FOTO | Moment emoționant: Trei cadre didactice cu o activitate de o viață s-au retras de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia
Moment emoționant: Trei cadre didactice cu o activitate de o viață s-au retras de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Alba Iulia
Trei cadre didactice cu o activitate îndelungată în cadrul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Alba Iulia s-au retras din activitatea didactică.

Textul integral publicat de Școala Gimnazială ,,Mihai Eminescu” din Alba Iulia este următorul:
Colectivul Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Alba Iulia trăiește în această perioadă emoția unor momente deosebite, marcate de retragerea din activitatea didactică a trei cadre didactice care și-au legat numele și destinul de istoria și devenirea școlii noastre: doamna profesoară Rodica Marinescu, doamna profesoară Țăran Ileana și doamna profesoară Țurcaș Angela.
După zeci de ani dedicați educației, formării generațiilor de elevi și construirii unui climat școlar bazat pe profesionalism, respect și responsabilitate, cele trei doamne profesoare încheie un capitol important al vieții lor profesionale, lăsând în urmă o moștenire valoroasă și exemple demne de urmat.
Un gând aparte de recunoștință se îndreaptă către doamna Rodica Marinescu, care, pe lângă activitatea sa didactică remarcabilă, a fost director al școlii timp de 17 ani. Prin viziunea, echilibrul și implicarea sa, a contribuit decisiv la consolidarea prestigiului instituției și la dezvoltarea unui mediu educațional în care generații întregi de elevi și profesori s-au putut forma și afirma.
De asemenea, întreaga comunitate școlară își exprimă profunda apreciere față de doamna Țăran Ileana, profesor dedicat de biologie, director timp de 4 ani și director adjunct timp de 10 ani, pentru profesionalismul, responsabilitatea și sprijinul constant oferit colegilor, elevilor și părinților. Activitatea domniei sale s-a remarcat prin seriozitate, spirit organizatoric și o permanentă preocupare pentru binele comunității educaționale.
Cu aceeași prețuire o evocăm și pe doamna Țurcaș Angela, dascăl dedicat, care și-a îndeplinit misiunea cu pasiune și dăruire, contribuind la formarea intelectuală și umană a numeroase generații de elevi. Prin răbdarea, bunătatea și profesionalismul său, a lăsat urme adânci în inimile celor pe care i-a îndrumat și a demonstrat că educația tehnologică este o materie care pregătește pentru viață.
Astăzi, cu respect, admirație și profundă recunoștință, le mulțumim pentru tot ceea ce au oferit școlii noastre și comunității din Alba Iulia. Le dorim sănătate, liniște, bucurii alături de cei dragi și împliniri pe măsura unei vieți dedicate educației.
În numele întregului colectiv al Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Alba Iulia, transmitem cele mai sincere gânduri de apreciere și respect celor trei doamne profesoare, care vor rămâne pentru totdeauna parte din sufletul și istoria acestei școli.
La mulți ani cu sănătate și o pensie senină, plină de bucurii și satisfacții!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | 150 de ani de existență a Baroului Alba, sărbătoriți la Muzeul Principia: „Avem datoria de a duce mai departe tradiția avocaturii în județul Alba”
150 de ani de existență a Baroului Alba, sărbătoriți la Muzeul Principia: „Avem datoria de a duce mai departe tradiția avocaturii în județul Alba” Baroul Alba aniversează 150 de ani de existență, moment marcat vineri, 2 octombrie 2026, printr-un eveniment festiv organizat la Muzeul Principia din Alba Iulia. La eveniment au participat avocați din județul […]
Mesaj de mulțumire pentru cadrele medicale ale secțiilor de Ginecologie și Neonatologie din cadrul Spitalului Alba, transmis de o proaspătă mămică: „O empatie extraordinară și o dedicare impecabilă”
Mesaj de mulțumire pentru cadrele medicale ale secțiilor de Ginecologie și Neonatologie din cadrul Spitalului Alba, transmis de o proaspătă mămică: „O empatie extraordinară și o dedicare impecabilă” O proaspătă mămică din Cugir a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj de mulțumire adresat cadrelor medicale din secțiile de Ginecologie și Neonatologie ale Spitalului […]
Foto | Cine sunt câștigătoarele concursului „Fotografia de vacanță” 2026 din Alba: Ce juriu a decis premiantele
Cine sunt câștigătoarele concursului „Fotografia de vacanță” 2026 din Alba: Ce juriu a decis premiantele Dintre toate fotografiile înscrise în concursul „Fotografia de vacanță” din Alba juriul a ales două câștigătoare. Este vorba de Ioana Irimie și Anastasia Achimescu. Premiile au fost distribuite astfel: *Aparat foto Irimie Ioana — „Amintire de vară” *Telefon mobil Achimescu […]
