Cultură Educație

FOTO. Istoria unei tradiții aduse din Mexic, în România. Jorge Hortiz – talent, muncă și îndemânare la a 10-a ediții a Taberei Internaționale de Pictură organizată de Rotary International la Castelul Templul Cavalerilor din Valea Vălișoarei

Mondoc Adriana

Publicat

în

Jorge Hortiz, din Mexic, are 29 de ani. A participat, datorită Rotary International, la a 10-a ediții a Taberei Internaționale de Pictură dedicată Centenarului Unirii.

Pentru prima dată în viața lui a părăsit granițele Mexicului, și locul în care a ajuns a fost Castelul Templul Cavalerilor, Valea Vălișoarei, România.

Nu pictează tablouri, pictează figurine din tradiția populară a Mexicului. Exponatele sale sunt lucrate din argilă și pictate manuale. Pentru o figurină lucrează între 3 săptămâni și 2 luni. Figurinele sale sunt obiecte de artizanat, minuscule, pe care Jorge le lucrează cu lupa. Piesele sale se comercializează în Mexic pentru colecționarii de miniaturi și pentru muzee.

Despre experiența trăită în România, Jorge spune că ”România are o cultură, o arhitectură veche, că oamenii sunt foarte respectuoși, iar artiștii s-au purtat foarte frumos cu mine, m-au respectat, chiar dacă eu pictez ceramică, nu tablouri”. A primit din partea organizatorilor o Medalie Jubiliară pe care o va duce cu mândrie, acasă, în Mexic.

Jorge a promis să revină în România și să învețe limba română.

Tabăra Internațională de Pictură organizată în fiecare an de Rotary International la Castelul Templul Cavalerilor  este un prestigios eveniment cultural prin care se încearcă crearea unui cadru în care artiștii să poată crea opere minunate care să dăinuie peste ani.

[nggallery id=6078]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

FOTO | Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ciprian Sabău, director adjunct al Penitenciarului Aiud, și-a prezentat un volum de versuri la Alba Iulia: „Pași”, îngemănare originală între poezie și grafică Marți, 3 martie 2026, a avut loc, la Museikon Alba Iulia, prezentarea volumului de versuri „Pași”, semnat de Ciprian Sabău, director adjunct Educație și Asistență Psihosocială al Penitenciarului Aiud, în cadrul unui […]

Citește mai mult

Cultură Educație

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri

Ioana Oprean

Publicat

în

122 de ani de la moartea unui maestru al picturii românești, Sava Henția (1848-1904): Muzeul din Sebeș deține cea mai importantă colecție de tablouri La 21 februarie 2026, s-au împlinit 122 de ani de la moartea lui Sava Henția (1848–1904), unul dintre marii maeștri ai picturii românești. Creația sa, impresionantă atât prin numărul lucrărilor, cât […]

Citește mai mult

Cultură Educație

FOTO | Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

Constantin Brâncuși – „Rădăcini și zbor spre infinit”. Eveniment omagial dedicat sculptorului, la Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș Pentru a celebra 150 de ani de la nașterea marelui sculptor român Constantin Brâncuși (19 februarie 1876 – 16 martie 1957), la Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, în spațiul primitor al bibliotecii, am organizat un atelier […]

Citește mai mult