Rămâi conectat

Sport

FOTO, LIVE-TEXT: Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-0 (1-0), în derby „de Alba” | Cugirenii, primul succes al anului, „alb-negrii”, întâia înfrângere!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a câștigat derby-ul „de Alba” cu CSM Unirea Alba Iulia, realizând primul succes din 2023. Victorie importantă pentru trupa lui Lucian Itu, care a dezamăgit în primele două prestații din primăvară.

Sărbătoarea Muzicii 2025

Amfitrionii au câștigat, de justețe, 3 puncte importante, în detrimentul rivalei din Cetatea Marii Uniri, care a suferit prima decepție din acest an, după o evoluție palidă. „Roș-albaștrii” au învins după un joc în care au avut puține emoții, gazdele controlând în linii mari o partidă lipsită de oportunități.

În prima etapă din play-off, Unirea Ungheni – Metalurgistul Cugir și Corvinul Hunedoara – CSM Unirea Alba Iulia.

După fluierul final, Benkirat a primit roșu pe gazon, fiind cu greu potolit de oamenii de ordine, în încercarea sa de a se răfui cu un adversar. Conform unor surse apropiate clubului, sunt șanse sporite ca fundașului algerian să îi fie reziliat contractul după această ieșire!

*Lucian Itu: „Demult nu i-am văzut așa bucuroși pe băieți”

Le-am zis înaintea meciului, haideți să uităm începutul prost de campionat. Am tras linie, le-am spus jucăm acasă cu Alba Iulia, un derby județean. Vreau să-i felicit pentru atitudine, demult nu i-am văzut așa bucuroși ca după această victorie. Rezultatele îți dau moral, nu mai aveam încredere în noi. Calificarea la barajul de promovare nu e un obiectiv, dar dacă am ajuns doi ani de zile, nu ne dăm la o parte”, a spus Lucian Itu, secondat de Ion Ilie pe banca tehnică.

*Marcel Rusu: „Ne-a fost teamă de meci”

O să facem o analiză, nu cred că meritam să pierdem, dar cred că ne-a fost teamă de meciul de la Cugir. Rezultatul nu ne convine, nu pot spune că sunt dezamăgit de evoluție, dar sperăm să punem lucrurile la punct, să redevenim echipa care am fost. La Hunedoara vrem să ne reabilităm. La final, cu Adnan, nu am văzut, am înțeles de la colegi și de la jucători, că ar fi fost insultat de arbitrul de centru„, a precizat Marcel Rusu.

*1-0, MIN. 32:  M: DOMȘA reluare cu capul, cu boltă, bară-gol, din 6 metri, la centrarea lui Tîrla

*2-0, MIN, 64: SELAGEA împinge balonul în plasă, din 2 metri, la un balon aerian și o ezitare Raț, anterior Vitinha a trimis cu capul în bară. Primul gol stagional pentru fostul unirist

Indrei (55) – ocazie de egalare, șut în diagonală, pe lângă bara stângă. Madangi (90+4) 0 scapă singur, intervenție Csapo.

La reluare la oaspeți a intrat Darian Borza (16 ani), debutant în Liga 3. Primul gol marcat de cugireni în 2023 și primul încasat de uniriști

Joc închis, fără multe situații clare. M. Domșa (11) – reluare alături. Roșu (21) – șut în diagonală, pe lângă bara dreaptă.

Surprize în formula de start a oaspeților, cu Dehelean și Roșu în primul unsprezece. În tribune, în jur de 500 de spectatori, între care și 30 de suporteri albaiulieni. Un joc care a debutat cu un moment de reculegere în memoria lui Alexandru Șai, fost portar la ambele combatante, în anii ’80, în Divizia B.

Ambele combatante sunt calificate în play-off, însă miza acestui derby “de Alba” este clasarea pe poziția a doua, care asigură mai multe meciuri acasă în faza următoare a campionatului, loc râvnit și de Unirea Ungheni (treapta a treia a podiumului, 29 de puncte), ce are deplasare la Reghin. În funcție de jocul rezultatelor, oricare dintre cele trei echipe poate încheia pe locurile 2, 3 sau 4.

Dacă gruparea din Cetatea Marii Uniri este pe val, cu 3 victorii consecutive, după ce în această primăvară a câștigat ambele dispute (3-0 la Ocna Mureș, 4-0 cu Avântul Reghin), fără ca oponenți să înscrie, în schimb “roș-albaștrii” traversează o perioadă dezamăgitoare: au început modest anul, două eșecuri cu același scor, 0-2, cu codașele Viitorul Cluj și Sănătatea Cluj (două înfrângeri la rând au mai înregistrat cugirenii în aprilie 2022, în play-out).

Echipe de start:

Metalurgistul: Csapo – Dohotariu, S. Itu (88, Bura), Vlădia, Vitinha – Șaucă/ cpt (88, Tăban), Boldea, P. Păcurar, Tîrla (84, Haj) – Selagea, M. Domșa (77, Cîrloanță); rezerve Perjeriu, L. Itu, Cocan, Căt. Pop, M. Neagu. Antrenor Lucian Itu

CSM Unirea: Raț – Harangozo (65, P. Codrea), I. Grozav, Benkirat, E. Codrea – Dehelean (46, Borza) – Roșu (65, Madangi), Mâlnă (83, Bârdea), C. Cristea/ cpt Indrei (83, F. Morar) – Fetița; rezerve Iovicin, Bordonado, Banienschi, Agbomonyi. Antrenor Marcel Rusu.

Arbitri: M. Chioran (Florești), M. Bălan, P. Cîmpeanu (ambii Cluj-Napoca) Observatori I. Teodor (Tg. Mureș), M. Cătănescu (Craiova)

Avertismente: Vitinha (6), S. Itu (36), Tîrla (40)/ Harangozo (40), antrenorul Marcel Rusu (42), E.  Codrea (67), P. Codrea (90), Benkirat (90+2)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Miercuri, ora 18.00, partidă oficială pe Stadionul „Soda”: CS Ocna Mureș – CSM Săcele, în Cupa României, faza regională

Dan HENEGAR

Publicat

în

Miercuri, ora 18.00, partidă oficială pe Stadionul „Soda”: CS Ocna Mureș – CSM Săcele, în Cupa României, faza regională Miercuri, de la ora 18.00, pe Stadionul „Soda” se disputa partida dintre CS Ocna Mureș și CSM Săcele, contând pentru prima etapă a Cupei României, faza regională. Citește și: FOTO-VIDEO: CS Ocna Mureș, câștigătoare în premieră […]

Citește mai mult

Sport

Două noi transferuri la CSM Unirea Alba Iulia: A. Pop (Unirea Dej) și Ondreykovicz (CFR Cluj)

Dan HENEGAR

Publicat

în

Două noi transferuri la CSM Unirea Alba Iulia: A. Pop (Unirea Dej) și Ondreykovicz (CFR Cluj) Divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a mai realizat două transferuri: atacantul Andrei Pop (28 de ani, Unirea Dej) și apărătorul stânga Alex Ondreykovicz (născut în 2007, împrumutat de la CFR Cluj). Citește și: Tudor Vomir și Cornel Ardei, […]

Citește mai mult

Sport

Topul celor mai bune academii fotbalistice din România în 2025: CSM Unirea Alba Iulia – locul 46, LPS Sebeș – locul 94!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Topul celor mai bune academii fotbalistice din România în 2025: CSM Unirea Alba Iulia – locul 46, LPS Sebeș – locul 94! Federația Română de Fotbal a publicat topul academiilor de fotbal din 2025, ierarhie în care se regăsesc și două formații din Alba, CS Municipal Unirea Alba Iulia – locul 46, și LPS „Florin […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea