Actualitate

FOTO| Izbucului de la Tăuz, cea mai mare peşteră scufundată din România, își apără cu strășnicie secretele

Ioana Oprean

Publicat

în

Cea mai mare peșteră scufundată din România se află în Munții Apuseni. Misterul Izbucului Tăuz este dat tocmai de faptul că este imposibil de explorat de către oamenii obișnuiți. Pot intra în peștera plină de apă doar speologi scufundători cu mare experință. Prin Izbucul Tăuz ies la lumină apele ce intră în subteran prin peşterile Coiba Mare şi Coiba Mică, aflate pe teritoriul comunei Gârda de Sus, după mai mulți kilometri prin măruntaiele muntelui.

Datorită adâncimii sale a fost explorată de unii dintre cei mai mari speologi din Europa. Aici şi-a pierdut viaţă unul dintre exploratorii săi cei mai tenace – un scafandru experimentat din Polonia – speologul Rafal Garski. Accidentul nefericit a avut loc în 4 octombrie 2002. O plăcuță amplasată pe peretele de piatră de la intrarea în peșteră amintește de acest tragic accident. Pe aici a trecut în 2009 şi celebrul ”supravieţuitor” Bear Grylls, de la Discovery, când a fost în România. La finalul ”peripeţiilor” din Apuseni a ajuns pe marginea stâncilor sub care se află izbucul şi s-a aruncat de la înălţime în apă.

*Apă foarte rece și în timpul verii

Din punct de vedere ştiinţific, un izbuc este un izvor cu activitate intermitentă, funcţionând pe principiul sifonului: apa adunată într-un gol carstic iese la suprafaţă în momentul când atinge nivelul cotului sifonului. Pentru a ajunge la Izbucul Tăuz se pleacă din centrul comunei Garda de Sus pe drumul comunal Gârda Seacă cale de 10 km până în apropierea unei case izolate pe marginea Văii Gârda Seacă (Fileşti).

Pe acelaşi drum, mai sus de această casă, se află un indicator spre Izbucul Tauzului. Se urmează cărarea şi marcajul turistic – punct albastru ce duce paralel cu valea, apoi se traversează valea pe o punte în apropiere de intersecţia a două vai, după care se ajunge la izbuc. Drumul este accesibil pentru oricine şi se parcurge în maxim 30 de minute.

Izbucul este înconjurat pe trei părţi de stânci într-o pădurice de foioase, care dau locului un farmec deosebit, mai ales toamna. Zona este vizitată de turiştii care vor să admire frumuseţea peisajelor naturale din aceasta zonă a Apusenilor. Este rezervaţie naturală declarată monument al naturii. Apa este azurie şi foarte limpede, cu o temperatură medie de 4 – 6 grade, chiar şi pe timpul verii. Asta pentru că stagnează mult timp, o zi şi jumătate, şi preia temperatura rocii pe unde trece.

*Cucerită de speologii polonezi

Primele tentative de depăşire a izbucului şi pătrunderea în acest mare sistem de peşteri, din care mai fac parte şi peşterile Coiba Mare şi Coiba Mică, au fost făcute în 1982, când scufundătorul maghiar Czako Laszlo, a reuşit să treacă de primul sifon. A ajuns într-un clopot de aer şi a parcurs şi al doilea sifon până la adâncimea de 47 metri. A reuşit să mai vadă continuarea până la cota de -55 metri. Peştera atinge o lungime scufundată de 105 metri şi o lungime de peste 400 de metri.

Următoarele tentative au aparţinut unui grup de scufundători cehi, care au atins în 1988 adâncimea de 70 metri. Cercetările au fost reluate mulţi ani mai târziu, când polonezii au preluiat iniţiativa cu sprijinul Asociaţiei Speologice Sfinx Garda. La începutul anului 2001 au loc primele incursiuni ale polonezilor, soldate cu un record naţional de adâncime, 79,4 metri atinşi de Bolek. Acesta a revenit în luna august a aceluiaşi an şi a reuşit să-şi depăşească recordul anterior, înaintând până la adâncimea de 85 metri.

În 2002, Rafał Garsk, un “veteran” al Tăuzului şi conducător al expediţiei, şi-a pierdut viaţa. Corpul acestuia a fost recuperate câteva zile mai târziu de la adâncimea de 78 metri. În memoria acestuia, pe peretele stâncos a fost amplasată o plăcuţă comemorativă. În toamna lui 2004 un alt speolog polonez, Włodzmierz Symanowski, a depăşit vechiul terminus, şi străbate sala de la -85 metri. A reuşit să urce în hornul scufundat, cu un diametru de 20 metri, până la circa – 50 metri.

Dorin ȚIMONEA


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

2-6 august 2026 | Zile de foc peste România: Cod portocaliu de caniculă în Alba și alte zone și cod roșu în trei județe. Temperaturi extreme, disconfort termic și nopți tropicale

Ioana Oprean

Publicat

în

2-6 august 2026 | Zile de foc peste România: Cod portocaliu de caniculă în Alba și alte zone și cod roșu în trei județe. Temperaturi extreme, disconfort termic și nopți tropicale Meteorologii ANM au emis noi informări meteo de vreme deosebit de caldă în toate regiunile din România, în perioada 02 august, ora 10 – […]

Citește mai mult

Actualitate

Excursiile în străinătate organizate în programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” nu sunt interzise: În ce condiții pot fi aprobate

Ioana Oprean

Publicat

în

Excursiile în străinătate organizate în programele „Școala altfel” și „Săptămâna verde” nu sunt interzise: În ce condiții pot fi aprobate Ministerul Educației a făcut o serie de clarificări despre faptul că deplasările în străinătate organizate în cadrul programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” nu au fost interzise. Acestea pot avea loc, însă doar dacă sunt […]

Citește mai mult

Actualitate

Autostrada Transilvania: Tronsonul Chiribiș–Biharia ar putea fi deschis în decembrie 2026, cu un an mai devreme. Lucrările au depășit 60%, iar asfaltarea avansează rapid

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada Transilvania: Tronsonul Chiribiș–Biharia ar putea fi deschis în decembrie 2026, cu un an mai devreme. Lucrările au depășit 60%, iar asfaltarea avansează rapid Tronsonul Chiribiș–Biharia, parte a Autostrăzii A3 Transilvania, ar putea fi deschis circulației în decembrie 2026, cu aproximativ un an mai devreme decât prevedea termenul de execuție. Lucrările au depășit 60%, iar […]

Citește mai mult