Rămâi conectat

Politică Administrație

FOTO: Județul Alba are Strategie de Dezvoltare pentru perioada 2014-2020. Puncte tari și puncte slabe

Bogdan Presecan

Publicat

în

Marți, 29 iulie, la sediul Consiliului Judeţean Alba a avut loc “Conferinţa de diseminare şi promovare a Strategiei de Dezvoltare a Judeţului Alba pe perioada 2014-2020”, eveniment în cadrul căruia a fost prezentat documentul final, un instrument de lucru care ar trebui să contribuie la dezvoltarea economică a judeţului nostru.

Pentru elaborarea strategiei administrația județeană a cheltuit 138.000 de lei, licitaţia publică pentru serviciile de consultanţă fiind câștigată în 2013 de către Asocierea SC IHS Romania SRL, SC VMB Partners SA şi SC Planwerk SRL.

Documentul urmează să fie adoptat joi, printr-un proiect de hotărâre, în plenul ședinței de consiliu județean.

La evenimet au participat mai mulți primari de minicipii, orașe și comune din județ, directori și reprezentanți ale instituţiilor publice, agenţi economici, ONG-uri, sindicate, asociaţii profesionale, grupuri de acţiune locală şi reprezentanţi ai mass-media.

Documentul a fost prezentat de dr. arh Nicolae Țarălungă, directorul IHS România și de ec. Marius Bostan, directorul VMB Parteners SA. La prezidiu au mai stat Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman și Alin Cucui, vicepreșdinții instituției,  Sorin Bumb, managerul public al administrației județene.

Au fost amintite ca elemente importante pentru viitorul județului nostru autostrăzile Orăștie-Sibiu și Sebeș-Turda, continuarea dezvoltării nișei de turism cultural, continuarea dezvoltării infrastructurii rutiere și de alimentare cu apă, consolidarea dezvoltării rurale în Munții Apuseni, coagularea polurilor economice și sociale de genul conurbației Alba Iulia- Sebeș- Vințu de Jos.

Obiective concrete pentru dezvoltarea patrimoniului cultural și natural, sunt proiectele privind traseul Cetăților Dacice; itinerariul personalităților culturale și istorice; itinerarii istorice precum drumul roman, drumul aurului, drumul sării, drumul vinului, traseul mocăniței; modernizarea și dotarea salinelor terapeutice, dezvoltarea domeniilr schiabile, amenajărea unor trasee pentru bicicliști pe drumul județean care leagă  Aiudul de Rimetea și Cugirul de Luncile Prigoanei

Până în 2020, Consiliul Județean plănuiește să continue investițiile în dezvoltarea infrastructirii rutiere, dar și a rețelei de alimentare cu apă și introducere a canalizării în alte 33 de localități rurale. Liderii CJ Alba au precizat că DN 74 și DN 75, drumurile de acces către localitățile din Munții Apuseni, aflate într-o stare proastă, se află în administrarea CNADNR, motiv pentru care nu au putut fi reabilitate la nivelul administrației județene. Asta în condițiile în care au fost transmise nenumărate solicitări ministerelor de resort pentru a le repara, ba chiar s-a cerut trecerea acestora în administrarea consiliului județean pentru a le moderniza prin forțe proprii, însă fără nici un rezultat.

După prezentarea viziunii, obiectivelor, direcțiilor de dezvoltare integrate în acest important document, care se vrea un reper pentru toți actorii politici, sociali și economici din viața județului Alba, au urmat o scurtă sesiune de discuții.

 

Atenționarea managerului public al municipiului Alba Iulia

Merită amintită intervenția administratorului public al primăriei Alba Iulia, Niculaie Moldovan, făcută cu tilu de “atenționare”. Acesta a atras atenția asupra faptului că, pentru a putea fi atinse obiectivele trasate în cadrul Strategiei de dezvoltare a județului Alba pentru perioada 2014-2020, administrațiile publice locale sunt “condamnate” să conlucreze între ele și cu sectorul privat, în vederea atragerii de finanțări nerambursabile.

Moldovan, a explicat că documentul citat în strategia elaborată sub oblăduirea celor patru firme de consultanță, respectiv un studiu al Băncii Mondiale, care ar putea deveni un criteriu de evaluare privind atragerea finanțărilor nerambursabile, ar putea limita accesul municipiului Alba Iulia și a Consiliului Județean la banii europeni. Mai exact, potrivit acelui document integrat în strategia județului până în 2020, CJ Alba ar avea limită de cofinanțare a proiectelor de investiții suma de 50 de milioane de lei (11 milioane de euro) iar municipiul Alba Iulia de 100 de milioane de lei (22 de milioane de euro). În aceste condiții, capacitatea reală de cofinanțare a proeictelor de investiții, respectiv de atragere a finanțărilor nerambursabile sent limitate la cirva 100 de milioane de euro pentru consiliul județean, respectiv 200 de milioane de euro pentru Primăria Alba Iulia. În opinia lui Niculae Moldovan, sumele sunt absolut insuficiente privind necesitățiile de investiții pentru dezvoltare, până în 2020.

Subtil, managerul public al municipiului Alba Iulia a solicitat prudență din partea celor care au elaborat documentul, sugerând faptul că integrarea obiectivelor în parametrii amintiți, ne-ar putea costa.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata” Lucrările la bazinul de înot didactic și de agrement din Aiud avansează într-un ritm constant, iar primarul municipiului, Dragoș Crișan, a anunțat termenul estimat pentru finalizarea investiției. Ieri, 16 decembrie, Attila […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă 

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea