Monden-Clubbing

FOTO: Ioana Mărginean şi Andrei Luncean – Miss și Mister la Balul Bobocilor 2014 de la Colegiul Național ,,I. M. Clain” Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

*Titlul de Miss şi Mister popularitate le-a revenit elevilor – Raluca Frățilă şi Darius Mihu

Seara de joi, 20 noiembrie 2014 a aparţinut liceenilor de la Colegiul Naţional „I. M. Clain” Blaj care, pentru aproape trei ore, şi-au sărbătorit bobocii în faţa unei săli arhipline, printr-un spectacol deosebit, ce a adus în faţa publicului momente de teatru, pastile umoristice şi numere de iluzionism. Balul Bobocilor Colegiului Naţional „I. M. Clain” a avut loc la Centrul Cultural ,,Iacob Mureșianu” Blaj, fiind organizat de Consiliul elevilor de la Colegiul Naţional „I. M. Clain”, sub atenta observație a profesorilor coordonatori: Hetak Adrian și Oancea-Raica Claudia.

La acest eveniment au participat cu mult interes domnul director, prof. Ioan Tomoiagă, viceprimar, prof. Livia Mureșan, diriginţii claselor a IX-a, cadre didactice şi părinţi, care au trăit alături de elevi momente de neuitat. Dansul antrenant al echipei de majorete a colegiului, îndrumate de prof. Lucia Efrim, a deschis seara și a introdus publicul în atmosfera incitantă a balului. Şase perechi au luptat pentru dobândirea titlului de Miss şi Mister Boboc al Colegiului Naţional „I. M. Clain” Blaj 2014:( IX A) Raluca Trâmbițaș și Darius Mihu, (IX B) Teodora Stoica și Lucian Dragoș, (IX C) Miruna Rotaru şi Andrei Luncean, (IX D) Raluca Frățilă şi Alexandru Poșa, (IX E) Sabina Dobârtă și Vlad Lucaci, (IX F) Ioana Mărginean și Sebastian Dulău.

După ce perechile au fost cunoscute de către public, prezentatorii – Liana Rotaru şi Daniel Stroia au deschis suita de momente artistice, care au reprezentat garanţii ale bunei dispoziţii generale. Sceneta care a câştigat cele mai multe puncte a fost cea a elevilor din clasa a IX-a C ,,Pitzi Show”, iar cel mai original a fost momentul de iluzionism pregătit de Lucian Orian din clasa a IX-a B. Concurenţii au trebuit să dovedească juriului şi publicului printr-o serie de probe că sunt nişte adolescenţi: frumoşi, talentaţi, spontani şi creativi. Au jurizat în mod obiectiv: consilier educativ, prof. Adrian Hetak; membru al Asociației de părinți, Florentina Simu; președinte senior al Consiliului Elevilor, Maria Opriș; Mister Boboc 2013, Sergiu Mara și un absolvent al colegiului, student Gabriel Benchea. În timpul jurizării publicul a vizionat scurtmetrajul ,,În numele tatălui”, care a obținut locul III la „Meet Festival” din Italia. Este vorba despre o realizare de excepție, despre o echipă completă, coordonată de prof. Romanța Ghiță. Invitații speciali ai serii – Alexia Trif și Tabita Negrea au încântat publicul prin frumusețea cântecului și a dansului.

Titlul de Miss şi Mister popularitate le-a revenit elevilor – Raluca Frățilă (IX D) şi Darius Mihu (IX A), câștigătorii Miss şi Mister Boboc al Colegiului Naţional „I. M. Clain” Blaj 2014 fiind – Ioana Mărginean (IX F) şi Andrei Luncean (IX C).

[nggallery id=2639]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

29 ianuarie 2026 | Spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” cu trupa Skepsis, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

29 ianuarie 2026 | Spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” cu trupa Skepsis, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia Joi, 29 ianuarie 2026, ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, compania de teatru SKEPSIS vă invită la spectacolul „Întâlnire prin Corespondenţă” – un spectacol creat după una dintre cele mai cunoscute piese […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Solistul Paul Berghean – PAULL – lansează în februarie a doua piesă din carieră: „Ultima încercare”, un single puternic emoțional și sincer

Ioana Oprean

Publicat

în

Solistul Paul Berghean – PAULL – lansează în februarie a doua piesă din carieră: „Ultima încercare”, un single puternic emoțional și sincer După debutul cu single-ul „Permanent”, PAULL continuă să exploreze zona pop, venind cu o nouă lansare în luna februarie. Artistul va aduce în fața publicului piesa „Ultima încercare”, un single puternic emoțional și […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 – 29 ianuarie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 23 – 29 ianuarie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Shelter / Protectorul VIP 2D Avanpremiera Regia: Ric Roman Waugh Cu: Jason Statham, Bill Nighy, Naomi Ackie, Daniel Mays Gen Film: Actiune, Thriller Durată: 107 min Rating: N 15 Un singuratic de […]

Citește mai mult