Sport

FOTO: LPS Alba Iulia a câștigat “Cupa Unirii” la baschet feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

Recent, în Cetatea Marii Uniri s-a disputat Cupa Unirii la baschet feminin, competiție juvenilă, ce a beneficiat de o asistență numeroasă de public, turneu la care au luat startul patru formații Under 12.

Trofeul a fost câștigat de echipa gazdă, LPS Alba Iulia, pregătită de antrenorul Nicușor Marcu, micuțele jucătoare albaiuliene impunându-se în toate cele trei jocuri susținute: 56-49 cu CSȘ Bega Timișoara, 62-34 cu BC Galactica Cluj-Napoca și 53-31 cu NBS Cluj-Napoca. În clasament, pe următoarele locuri s-au clasat, în ordine, CSȘ Bega Timișoara, NBS Cluj-Napoca și BC Galactica Cluj-Napoca.

Un rezultat deosebit al celei mai mici generații de practicante a sportului sub panou, o prestație de apreciat, parcursul fiind întregit și de cele două premii individuale obținute de Sarah Indrei Scrobotă, căpitanul echipei, desemnată cea mai completă jucătoare și Sandra Mateica – coșghetera întrecerii. “Avem un fond bun de jucătoare la acest nivel, baschetbaliste care promit, fete care în același timp sunt foarte bune la învățătură. Este al doilea turneu amical câștigat în acest an, precedentul fiind tot la Alba Iulia, în toamnă, pregătindu-ne astfel de debutul în competițiile naționale oficiale, ce se va produce în vara anului viitor, sub egida FRB. Pe această cale mulțumim Direcției Județene pentru Sport și Tineret Alba, pentru sprijin”, a declarat Nicușor Marcu, directorul Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia.

Lotul LPS Alba Iulia, la categoria 12 ani, este compus din Beatrice Burnete, Elena Ștefan, Izabela Nichimiș, Sandra Mateica, Emma Hățăgan, Sarah Indrei Scrobotă/ cpt, Karina Ghibu, Iris Axintie, Georgiana Popa, Laura Huter, Anisia Săbăduș, Anamaria Kiss. Eleve ale LPS Alba Iulia în clasele a IV-a și a V-a, micuțele jucătoare au o experiență de un an și jumătate în practicarea baschetului, iar în vara viiitoare le așteaptă examenele oficiale, Campionatul Național Under 12 și Campionatul Național de mini baschet.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației Române, fără emoții, și în următorii 4 ani

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației, fără emoții, și în următorii 4 ani Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia) va fi și în următorii 4 ani membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, din postura de […]

Citește mai mult

Sport

Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie, la ora 11.00! Start fulminant de retur în SuperLiga Alba, cu două derby-uri, la Ocna Mureș și Ighiu, în prima etapă a primăverii. Citește și: Viitorul Vama Seacă, retragere din SuperLiga Alba! Programul returului, modificat, sezonul se va relua doar […]

Citește mai mult

Sport

Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș

Dan HENEGAR

Publicat

în

Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș Bogdan Andone este antrenorul momentului pe prima scenă, nou-promovata FC Argeș dinamizând lupta la titlu în Superliga, după victoria de la Craiova Citește și: Antrenorul aiudean Bogdan Andone a promovat cu FC Argeș pe prima scenă! În derby-ul nebun de […]

Citește mai mult