FOTO: Metalurgistul Cugir – Unirea Alba Iulia 2-0 (2-0) | Derby „de Alba” început cu 29 de minute întârziere, dintr-un motiv incredibil!!!
Metalurgistul Cugir a câștigat, sub Drăgana, penultimul derby „de Alba” al anului, scor 2-0 (2-0), cu Unirea Alba Iulia, partidă decisă de golurile foștilor uniriști Ciprian Selagea (32, penalty, pentru henț, prima reușită în „roșu-albastru”) și Ionuț Grozav (45), un joc ce a fost la un pas să nu se dispute. Meciul de sub Drăgana, început cu 29 de minute întârziere, putea să intre în istoria fotbalului românesc, întrucât centralul a avut probleme cu vizele medicale ale celor două formații.
Cugirenii s-au impus pentru a 4-a oară consecutiv în fața rivalilor din Cetatea Marii Uniri, iar „lanterna roșie”, ce a încercat să pună probleme și a evoluat curajos, a fost cu gândul la duelul de foc, de „totul sau nimic” cu Viitorul Cluj, de runda viitoare, uniriștii având un singur punct în ultimele 6 dispute. Dacă Sebastian Itu (15 ani și 8 luni, fiul antrenorului Lucian Itu) a bifat primul meci în Liga a 3-a, „alb-negrii” au apelat în final la trei tineri, An. Moldovan, Jurj și Oneț, ultimii doi debutanți pe a treia scenă.
„O victorie realizată în condiții aparte, ținând cont de întârzierea cu care a debutat jocul și acele momente de confuzie. Important este faptul că am fost concentrați și ne-am apropiat punctele puse în joc. Băieții merită felicitări pentru atitudine și modul în care s-au conectat la joc. În privința lui Sebastian, fiul meu, i-am prilejuit debutul la seniori într-o dispută cu Unirea Alba Iulia. Este la început de drum, mai are mult de muncă și îmi doresc să mă depășească în privința carierei de jucător„, a declarat Lucian Itu.
„O premieră și pentru mine ceea ce s-a petrecut înaintea partidei. Până la urmă este foarte bine că s-a jucat, întrucât era păcat să se anuleze un spectacol de calitate. Am întâlnit o echipă evident superioară, însă în anumite momente ne-am ridicat cât de cât la nivelul adversarului. La final am prilejuit debutul altor doi copii, ce merită aprecieri pentru modul cum se dedică fotbalului. Cu Viitorul Cluj este un meci foarte important. Trebuie să găsim puterea să capacităm toate energiile de care dispunem pentru a câștiga„, a spus Valentin Sinescu.
Partida dintre Metalurgistul Cugir și Unirea Alba Iulia a fost la un pas să nu se dispute, dintr-un motiv incredibil, unic la un joc de fotbal! În etapa a 2-a a returului, centralul M. Spînu (București) a considerat că cele două echipe nu au vize medicale conforme cu regulamentul și nu a dorit să dea drumul jocului. Mai precis acesta s-a legat de faptul că pe ștampila aplicată de medicul sportiv Ana Țăran, la care apelează de ani buni toate echipele din Alba, din Liga a 3-a, volei sau baschet sau handbal, nu apare cuvântul „clinică”!!! Momente de confuzie, ce au indus în eroare pe cei prezenți, de la oficiali și antrenori, până la persoanele din tribune.Ce s-ar fi întâmplat, de pildă, dacă nu s-ar fi jucat? Cine ar fi pierdut la „masa verde” și cum erau analizate rezultatele din anterioarele etape?
Asta întrucât este etapa a 11-a a Ligii a 3-a și până în prezent cele două conjudețene au evoluat în aceleași condiții, fără a avea probleme sesizate de precedentele brigăzi delegate! După lungi insistențe, în cele din urmă, după ce s-a apelat la informări dinspre FRF și Comisia Centrală a Arbitrilor, centralul a cedat și a permis să se dispute partida, începută cu 29 de minute întârziere.
*1-0, MIN. 32: SELAGEA a transformat un penalty, în stânga lui Bartok. După gol, fostul căpitan al Unirii nu s-a bucurat în semn de respect fată de fosta echipă. Lovitura de pedeapsă a fost acordată la o intervenție a lui Mocan, considerată henț, la un șut-centrare trimis de Tăban
*2-0, MIN. 45: I: GROZAV, un alt fost unirist, a marcat cu un șut de la 30 de metri în dreapta portarului
La reluare, prima ocazie Bîrdea (56) – șut peste transversală de la 20 de metri. M. Lupu (66) a șutat de la 16 careuluib puțin peste. M. Lupu (87) – reluare cu capul puțin alături
În minutul 4, Tăban a șutat în transversală de la 16 metri. S. Tineiu (6) scăpat singur perpendicular a șutat, dar a parat Opric. Bartok (18) intervenție excelentă la șutul lui Vitinha din unghi. Ocazie mare Fetița (24) reluare la colțul lung, reflex extraordinar R. Opric. După deschiderea scorului Bârdea (36)a șutat puțin peste transversală de la 20 de metri
În formula gazdelor, debutant în Liga a 3-a, este Sebastian Itu (15 ani și 8 luni), fiul antrenorului principal al gazdelor Lucian Itu. În finalul meciului au debutat în eșalonul terț și uniriștii Emil Jurj (n. 2005) și Darius Oneț (n. 2004).
“Roș-albaștrii” au 4 victorii la rând pe propria arenă și vin după festivalul de la Jucu contra “virușilor verzi”, scor 7-1, iar oponenții au strâns un singur punct și un singur gol în ultimele 5 jocuri. Gruparea din Cetatea Marii Uniri suferă în disputele contra rivalei, din 8 dueluri câștigând unul (în septembrie 2017, pe “Cetate”, scor 2-1), nu a înscris deloc la Cugir (o singură remiză) și are trei eșecuri succesive, ultimul acum două luni, acasă, un 2-3, cu un gol Cocan în prelungiri (fază la care uniriștii au acuzat ofsaid).
Echipe:
Metalurgistul: R. Opric – Tăban (82, Vlădia), S. Itu (82, L. Contra), I. Grozav, Vitinha – Șaucă/ cpt, Boldea, P. Păcurar (82, Udrea), Nicula (64, Andriuc) – Selagea (64, Cocan), M. Lupu; rezerve: Perjeriu, M. Neagu, Al. Popescu, Tănăsescu. Antrenor Lucian Itu – principal.
Unirea Alba Iulia: Bartok – Hai (90, Jurj), Mâlnă, Al. Giurgiu/cpt, V. Codrea, Mocanu – S. Tineiu (46, Bakcsi), Dehelean (90, Oneț), Bîrdea, Pocol (82, An. Moldovan) – Fetița. Pe bancă: Sîntoma, Lupea, C. Dănilă, Cl. Morariu. Antrenor Valentin Sinescu – principal, Marcel Rusu – secund.
Arbitri M. Spînu, D. Călin, S. Oancea (toți București) Observatori I. Szekely (Cluj-Napoca), S. Găman (Tg. Jiu)
Avertismente: Boldea (23), M. Lupu (51)/ Mocan (32)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Miercuri, în Cupa României, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș – dispute cu Corvinul Hunedoara | În derby „de Alba”, LPS Sebeș – dublă victorie cu „alb-negrii”
Miercuri, în Cupa României, CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș – dispute cu Corvinul Hunedoara | În derby „de Alba”, LPS Sebeș – dublă victorie cu „alb-negrii” Miercuri, 6 noiembrie, în turul al doilea al Cupei României, reprezentantele Albei au confruntări cu Corvinul Hunedoara, ambele disputându-se pe terenuri sintetice. La Micești, de la ora […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 4 zile
Metalurgistul Cugir – Avântul Reghin 1-1 (1-0) | „Roș-albaștrii”, remiză cu gust de eșec!
-
Curier Județeanacum 3 zile
FOTO | Absolvenţii promoţiei din 1974, revedere emoţionantă după 50 de ani de la terminarea Liceul Industrial Nr.1 din Blaj
-
Ştirea zileiacum 3 zile
La 2 noiembrie 1784: Izbucnea marea răscoală țărănească din Transilvania condusă de Horea, Cloșca și Crișan, cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești din Evul Mediu
-
Actualitateacum 2 zile
Vouchere sociale 2025-2027. Ce valoare vor avea și cum se acordă
-
Curier Județeanacum 3 zile
FOTO | Șahiștii CSM Unirea Alba Iulia învingători la concursul de șah blitz „Cupa Rotary”, ediția a 8-a
-
Ştirea zileiacum o zi
4 noiembrie 1715: Austriecii pun piatra de temelie a Cetăţii Alba Iulia, devenită astăzi polul turistic al județului Alba