FOTO: Moș Crăciun a venit de la Star Transmission pentru 500 de copii orfani din Alba
*Angajații companiei s-au implicat în campania Shoebox: ”Împreună am făcut un copil fericit!”
Împreună putem face un copil fericit – acesta a fost sloganul campaniei Shoebox (cutie de pantofi) care s-a desfășurat în cadrul companiei Star Transmission. Totul a pornit de la o idee care s-a transformat într-un proiect, proiectul într-o mișcare, iar mișcarea s-a propagat în toată compania.
Pentru a vedea cu ochii noștri cum arată ”un munte de cadouri” ne-am deplasat la STC unde l-am găsit pe domnul Nicu în hala de producție mutând sute de cutii. L-am întrebat: ”Cum este să joci rolul Moșului?”. A răspuns fără să stea mult pe gânduri că i-ar face mare plăcere să fie și anul viitor unul dintre ajutoarele Moșului.
„Anul acesta am fost pentru prima dată într-o casă de copii, m-au impresionat foarte mult copiii iar bucuria de pe chipurile lor cu siguranță o să ne dea putere să repetăm acțiunea și anul viitor„, a spus acesta.
Ca domnul Nicu sunt mulți în compania Star Transmission, peste 20 de persoane s-au implicat ca voluntari în acest proiect, distribuind de dimineața până seara cadouri copiilor loviți de soartă. Nici copiii nu s-au lăsat mai prejos și i-au răsplătit cu colinde, scenete, poezii iar la final au promis că șn anul care va veni, vor fi la fel de cuminți.
”A fost greu până a adus primul angajat cutiuța plină cu dulciuri, jucării și hăinuțe apoi totul a prins viață”, povestesc cei implicați. Precum un bulgăre de zăpada care se rostogolește și devine tot mai mare, așa a crescut și această campanie. Proiectul a început la mijlocul lunii noiembrie și într-o lună s-au strâns 525 de pachețele care au fost împărțite copiilor din centrele de plasament din orașele Alba-Iulia, Blaj, Cugir, Sebeș, adăpostul „Casa din Munte” Strungari precum și altor 30 de preșcolari din familii defavorizate din această comună.
[nggallery id=904]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani Șoferii care vor să parcheze în noua parcare supraetajată Arnsberg din Alba Iulia trebuie să țină cont de două categorii de tarife: cele pentru staționarea de scurtă durată și cele pentru locurile rezervate riveranilor. Regulamentul […]
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, marți, 20 octombrie 2026, sentința într-un dosar în care doi inculpați au fost judecați pentru că au condus, pe rând, un autoturism Mitsubishi, deși nu aveau […]
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative Primăria Municipiului Alba Iulia informează cetățenii că, în perioada 23.10- 04.11.2026, circulația rutieră va fi închisă temporar în zona străzii Emil Racoviță spre strada Hațeg în cartierul Bărăbanț, în vederea executării lucrărilor de extindere […]
