Ştirea zilei

FOTO| Medic internist nou la Spitalul din Câmpeni: Dr. Lucian Goia, un om de-al locului

Ioana Oprean

Publicat

în

Spitalului orășenesc Câmpeni are un medic nou, pe specialitatea interne care s-a alăturat echipei de specialiști. Dr. Lucian Goia, medic specialist Interne, a absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” din Timişoara, iar rezidențiatul l-a făcut tot acolo.

Petrecerea Divorțaților

„Medicul este originar din Câmpeni, are acum 30 de ani și a decis că cel mai frumos gest pe care l-ar putea face pentru consătenii săi este acela de a le întoarce grija și atenția cu care l-au înconjurat în copilărie, în tinerețe. Astfel, s-a întors pe meleagurile natale unde va lucra, cu normă întreagă, în slujba sănătății consătenilor săi. La Spitalul orășenesc Câmpeni mai lucrează, cu contract de prestări servicii, încă un alt medic internist – dr. Cristescu, cu o vastă experiență profesională, mai ales în cazuistica zonei Munților Apuseni.

Managerul unității sanitare, dr. Lăcrămioara Morar, spune că cei doi vor face o echipă de nota 10. La spitalul orășenesc Câmpeni există mare parte din aparatura medicală necesară, cât și condiții hoteliere excelente, pentru ca actul medical să se desfășoare în condiții optime, atât pentru personalul medical cât și pentru pacienți. ”În aprilie va fi montat CT-ul .

Avem o nouă instalație de sterilizare a instrumentarului medical. Avem la laborator aparat de biochimie și sistem de digitizare la laboratorul de imagistică. Există aparat pentru markeri cardiaci și un electroencefalograf pe secția de neurologie. De medici specialiști mai avem nevoie, să ne fie organigrama completă și totodată să putem completa nevoile medicale ale locuitorilor Țării Moților”, a declarat primarul orașului Câmpeni, Ioan Călin Andreș.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | În prag de iarnă, lemnele sunt urcate în blocuri cu scripete sau în spate, într-un oraș din Alba: Apartamentele, încălzite cu sobe

Ioana Oprean

Publicat

în

În prag de iarnă, lemnele sunt urcate în blocuri cu scripete sau în spate, într-un oraș din Alba: Apartamentele, încălzite cu sobe Pentru locuitorii orașului Abrud, sezonul rece vine în fiecare an cu o mare problemă în ceea ce privește încălzirea locuințelor. Pentru cei care locuisc la casă, situația nu este atât de complicată, dar, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia, obligată să achite aproape 230.000 de lei unei foste angajate a Poliției Locale, concediată ilegal la 1 ianuarie 2022

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, obligată să achite aproape 230.000 de lei unei foste angajate a Poliției Locale, concediată ilegal la 1 ianuarie 2022 Primarul Gabriel Pleșa a semnat, pe 7 octombrie 2026, o dispoziție prin care o femeie care lucra la Poliția Locală și care a fost concediată în decembrie 2021 este reîncadrată retroactiv, de la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Când se dau alocaţiile pentru copii în noiembrie 2026: Banii ar putea fi virați mai repede cu 2 zile

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se dau alocaţiile pentru copii în noiembrie 2026: Banii ar putea fi virați mai repede cu 2 zile Chiar dacă încă sunt în vacanţă şcolară, iar cursurile urmează să fie reluate de luni, 2 noiembrie 2026, mulţi elevi, dar şi părinţi, se gândesc, deja la data în care ar urma să încaseze alocaţiile în […]

Citește mai mult