Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO. Militarii Unității Militare 01585 Petrești în vizită la ultimul veteran de război locuitor pe Valea Sebeșului

Ioana Oprean

Publicat

în

Militarii Unității Militare 01585 Petrești în vizită la ultimul veteran de război locuitor pe Valea Sebeșului

Aflând de decesul domnului Gheorghe Ghibescu, ultimul veteran de război din comuna Șugag și aflându-ne în apropierea zilei de 25 Octombrie-Ziua Armatei române, domnul colonel Dorel Șimandan, comandantul Unității Militare 01585 Petrești, a preluat inițiativa și a ordonat executarea demersurilor necesare pentru efectuarea unei vizite ultimului veteran de război locuitor pe Valea Sebeșului-Valea Frumoasei, așa cum obișnuia să o descrie Mihail Sadoveanu în scrierile lui.

Astfel, în ziua de 16 octombrie, o zi însorită, precum sufletul acestui om, l-am vizitat pe domnul Gheorghe Radu din localitatea Săsciori.

Pe domnul Gheorghe Radu, ultimul veteran de război din zonă, l-am găsit odihnindu-se puțin, după ce a terminat o parte din treburile gospodărești. Ne aștepta.

Încă de la poarta casei acestuia, ne-am dat seama că este un om gospodar, care a realizat tot ce și-a dorit în viață. Apoi i-am cunoscut familia: pe soția Maria și pe două din cele patru fiice ale dânsului: Felicia și Veronica.

Stând de vorbă cu domnul Gheorghe Radu, acesta ne-a împărtășit din întâmplările petrecute “în numa’ 2 ani jumate” în care, chemat la arme fiind, nu a ezitat să-și apere valorile după care s-a ghidat în viață: familia și țara. Am aflat că a luptat “pe unde o fost nevoie de mine”, insistând pe perioada cât a fost la Ploiești.

În relatările sale, pe domnul Gheorghe Radu îl încearcă un mozaic de sentimente: necazul și tristețea cu care descrie distrugerile, zgomotul infernal al războiului și pierderea camarazilor din Bateria 966 Tununi, dar și bucuria cu care a raportat superiorilor “Misiune îndeplinită” prin combaterea avioanelor care atacau. A fost “antiaerian”, după cum ne povestea dânsul.

Ne-a povestit multe și l-am mai fi ascultat, dar timpul s-a scurs rapid, ca la orice întâmplare sau eveniment plăcut. Apoi ne-am dat seama că domnul Gheorghe Radu mai are de muncă.

Așa că ne-am luat la revedere de la dânsul, mulțumindu-i pentru modul în care ne-a primit, dar nu înainte de a-i înmâna o diplomă și un fanion cu tricolor prin care ne-am exprimat respectul și recunoștința pentru acest om deosebit.

De asemenea, domnul colonel Dorel Șimandan și-a luat angajamentul de a-l vizita din nou pe veteranul nostru de război pe data de 4 decembrie pentru a sărbători împreună împlinirea venerabilei vârste de 96 ani.

Mulțumim domnului viceprimar al comunei Săsciori, domnul lt.col. (rz) Dumitru Drăghici (Mitruț) atât pentru sprijinul acordat în demararea acestei inițiative, cât și pentru promisiunea asumată de a ne a acorda sprijininul necesar pentru viitoarele astfel de activități pe care le vom desfășura.

În încheiere, MULȚUMIM domnule veteran de război Gheorghe Radu pentru modul în care ne-ați primit, pentru timpul acordat și pentru faptul că oferiți un exemplu demn de urmat pentru noi militarii și pentru întreaga comunitate.

Semnează maior Petra Sorin, fiu al satului Săsciori


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Locuitorii din Cricău, FĂRĂ APĂ potabilă în seara de Revelion: Echipele APA CTTA Alba intervin în teren pentru verificare rețelelor

Ioana Oprean

Publicat

în

Locuitorii din Cricău, FĂRĂ APĂ potabilă în seara de Revelion: Echipele APA CTTA Alba intervin în teren pentru verificare rețelelor Locuitorii din Cricău au rămas fără apă potabilă în seara de Revelion. Echipele APA CTTA Alba intervin în teren pentru verificare rețelelor. ,,Având în vedere consumul mare de apă potabilă, SC APA CTTA SA ALBA […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | ACCIDENT de ATV în zona Galbena – Arieșeni: Două persoane rănite după ce s-au răsturnat pe zăpadă. A intervenit Salvamont Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT de ATV în zona Galbena – Arieșeni: Două persoane rănite după ce s-au răsturnat pe zăpadă. A intervenit Salvamont Alba Ultima zi din an a găsit salvatorii montani ai SPJ SALVAMONT-SALVASPEO Alba în teren. Echipa de serviciu de la Baza SALVAMONT Arieșeni-Vârtop a fost solicitată să intervină la un accident de ATV în zona […]

Citește mai mult

Curier Județean

Nume care se sărbătoresc de Sfântul Vasile 2026. Aproape 600.000 de români își serbează onomastica în 1 ianuarie

Ioana Oprean

Publicat

în

Nume derivate care se sărbătoresc de Sfântul Vasile 2026. Semnificația numelui În 1 ianuarie, de Sfântul Vasile cel Mare, aproape 600.000 de români, în majoritate bărbaţi, îşi sărbătoresc onomastica, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Semnificația numelui Vasile Este un nume considerat creştin, dar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea