FOTO: CSU Alba Iulia – ACS Tg. Mureș 0-0, nimic la nimic în confruntarea pentru prima poziție în play-out
O partidă modestă, încheiată cu o remiză albă între CSU Alba Iulia și ACS Tg. Mureș, meci în care era în joc locul întâi în play-ouf. Pe „Cetate” o dispută cu puține oportunități, combatantele anihilându-se reciproc. ACS Tg. Mureș rămâne cu o lungime în față înaintea ultimei runde.
La reprezentația de despărțire de fani, CSU Alba Iulia s-a ales cu un singur punct și cu lansarea imnului oficial „CSU, Forza CSU”.
„Din punctul nostru de vedere am dominat acest joc, dar nu am reușit să marcăm. Am avut o evoluție fluctuantă în acest campionat. Suntem o echipă nou-promovată, tânără, cu multe greșeli individuale, dar în a doua parte a campionatului am reușit să reglăm multe aspecte. Nu pot să spun că este o dezamăgire personală că nu încheiem pe prima poziție în play-out, noi ne propunem să creștem și anul viitor obiectivul va fi să intrăm în play-off„, a precizat antrenorul Mihai Manea.
Acesta a primit un avertisment în meleul de la final (când au mai fost avertizați Frențiu și Csiki), între componenții celor două echipe, și va fi suspendat la jocul de la Ocna Mureș.
Fl. Șerban (62) – intervenție cu piciorul în fața lui Gliga. Gilyen (64), ocazie mare, nu a reușit să marcheze din câțiva metri. Bolojan (78) a reușit faza meciului, centrare de la marginea careului, prin procedeul „rabona”! Herci (90) – șut periculos, peste!
Bolojan (27) – reluare alături, prima ocazie a partidei. La meci asistă în jur de 200 de spectatori. „Cap” Frențiu (40), din unghi, prins de portar. După ploaia torențială de dinaintea partidei, terenul are anumite suprafețe cu bălți.
Cu prilejul ultimei reprezentații interne, studenții din Cetatea Marii Uniri își vor lansa și imnul oficial (melodie ce-i aparține lui Liviu Trifu). 
Mureșenii au legat două victorii consecutive, ultima, un 5-1 net la Ocna Mureș (prin care au pecetluit retrogradarea amfitrionilor), iar universitarii au maximum de puncte pe teren propriu în play-out din 4 întâlniri.
Echipe:
CSU: Șerban – Cunțan, Ionică, R. Popa, Bucurică/ cpt. – Frențiu, Al. Petresc, Kilyen, Gilyen – Bolojan (82, Herci), Vasinc; rezerve Spînu, Amihăesei, Kis, Cărăbineanu, Paleoca, M. Toma, D. Trifu, Al. Bodea. Antrenor Mihai Manea;
ACS Tg. Mureș: Szanto – Barabaș, Circa, Csiki, Caliani – Gliga (85, Lupuleț), T. Moldovan/ cpt, Jorza, Borbely (63, Veress) – Kulcsar (85, Csalo), Greu (73, Csaki); rezerve T. Negrușa, Bako, Precup, Feher, Molnar. Antrenor Suto Szillard.
Arbitri Cl. Matiș (Timișoara), Z. Biro (Belin), Z. Tamași (Odorheiu Secuiesc) Observatori I. Onicaș (Zalău), Raluca Șerban (București)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj a învins „U” Cluj în etapa a patra a Diviziei A1 la volei feminin, meci disputat în „Alba Blaj” Arena, scor 3-0 (25-20, 25-20, 25-18) Campioana Volei Alba Blaj a trecut de ultima clasată, într-un mod facil, într-o partidă disputată în fața fanilor. Citește și: Campioana Volei Alba Blaj, victorie de serviciu cu […]
SuperLiga Alba, etapa 11: Liderul Viitorul Sântimbru, a șaptea victorie la rând | CS Ocna Mureș, succes dramatic în derby-ul rundei
SuperLiga Alba, etapa 11: Liderul Viitorul Sântimbru, a șaptea victorie la rând | CS Ocna Mureș, succes dramatic în derby-ul rundei, cu gol în minutul 90+5! Dacă primele două clasate, Viitorul Sântimbru și Industria Galda de Jos, au continuat seria victoriilor, în schimb CS Ocna Mureș a urcat pe podium după ce s-a impus dramatic […]
Liga 3, Seria 7: CIL Blaj și Hidro Mecanica Șugag, eșecuri externe, fără a înscrie, în prima etapă a returului Seriei 7
În prima etapă a returului Seriei 7 din Liga 3, deplasări pentru CIL Blaj și Hidro Mecanica Șugag, ambele conjudețene pierzând întâlnirile Cele două conjudețene, CIL Blaj și Hidro Mecanica Șugag au avut parte de confruntări dificile, pierzând fără a înscrie Citește și: Liga 3, Seria 7, Metalurgistul Cugir a întors scorul și a învins Progresul […]