FOTO: Mihaela Blaga (CSȘ Blaj), vicecampioană națională la cros | A doua medalie pentru sportiva din “Mica Romă”
Atleta Mihaela Blaga (CSȘ Blaj) recidivează în sens pozitiv, cucerind a doua sa medalie națională din 2019.
Sportiva din “Mica Romă” a decenit vicecampioană națională la cros, la Botoșani, după ce, tot în Moldova, dar la Bacău, a cucerit medalia de bronz în proba de 800 de metri, tot la juniori 3.
“Având în vedere că a fost ultima competiție din sezonul iarnă/primăvară rezultatele obținute sunt foarte bune. Mă bucură faptul că Mihaela Blaga a reușit să se autodepășeacă și să întreacă sportive mult mai titrate. Lucrez cu o grupă de copii talentați, care încep să urce în performanță și sperăm să fie sănătoși pentru a putea munci în continuare. În continuare, ne propunem să continuăm pregătirea la fel de serios ca și până acum și să sperăm că sezonul de vară ne va aduce alte performanțe notabile”, a declarat Cristina Man, antrenor CSȘ Blaj.
Campionatul Național de Cros, juniori categoria 2,3 și copii 1 a avut loc la Botoșani, în Pădurea Rediu, situată în proximitatea municipiului, CSȘ Blaj având în competiție 12 concurenți care au obținut următoarele rezultate: *juniori 2, feminin (4000 metri): Bianca Sabău – locul 36; *juniori 3, feminin (3000 metri): Mihaela Blaga – locul doi și medalie de argint, Andreea Bogdan – locul opt, Rut Muntean – locul 29, Naomi Bolgar – locul 32, Iulia Florea – locul 37. Echipa CSȘ Blaj, formată din 5 fete, a sosit a 4-a, după LPS Vaslui, LPS Botoșani și CSȘ Mediaș; *juniori 3, masculin (4000 metri): Alin Vasile Petric – locul 11 la individual și medalie de argint cu CSM Cluj-Napoca, având dublă legitimare cu respectivul club; *copii 1, feminin (1500 metri): Andreea Stoica – locul 24, Delia Crăciun – locul 28; *copii 1, masculin (2000 metri): Mircea Anton Mărginean – locul 36 (sportivi pregătiți de Cristina Man); *Antonio Borzaș – locul 14 la juniori 3; *Alexandru Orian – locul 10 la copii 1, ambii pregătiți de Ioana Bozdog. În acest context, menționăm că Adelina Petruța (CSȘ Blaj) s-a clasat pe locul nouă (timpul o oră și 40 minute), la junioare, la Buzău, la Campionatul Național de semimaraton
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin
Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]
FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]