Politică Administrație

FOTO: La Câmpeni și Bistra, proteste împotriva proiectului minier de la Roșia Montană

Bogdan Presecan

Publicat

în

În această duminică au avut loc la Bistra și la Câmpeni alte două proteste ale moților împotriva proiectului minier de la Roșia Montană care prevede extragerea aurului cu cianuri de către firma canadiană.

Primul protest s-a desfășurat la Bistra începând cu ora 13 și a durat aproximativ o oră și jumătate, iar cel mai mare a avut loc ca de obicei în Câmpeni începând cu ora 16 și care a durat peste 2 ore,  în total participând câteva sute de moți.

La protestul de la Câmpeni au participat și câțiva membri marcanți ai Astrei în frunte cu președintele Dumitru Acu, cel care a transmis protestatarilor că asociația pe care o conduce s-a declarat în urmă cu ceva timp împotriva acestui proiect minier. Totodată a fost anunțată și salutată poziția Casei Regale a României care s-a pronunțat de asemenea împotriva proiectului.

În timpul mitingului, protestatarii au întocmit liste cu semnături pentru includerea sitului de la Roșia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, astfel încât localitatea să nu poată primi avize pentru demararea proiectului minier.

Pe înserate, protestatarii au plecat în marșul pe străzile orașului strigând „Uniți, salvăm Roșia Montană!”, „Uniți, salvăm Munții Apuseni!”, „Afară cu RMGC din țară!” iar la întoarcere, înainte de sfârșitul protestului, au putut viziona un film documentar străin care prezintă într-o poziție defavorabilă proiectul minier propus de firma canadiană.

Autor & foto: Ovidiu Culda, corespondent ziarul „Unirea”


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult