Actualitate

FOTO: Masă rotundă pe tema integrării sociale şi profesionale a persoanelor din grupuri vulnerabile

Dragoş Suciu

Publicat

în

Astăzi, la ora 11.00, Sala „Mihai Viteazul” din Palatul Administrativ al municipiului a fost gazda unei mese rotunde cu tema „Programe locale de integrare socială şi profesională dezvoltate de societatea civilă şi autorităţile locale pentru persoane din grupuri vulnerabile”. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului  ,,Atelier Insert Decor  – Serviciul de integrare socio-profesională” cofinanţat de Ambasada Franţei la Bucureşti.

Masa rotundă a fost un prilej pentru prezentarea activităţilor din proiect, dezbateri la temă precum şi o vizită la Atelierul de croitorie şi obiecte decorative amenajat în incinta Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă Alba Iulia.

La eveniment au fost  invitaţi membrii Comitetului Judeţean de Analiză a Problemelor Persoanelor cu Handicap, structura de reprezentare la nivel judeţean a instituţiilor şi organizaţiilor care au activităţi şi responsabilităţi în domeniul persoanelor cu handicap, care vor lansa o propunere de colaborare interinstituţională pentru organizarea marşului persoanelor cu handicap „Cursa inimii Cetăţii Alba”, ediţia a VI-a.”

Proiectul Atelier Insert Decor a fost premiat de Ambasada Franţei la Bucureşti în cadrul sesiunii de proiecte sociale 2012 cu suma de 10.000 euro.

Obiectivele proiectului sunt înfiinţarea unui atelier de croitorie pentru persoane din grupuri vulnerabile, organizarea de stagii de practică profesională în cadrul atelierului pentru persoanele cu dificultăţi de angajare pe piaţa muncii din motive de sănătate, lipsa de calificare sau lipsa de cunoştinţe practice, lipsa experienţei de muncă etc. Alt obiectiv este dezvoltarea unei reţele de valorificare a produselor generate în urma activităţilor desfăşurate în atelier, precum şi la domiciliul persoanelor cu dezabilităţi.

Beneficiarii acestui proiect sunt 20 de persoane selectate din următoarele categorii sociale: Tineri peste 16 ani proveniţi din serviciile rezidenţiale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba şi adulţi beneficiari de servicii şi prestaţii sociale asigurate de Serviciul Public de asistenţă Socială Alba Iulia.

Serviciile acordate sunt: consiliere şi suport profesional, pregătire teoretică şi practică în domeniile croitorie şi decoraţiuni precum şi certificarea competenţelor profesionale în domeniul confecţionării articolelor textile.

Acest proiect este implementat cu ajutorul parteneriatului dintre Asociaţia Agora Alba Iulia, Consiliul Judeţean Alba, Consiliul Local Alba Iulia, Asociaţia Echange et Partage şi Asociaţia AMI(Alba Mnache Impreună)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis iubita și i-a incendiat casa, urmărit și de FBI: S-ar putea ascunde în tuneluri din Al Doilea Război Mondial

Ioana Oprean

Publicat

în

Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis iubita și i-a incendiat casa, urmărit și de FBI: S-ar putea ascunde în tuneluri din Al Doilea Război Mondial Presa maghiară scrie că autoritățile române au cerut sprijinul FBI pentru a-l localiza pe Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis iubita și i-a incendiat casa.  Conform publicației „Magyar […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Băiat de 12 ani, prins la volanul unui autoturism după ce a fost urmărit ca-n filme în trafic de poliţişti din două județe: Maşina era furată

Ioana Oprean

Publicat

în

Băiat de 12 ani, prins la volanul unui autoturism după ce a fost urmărit ca-n filme în trafic de poliţişti din două județe: Maşina era furată Un băiat de 12 ani din Chişineu-Criş, judeţul Arad, a fost prins de poliţişti din judeţele Hunedoara şi Arad în timp ce conducea un autoturism pe care îl furase […]

Citește mai mult

Actualitate

Peste 8.000 de persoane salvate de pe munte în 2025 în România: Creștere semnificativă a acțiunilor de salvare față de anul anterior

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Peste 8.000 de persoane salvate de pe munte în 2025 în România: Creștere semnificativă a intervențiilor față de anul anterior Peste 8.000 de persoane au fost salvate de pe munte anul trecut, cu aproximativ 450 mai multe decât în 2024, în urma intervențiilor Salvamont România la nivel național. Conform raportului Salvamont România, serviciile publice județene […]

Citește mai mult