FOTO, LIVE-TEXT: Industria Galda – Gloria Bistrița 0-1 (0-1) | Examen ratat, final încins cu penalty refuzat gazdelor, eliminarea lui S. Mureșan și bară D. Lupșan!
Industria Galda a ratat „finala” supraviețuirii, pierzând acasă Unu Fotbal Club Gloria Bistrița, scor 0-1 (0-1), unicul gol fiind marcat de Stoianof (7) – fostul atacant al Cugirului.
Un final incendiar la Galda de Jos în care amfitrionii au reclamat un penalty (74, la P. Muntean, centralul trecând peste decizia asistentului), au rămas în inferioritate (S. Mureșan eliminat în minutul 83) și au lovit bara prin D. Lupșan (89). Un meci al disperării pentru găldenii ce au pierdut trei puncte imense în cursa pentru evitarea retrogradării, Gloria bifând prima victorie externă a stagiunii.
De pe banca tehnică va lipsi antrenorul Paul Ciucă, suspendat două etape din pricina evenimentelor de la Cisnădie.
*0-1, MIN. 7: STOIANOF a reluat cu capul sub bară, după un corner executat de Nalați de pe partea dreaptă.
*Daniel Lupșan: „Gluma se îngroașă în privința retrogradării”
„Este al doilea meci în care au fost probleme de arbitraj, după cel de la Cisnădie. Gluma se îngroașă în privința retrogradării după această înfrângere. E păcat că am pierdut toate punctele, după un meci în care am ratat o sumedenie de ocazii și am primit gol la o fază fixă„, a spus Daniel Lupșan.
*Fază litigioasă, asistentul a arătat penalty, centralul l-a refuzat!
În minutul 74, pătruderea lui P. Muntean, care a căzut după un contact cu Albuț. Asistentul R. Tudor (Craiova) a arătat punctul cu var, însă centralul a refuzat, a trecut peste semnalizarea asistentului și i-a arătat galben lui P. Muntean, considerând că a simulat. Tot pentru proteste a fost avertizat și Cioară de pe banca de rezerve.
*S. Mureșan – eliminat direct în minutul 83
După ce a fost faultat la centrul terenului de Birtalan, care a fost avertizat, S. Mureșan a fost eliminat, centralul considerând că și-a lovit adversarul! Atacantul gazdelor a protestat îndelung, find potolit cu greu de coechipieri
După pauză gol marcat de Cioară (62), anulat pe motiv de ofsaid. Ocazie mare a oaspeților, reluare cu capul Curtuiuș (63), de puțin alături, din 6 metri. Vărărean (67), scăpat singur a trimis pe lângă, din 10 metri. G. Goronea (71) a trimis cu capul pe lângă, din 10 metri, la centrarea lui Circov. Șut R. Suciu (72), respins în lateral de Căt. Suciu. D. Lupșan a reluat, din 7 metri, balonul lovind bara dreaptă (89), după ce a fost deviat de Albuț.
O nouă ocazie a oaspeților, Curtuiuș (15) – reluare cu capul alături la o centrare Nalați. Lansat de G. Goronea, Cioară (27) a lobat peste portar, mingea a căzut pe plasă. În minutul 33, șutul centrare trimis de Puha a lovit stâlpul din dreapta lui Nalați. G. Goronea (36) a trimis alături din 8 metri. Șut la colțul scurt Cioară (38), respins de Albuț în lateral
Echipe de start:
Industria: Căt. Suciu – Gergely (56, Adam), D. Lupșan, Frențiu, Puha – Baghiu (56, P. Muntean) Ad. Hăprian (70, Circov), Cunțan, G. Goronea, S. Mureșan, Cioară (70, Al. Costea); rezerve Lepădat, Petruse, Truță. Antrenor Paul Ciucă.
Gloria: Albuț – Hăsnaș, Patca, Meșter, Milandru (83, Birtalan), Nalați, Chirlejan, R. Suciu (87, Dobrea), Băldean (52, Vărărean), Stoianof, Curtuiuș (67, Cazan); rezerve Ser. Mureșan, Cilean, Mihali. Antrenor Dănuț Matei.
Iarăși amfitrionii acuză probleme majore de lot, în condițiile în care Haiduc este suspendat până la finele turului (3 etape), Cioplântă (va lipsi până la finele turului), Fl. Schiau este indisponibii, iar P. Muntean și G. Goronea s-au pregătit separat, însă sunt recuperabili până la ora jocului, unul în care iarăși antrenorul Paul Ciucă este obligat să improvizeze în centrul defensivei.
Arbitri I. Mihai (Rm. Vâlcea), Fl. Andrei (Belcin), R. Tudor (Craiova) Observatori Monica Rigo (Cluj-Napoca), Ov. Tâlvan (Sibiu)
Avertismente: D. Lupșan (75), P. Muntean (75), Cioară (75), Adam (81), Circov (86), Al. Costea (90+2) / Patca (42), Vărărean (71), Albuț (77), Birtalan (83), R. Suciu (86), Cazan (90) *Cartonaș roșu: S. Mureșan (83)
[nggallery id=7564]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Vinerea Mare, 3 mai, de la ora 18.00, se dispută o nouă etapă în eșalonul terț, două dintre conjudețene evoluând acasă (CSU Alba Iulia și Industria Galda de Jos), iar celelalte două pe terenuri străine (CSM Unirea Alba Iulia și Metalurgistul Cugir). *CS Universitar Alba Iulia (locul 4, 34 de puncte) – ACS Mediaș […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului