o altă zonă. Și astfel, din curiozitate, am ajuns să fiu autodidact „într-ale lutului” și așa s-a născut „Lutartelier”. Am găsit în această activitate o cale de a mă relaxa, de a mă detașa de la agitația cotidiană și de a-mi canaliza energia creativă pe care simțeam că nu reușesc să o las să se manifeste suficient.

– Care este partea cea mai grea din realizarea acestor broșe?

– Momentan, mă bucur atât de mult de acest proces încât nu am găsit o parte foarte grea. Poate neplăcută aș putea zice că este puțin dezordinea pe care, vrând-nevrând, o fac, în special după ce accesoriile se usucă și trebuie foarte bine șlefuite. Acesta e un pas care durează destul de mult, e mult praf fin care se risipește pretutindeni. În rest, modelarea lutului este foarte plăcută, procesul de documentare, gândire și creare a unor modele noi este foarte satisfăcător, iar pictarea și mai și.

– Sunt foarte multe obiecte pe care le poți realiza din acest material. De ce ai ales broșele?

– Personal, îmi place să le port: colorate, vesele, „șui”, de toate formele și felurile, așa că, în principal mă axez pe broșe. Totuși, realizez și accesorii care pot fi purtate pe lanț, pe inel, cercei, ba chiar accesorii pentru casă. Depinde de ideile care îmi vin sau provocările pe care le primesc! Procesul creativ e nemărginit.

– Din punctul tău de vedere, cum se vede și se integrează hand-made-ul pe piața din România?

– În ultima perioadă am observat o creștere frumoasă a acestui domeniu, precum și o susținere mai bună din partea cumpărătorilor. Mi se pare că încetul cu încetul oamenii apreciază mai mult obiectele lucrate manual, care poate aduc o poveste, au o încărcătură și poartă amprenta unui artizan, și nu a unei mașinării. Am observat orientarea înspre hand-made inclusiv în unele magazine de suveniruri, iar această tendință consider că e de bun augur și trebuie susținută. Din perspectiva unui realizator de hand-made, nu pot accentua suficient cu câtă minuțiozitate și dedicare se lucrează fiecare obiect, care deși nu e perfect, e cu siguranță unic.

– De ce calități are nevoie o persoană pentru a realiza orice produs hand-made?

– Pe scurt, aș zice curaj și libertate în exprimare. Orice lucru făcut manual poate porni dintr-un experiment, care se poate dezvolta mai apoi, cu un strop de creativitate și unul de drag, iar hand-made poate fi realizat din orice, în orice direcție te conduce imaginația!

– Cum arată o zi din viața ta, cum reușești să te împărți între cele două pasiuni?

– O zi din viața mea este destul de plină, pentru că lucrez în învățământ și studiez în paralel, deci în cea mai mare parte a zilei sunt într-una dintre cele două instituții de învățământ sau între ele, pregătindu-mi activitățile didactice. În acest punct al vieții mele, dezvoltarea profesională a câștigat teren în detrimentul celei artistice, și poate nu zilnic, dar cât de des pot, lucrez și la partea artistică.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI