Ştirea zilei

FOTO| IȘJ Alba cumpără peste 3000 de tablete pentru elevii din județ, pentru învățământul online, în contextul pandemiei de COVID-19

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratul Școlar Județean Alba achiziționează peste 3000 de tablete, necesare pentru elevii din unitățile de învățământ din județul Alba în vederea asigurării condițiilor de siguranță sanitară a activității educaționale în perioada de pandemiei de coronavirus.

Azi, 23.11.2020, Inspectoratul Școlar Județean Alba a distribuit 3225 de tablete unităților de învățământ din județul Alba, în cadrul programului național al MEC „Școala de acasă”.

Dintre acestea, peste 1100 au fost distribuite școlilor din mediul urban, iar peste 2000, școlilor din mediul rural. Precizăm că numărul de dispozitive necesar fiecărei unități de învățământ a fost stabilit de către conducerea acesteia și a fost transmis către ISJ Alba în aplicația SIIIR.

Programul „Școala de acasă”, aprobat prin O.M. nr. 4.738 din 20 iulie 2020, prevede și criteriile de repartizare a dispozitivelor electronice cu conexiune la internet. Criteriile generale pentru selecţia primară a beneficiarilor programului sunt:

a) elevii din învăţământul primar, gimnazial şi secundar, forma de învăţământ de zi cu frecvenţă (clasa pregătitoare, clasele I-XII, şcoala profesională), înmatriculaţi, la început de an şcolar, în unităţi de învăţământ de stat;

b) elevii proveniţi din medii defavorizate;
iar criteriile specifice pentru selecţia beneficiarilor programului sunt:

a) elevii ale căror familii nu deţin niciun dispozitiv electronic cu conexiune la internet; b) elevii care nu deţin în folosinţă personală un dispozitiv electronic cu conexiune la internet;

c) elevii de cetăţenie română care s-au întors pe teritoriul României de la declanşarea pandemiei de COVID-19 şi care nu au posibilitatea de a dispune de un dispozitiv electronic cu conexiune la internet”.

La nivelul ISJ Alba se află în procedură de licitație achiziționare a încă 650 de tablete pentru asigurarea participării tuturor elevilor la învățământul on-line.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”, memoriu adresat conducerii României, privind ,,problemele grave cu care se confruntă Țara Moților, cu predilecție Valea Arieșului” Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu” din România a adoptat, în unanimitate, în cadrul Adunării Generale, un memoriu adresat Parlamentului României, Guvernului, instituțiilor din subordinea acestuia și Consiliului Județean Alba, prin care semnalează problemele grave cu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa

Bogdan Ilea

Publicat

în

De la Blaj la Tokyo: „Matchami”, produsul românesc care vrea să cucerească Japonia și Europa Un nou produs pe bază de miere românească și matcha organică din Japonia, realizat în Blaj, a fost prezentat recent pe piețele din Europa și Japonia. Denumirea produsului este MatchaMi, acesta fiind realizat în urma unei colaborări dintre Apidava și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare

Bogdan Ilea

Publicat

în

INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare Sezonul reconstituirilor istorice antice organizate de Garda Apulum din Alba Iulia a debutat astăzi, 21 martie 2026, la ora 13:00, cu un moment special inspirat din tradițiile Romei antice. Mai exact, Garda […]

Citește mai mult