FOTO: LPS Sebeș, locul opt la turneul internațional de la Bruntal (Cehia) | Gabriel Cristea – golgheterul competiției
Echipa de juniori a Liceului cu Program Sportiv Sebeș, pregătită de antrenorii Doru Ioan Oancea și Cosmin Groza, a participat, de curând, pentru a 5-a oară consecutiv la puternicul internațional de fotbal de la Bruntal (Cehia), unde au fost prezente 12 formații din șase țări (Cehia, Slovacia, Lituania, Polonia, Ungaria
și România).
La turneul ajuns la a 24-a ediție și destinat anul acesta jucătorilor născuți în anul 2007 și mai mici, LPS Sebeș, singura reprezentanță a României prezentă la start, s-a clasat pe poziția a 8-a, dar a dat golgheterul turneului, pe Gabriel Cristea, ce a marcat 11 goluri.
“A fost un turneu foarte puternic, iar noi am obținut locul 8, cu 3 victorii și 4 înfrângeri. Jocul este diferit față de ceea ce se practică la noi, jucându-se cu mantinela, pe forță, rapid și cu agresivitate. Una peste alta copiii au evoluat din ce în ce mai bine după ce s-au adaptat la regulile și rigorile turneului. Cred că am făcut cinste cu brio fotbalului românesc, și profit de prilej pentru a mulțumi în primul rând Primăriei Municipiului Sebeș, în special domnului primar Dorin Nistor, conducerii Liceului cu Program Sportiv «Florin Fleșeriu» Sebeș și copiilor care s-au bucurat de fotbal. Pe această cale le urez tuturor «Sărbători fericite»”, este mesajul transmis de antrenorul Doru Oancea. Meciurile s-au disputat în Sala Sporturilor din Bruntal, pe un teren cu dimensiunile 40 metri lungime și 20 metri lățime, cu echipe de 5 jucători, două reprize a câte 15 minute, cu mingea de sală (care nu sare).
Delegația LPS “Florin Fleșeriu” Sebeș a fost formată din antrenorii Doru Oancea și Cosmin Groza, însoțiți de medicul Anișoara Țăran, iar lotul a fost compus din Ianis Herle, Ionuț Vlad, Raul Maier, Răzvan Bădilă, Lucian Ienciu, Erik Cristea, Gabriel Cristea (golgheterul turneului), Raul Ghidău, Alexandru Ganga, Lucian Ghibu, Robert Cîrcoană și Lucas Boca.
La turneu au participat următoarele echipe: *grupa A: Viber ZsFZ Nitra (Slovacia), MFK Skalica (Slovacia), Pogon Prudnik (Polonia), SSK Bilovec (Cehia), FC Eztergom (Ungaria), FC Slavoj Olimpia Bruntal “A” (Cehia); *grupa B: Lokomotiv Trnava (Slovacia), MSO Sturovo (Slovacia), SK Batov (Cehia), FK Badrun Gas (Lituania), LPS “Florin Fleșeriu” Sebeș, FC Slavoj Olimpia Bruntal “B” (Cehia).
Rezultatele obținute de formația din Sebeș au fost următoarele: *4-2 cu MSO Sturovo; *0-1 cu SK Batov; *5-2 cu FC Badrun Gas; *4-3 cu FC Slavoj Olimpia Bruntal “B”; *2-7 cu Lokomotiv Trnava (locul trei în grupă); *0-3 cu SSK Bilovec (pentru locurile 5-6); *3-4 cu FC Ezstergom (pentru locurile 7-8).
Marcatorii golurilor au fost Gabriel Cristea – 11 goluri, Alexandru Ganga – 3 goluri, Răzvan Bădilă – două goluri, Lucian Ghibu și Erik Cristea – câte un gol.
[nggallery id=7592]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]
FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]
VIDEO | „U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului! Remontada senzațională a „șepcilor roșii”!!!
„U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului, remontadă senzațională a „șepcilor roșii”! Bic și Cordea, titulari în nebunia de meci de pe „Cluj Arena” „Șepcile roșii” au întors senzațional scorul, fiesta s-a declanșat pe „Cluj Arena”, iar CFR-ul lui Pancu pierde după 11 victorii consecutive!!! „U” Cluj – CFR […]