FOTO Lucrări de extindere a accesului la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud: Investiție de peste 1,3 milioane de lei
Lucrări de extindere a accesului la Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud: Investiție de peste 1,3 milioane de lei
La Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc predarea/primirea amplasamentului pentru lucrările de extindere a accesului ambulanței în incinta spitalului, preluarea pacienților cu liftul din exterior prin executarea unei rampe de acces pentru ambulanța și conectarea acesteia cu pavilionul central în zona de triaj, amenajarea a 24 locuri de parcare și o rețea de trotuare și alei pietonale. Proiectul este finanțatintegral de Consiliul Județean Alba, investiția ridicându-se la peste 1,3 milioane de lei.
Joi, 21 martie 2024, a avut loc predarea/primirea amplasamentului aferent investiției “Extindere pentru Acces de Urgență Aripa Nord a Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud ”.

Realizarea obiectivului de investiții este necesar pentru facilitarea accesului ambulanței în incinta spitalului, preluarea pacienților cu liftul din exterior prin executarea unei rampe de acces pentru ambulanța și conectarea acesteia cu pavilionul central în zona de triaj. Prin lucrările aferente investiției se urmărește crearea unui flux auto de circulație cu sens unic în incinta, a unui număr de 24 locuri de parcare dintre care unul pentru persoanele cu dizabilități, a unei rețele de trotuare și alei pietonale cu dispunere coerentă care să deservească unitatea sanitară și anexele specifice și prevederea unui iluminat corespunzător în această zonă.
Citește și: Medici noi la Spitalul Municipal Aiud: Forțe proaspete la secțiile Pediatrie, ATI, Obstretică – Ginecologie și Epidemiologie
Proiectul este finanțat integral de Consiliul Județean Alba, instituție în subordinea căreia se află spitalul, iar valoarea totală a investiției este de 1.322.410 lei.
Pentru proiectare și asistență tehnică a fost încheiat contract cu SC ATIC STUDIO ARHITECTURA SRL, iar pentru execuție lucrări, în urma finalizării procedurii simplificate de achiziție publică, contractul a fost atribuit firmei SC VASINCA SRL.

„Ne preocupă continuu îmbunătățirea siguranței pacienților și a calității asistenței medicale iar în acest scop au fost realizate în decursul ultimilor ani importante proiecte: s-a înlocuit complet instalația de apă rece și canalizare a spitalului, s-a realizat o stație de dezinfecție ape uzate și un sistem care asigură rezerva de apă a spitalului în caz de avarie, am amenajat și dotat 30 de grupuri sanitare din care 8 pentru persoane cu dizabilități, a fost înlocuită integral instalația electrică și s-a realizat un nou branșament electric pentru spor de putere.
De asemenea a fost reabilitată și utilată bucătăria și spălătoria spitalului, s-a amenajat accesul la magazie și spații administrative prin asfaltarea curții interioare de pe latura sudică, dar cel mai mult ne bucurăm că am reușit să finalizăm lucrările de reparație si igenizări în toate saloanele prin montaj covor PVC, înlocuire uși, dotare cu mobilier nou, dotări prize de oxigen, TV, internet, acces direct în terase reabilitate crescând astfel confortul pacienților în perioada internării.
Și pentru că vorbim de investiții, trebuie subliniată și importanța finalizării Proiectului de Reabilitare energetică finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 derulat prin ADR Centru și cofinanțat 30% de Consiliul județean Alba în valoare de 9.002.229,59 lei.

Reabilitarea energetică a clădirii a fost unul dintre cele mai importante proiecte care aduce beneficii atât din punct de vedere economic, cât și ecologic. Prin creșterea eficienței energetice, spitalul reduce costurile operaționale, eliberând resurse financiare pentru îmbunătățirea serviciilor medicale și dotarea cu echipamente moderne. Pe lângă creșterea eficienței energetice și aspectul unității care s-a schimbat considerabil, la finalizarea proiectului, spitalul a obținut Autorizația de Securitate la Incendiu care atestă îndeplinirea condițiilor specifice pentru a presta servicii de asistență medicală într-un mediu mai sigur atât pentru pacient cât și pentru lucrătorii din sistemul de sănătate.
Dorim să mulțumim autorităților județene și locale precum și instituțiilor partenere care susțin demersurile noastre pentru dezvoltarea și modernizarea unității sanitare”, a transmis Noiela Vieru, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Alexandru Sibișan, sportiv al CS Unirea Alba Iulia, a devenit campion european universitar la judo: ,,O nouă performanță uriașă obținută de sportivul nostru”
Alexandru Sibișan, sportiv al CS Unirea Alba Iulia, a devenit campion european universitar la judo: ,,O nouă performanță uriașă obținută de sportivul nostru” Sportivul CS Unirea Alba Iulia, Alexandru Sibișan, a cucerit medalia de aur la Campionatul European Universitar de Judo, desfășurat recent la Tirana, în Albania. Este o nouă performanță uriașă obținută de sportivul […]
Foto | Copiii dintr-un oraș din Alba, lecție practică de grădinărit: Au plantat, îngrijit și recoltat propriile legume, apoi i-au dăruit primarului un borcan de zacuscă
Copiii dintr-un oraș din Alba, lecție practică de grădinărit: Au plantat, îngrijit și recoltat propriile legume, apoi i-au dăruit primarului un borcan de zacuscă Copiii din Aiud au ocazia să învețe, în mod practic, cum se cultivă pământul și ce presupune îngrijirea unei grădini de legume, în cadrul unei inițiative interesante. Proiectul a pornit la […]
Societatea Numismatică Română revine la Alba Iulia cu ocazia Târgului de Antichități: Stand de prezentare și comunicare pentru pasionați
Societatea Numismatică Română revine la Alba Iulia cu ocazia Târgului de Antichități Societatea Numismatică Română este una dintre cele mai prestigioase organizații de profil din România. Înființată în 1903 având ca prim președinte pe Mihai Dimitrie Sturdza considerat ,,părintele Numismaticii românești” , Centenarul Societății Numismatice Române a fost marcat de către Banca Națională a României […]