FOTO, LIVE-TEXT: Metalurgistul Cugir – Fotbal Comuna Recea 1-1 (1-0) | Gruparea de sub Drăgana a încurcat liderul, însă merita mai mult!
Metalurgistul Cugir a remizat sub Drăgana, scor 1-1 (1-0), în compania liderului Fotbal Comuna Recea.
Formația condusă de Lucian Itu merita mai mult din acest derby, raportat la cursul ostilităților, mai ales după ocaziile din final (Șaucă și Dicu) ratând o victorie extrem de importantă în economia stagiunii. Amfitrionii au condus cu 1-0, grație reușitei nou-venitului M. Lupu (3), însă au fost egalați în actul secund, după o fază rar întâlnită pe terenul de fotbal. Portarul oaspeților Alin Bota a ales să execute cu schemă un penalty, mișcând mingea pentru Janis, ce a finalizat. Finalul a fost incendiar, cu vizitatorii rămași în inferioritate, după eliminarea lui Mărieș (90). Metalurgistul Cugir a ajuns la al 10-lea val fără eșec, însă regretă ca nu a dat lovitura împotriva primei clasate. Ar fi fost a 6-a victorie consecutivă!
*1-0, MIN. 3: M. LUPU a finalizat cu capul, sub bară, din 6 metri, centrarea excelentă trimisă de Bold de pe flancul drept, marcând la debutul în distribuția cugireană
*1-1, MIN. 61: JANOS a egalat, după un penalty la care portarul Alin Bota mișcat mingea, o schemă, o penalitate acordată în urma unui fault făcut de Mierlici asupra lui Brata. O fază litigioasă, întrucât marcatorul golului egalizator a pătruns în careu înainte ca A. Bota să lovească balonul!
În minutul 57, Bold a respins excelent o centrare periculoasă ce se îndrepta spre Brata, aflat ân poziție bună. S-a restabilit egalitatea, iar următoarea situație a fost aceea a lui P. Păcurar (66), reluare cu capul slabă, prinsă de portar. Șut Vitinha de la 30 de metri, resins în corner de Bota (67). Se joacă pe contre, Toilă a intervenit cu piciorul parând șutul trimis de Janos din 8 metri (69). Ocazie mare Șaucă (81) – șut de la 14 metri, în diagonală, puțin pe lângă bara dreaptă. Ratare mare Dicu (89) – șut defectuos, din poziție excelentă
Cugirul a început tare, iar în minutul 5 P. Păcurar a reluat cu capul, din 8 metri, pe centru, a prins Bota, Replică a oaspeților, șut Teut de la 18 metri, a parat Toilă, Oltean a trimis în plasă, însă a fost semnalizat în ofsaid (8). Șut Șaucă din 12 metri (11) a reținut Bota. R. Rus (20) și-a încercat șansa de la 20 de metri, însă a tras peste transversală. Șaucă (33) nu a ajuns în careul mic o centrare excelentă venită de la P. Păcurar
În tribune sunt în jur de 400 de spectatori, din distribuția gazdelor absentând Dohotariu – accidentat, de partea cealaltă nefiind inclus în efectiv aiudeanul Coltor (ex-Metalurgistul Cugir)
Echipe de start:
Metalurgistul: Toilă – Bold, I. Grozav, Șt. Radu, Vitinha – Șaucă, M. Neagu (75, G. Goronea), Mierlici (66, Cocan), Dicu – P. Păcurar, M. Lupu; rezerve R. Anton, Șuteu, Casian, R. Trif, L. Contra. Antrenor Lucian Itu.
Fotbal Comuna Recea: Bota – Szecui, Oiță, Urs, Opriș – Micaș – Al. Oltean, (89, Bandula), Brata (75, Chinde), R. Rus, Jucan (56, Mărieș) – Teut (50, Janos); rezerve Răilean, Maftei, Pașca. Antrenor Ciprian Danciu.
Avertismente: Șt. Radu (39), Mierlici (61)/ Jucan (45), Mărieș (58, 90), Szecui (74) *Cartonaș roșu: Mărieș (90)
După trei luni de pauză, la finele săptămânii, în prima rundă a returului, se anunță un meci de foc, împotriva primei clasate, ce are 4 puncte avans în ierarhie, raportat la conjudețeana Minaur Baia Mare
Amfitrionii, plasați la mijlocul stagiunii în apropierea podiumului, cel mai bine dintre reprezentantele județului Alba, au 26 de puncte și abordează liniștiți sezonul de primăvară (cu două meciuri succesive pe teren propriu, peste o săptămână vor primi vizita Unirii Dej).
Arbitri M. Naidin (Pitești), Măd. Prioteasa (Pitești), B. Vasile (Sibiu) Observatori D. Demetrescu (Rm. Vâlcea), T. Biriș (Hunedoara)
FOTO: Alex CODREA
[nggallery id=7787]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]
VIDEO | „U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului! Remontada senzațională a „șepcilor roșii”!!!
„U” Cluj – CFR Cluj 2-1 (1-1), în derby-ul rivalelor din capitala Ardealului, remontadă senzațională a „șepcilor roșii”! Bic și Cordea, titulari în nebunia de meci de pe „Cluj Arena” „Șepcile roșii” au întors senzațional scorul, fiesta s-a declanșat pe „Cluj Arena”, iar CFR-ul lui Pancu pierde după 11 victorii consecutive!!! „U” Cluj – CFR […]
Semifinalele Cupei României: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos
Semifinalele Cupei României, faza județeană: Viitorul Sântimbru – Spicul Daia Română și ȘF Valea Frumoasei – Industria Galda de Jos, toate formații din SuperLiga Alba! În semifinalele Cupei României, în 11 aprilie, sunt duelurile Viitorul Sântimbru (locul 1) – Spicul Daia Română (locul 6) și Școale de Fotbal Valea Frumoasei (locul 7) – Industria Galda […]