Rămâi conectat

Monden-Clubbing

FOTO: Ionela Morariu, o tânără frumoasă din județul Alba și-a îndeplinit visul de a zbura și a ajuns stewardesa la Qatar Airways. Povestea drumului ei către nori

Ziarul Unirea

Publicat

în

A crezut de mică în visul ei, a luptat singură, și-a depășit toate limitele și a ajuns stewardesă. Ionela Morariu are 23 de ani, este din Sebeș, județul Alba, iar de două luni a prins aripi și cucerește Qatarul. A participat la 3 interviuri până să își împlinească visul de a zbura și, așa cum se spune, cea de-a treia experiență a fost cu noroc. Pe 6 ianuarie 2018, Ionela și-a luat zborul spre Doha, unde s-a alăturat marii familiii Qatar Airways.

Iată mai jos care este povestea drumului ei către nori, spusă pentru vreausafiustewardesa.ro.

Când te-ai gândit prima oară că vrei să lucrezi că însoțitor de bord și ce te-a motivat să alegi o astfel de carieră?

Dacă nu mă înșel, alegerea am făcut-o încă de când aveam 16 ani, îmi amintesc că îmi stresam prietenele și mama că eu vreau să devin stewardesă, dar eu nu zburasem niciodată în viața mea.

Care a fost jobul tău și în ce măsură crezi că a contribuit la obținerea jobului de stewardesă?

Ultimul meu job a fost ca hairdresser și make-up artist, faptul că am interacționat cu multe persoane, acestea având personalități, dorințe, gusturi diferite m-au făcut să înțeleg cum să reacționez în anumite situații critice, să am răbdare și cum să mulțumesc pe oricine.

De ce ai ales Qatar Airways?

Încă de când eram mică eu știam foarte clar că eu vreau să lucrez pentru o companie arabă și că trebuie să am 21 de ani când voi participa la un interviu. De ce Qatar? Să fiu sinceră, eu nu mi-am dorit Qatar Airways niciodată, dar având în vedere că ei au recrutat în ultimul an, și eu vroiam să îmi îndeplinesc visul de a fi cabin crew, am zis de ce nu. După primul meu interviu nereușit, am început să mă documentez mai mult despre Qatar și să îmi doresc mai mult să fiu stewardesă pentru ei.

La câte interviuri ai participat până să obții jobul mult dorit. Ce ai învățat din fiecare experiență de interviu?

Am participat la 3 interviuri, al 3-lea fiind cu succes. Primul interviu a fost mai “dureros“ să zicem așa: am picat la testul  de engleză (asta pentru că nu am fost atentă din cauza emoțiilor) și îmi amintesc că aveam avion spre Cluj Napoca în aceași zi. Eram în autobuzul care duce spre avion și îmi amintesc că șoferul a întors și am ajuns să așteptăm lângă un avion de mari dimensiuni. Acesta spre surprinderea mea era de la Qatar, am început să plâng fără să mă pot controla și atunci mi-am zis “O să merg la interviuri până o să reușesc“, o să lupt pentru ceea ce îmi doresc, nu o să mă las doborâta de niciun eșec și o să fac ceva pentru visurile mele, pentru că doar așa voi fi fericită cu propria persoană.

Ai participat la cursul English for Cabin Crew alături de echipa Vreau să fiu Stewardesă. Cum ți s-au părut cele 3 zile petrecute alături de ei și interacțiunea cu echipa de traineri? În ce măsură crezi că pregătirea ante-interviu contează la recrutare?

Au fost 3 zile super productive, am întâlnit niște oameni calzi, oameni care chiar dacă nu te cunoșteau, aveau răbdare și dedicare cu tine, și te încurajai să crezi în tine, să crezi cu toată inima că îți vei îndeplini visul. Mie cel puțin mi-ați dat mai multă încredere în mine, curaj că eu chiar o să reușesc și exact după curs am luat interviul pentru Qatar Airways.

De ce crezi că recrutorii te-au ales tocmai pe tine? Ce crezi că a contat cel mai mult la interviu?

După părerea mea, fiecare recrutor știe de la început cine poate să lucreze pentru ei și cine nu, contează foarte mult cum te comporți care îți sunt gesturiile, ceea ce transmiți în ziua aia, să vadă că ești relaxat și că nu joci un act prost. Cel mai mult a contat că am fost eu și că nu m-a interesat cine mai e în jurul meu, am concurat doar cu persoana mea, nu cu persoanele care erau la interviu.

Ai avut emoțiii? Cum ai reușit să le controlezi?

La primul interviu am avut foarte mari emoții, nici măcar nu am văzut la primul punct că eu trebuia să completez în chenar. La următoarele interviuri am fost mult mai relaxată, îmi amintesc că pe 10 Septembrie dimineață aveam emoții și ceva îmi spunea să stau acasă să nu mă mai prezint la interviu, dar am lăsat deoparte fiecare gând negativ. A fost destul de greu să mă controlez, nu am un secret pentru asta, dar cred că în cele din urmă vin de la sine.

Ce sfat le poți oferi cititorilor care își doresc să zboare?

Să își urmeze visurile și ceea ce îi face pe ei fericiți. Aveți încredere în voi și fiți pozitivi pentru că atrageți ceea ce gândiți întotdeauna și nu va demoralizați dacă nu reușiți, din asta învățați cum să fiți mai buni data viitoare și doar prin eșecuri ajungeti unde vă doriți.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 18 – 24 APRILIE 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ziarul Unirea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 18 – 24 APRILIE 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall The Accountant 2 / The Accountant 2: Cifre periculoase Avanpremiera Regia: Gavin O’Connor Cu: Cynthia Addai-Robinson, Ben Affleck, J.K. Simmons, Jon Bernthal Gen Film: Actiune, Actiune, Crima, Drama, Mister, Thriller Durată: 137 […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 11 – 17 APRILIE 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ziarul Unirea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 11 – 17 APRILIE 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Hitpig!/ Hitpig: Purcelușul detectiv Avanpremiera Regia: David Feiss, Cinzia Angelini Cu: Jason Sudeikis, Lilly Singh, Rainn Wilson, Anitta, RuPaul Gen Film: Actiune, Animatie, Aventuri, Comedie, Crima, Familie Durată: 90 min Rating: AG […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Afiș final pentru Electric Castle 2025: Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, Yungblud, Justice ca headliners, plus alți 200 de artiști în program

Dan HENEGAR

Publicat

în

Afiș final pentru Electric Castle 2025: Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, Yungblud, Justice ca headliners, plus alți 200 de artiști în program Electric Castle dezvăluie lineup-ul final pentru ediția din 2025! Festivalul a pregătit 120 de ore de muzică live cu show-uri prezentate de superstaruri precum Justin Timberlake, Queens of the Stone Age, […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

FOTO | Dirty Shirt, capul de afiș al zilei de sâmbătă la „Praetorian Gates” 2025, în Cetatea Alba Carolina

Lucian Daramus

Publicat

în

Dirty Shirt, capul de afiș al zilei de sâmbătă la „Praetorian Gates” 2025, în Cetatea Alba Carolina Trupa romănească Dirty Shirt va fi capul de afiș al zilei de sâmbătă la „Praetorian Gates” 2025, au anunțat, luni, 7 aprilie 2025, organizatorii festivalului verii din Cetatea Alba Carolina. Trupă din Seini (Maramureș), înființată în 1995, Dirty […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 4 – 10 APRILIE 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ziarul Unirea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 4 – 10 APRILIE 2025. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall The Amateur / Amatorul Avanpremiera Regia: James Hawes Cu: Caitriona Balfe, Julianne Nicholson, Rami Malek, Laurence Fishburne Gen Film: Actiune Durată: 127 min Rating: N 15 The Amateur spune povestea unui specialist […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea