Ştirea zilei

FOTO| Îngrijitoarea toaletei publice din Cetatea Alba Carolina, premiată de Paul Voicu, viceprimarul cu atribuții de primar

Ioana Oprean

Publicat

în

Îngrijitoarea toaletei publice din Cetatea Alba Carolina, premiată de Paul Voicu, viceprimarul cu atribuții de primar

Îngrijitoarea care lucrează la toaleta publică din Cetatea Alba Carolina, Lenuța Varga, a fost premiată miercuri, a fost premiată azi, 11 decembrie de viceprimarul cu atribuții de primar – Voicu Paul, ca fiind una dintre cele mai valoroase angajate ale primăriei.

Sfârșitul de an aduce și momente în care implicarea și faptele bune trebuie cunoscute și recunoscute.

Astăzi a fost o astfel de zi în care viceprimarul cu atribuții de primar – Voicu Paul a premiat angajatul instituției care înțelege că locul de muncă este a doua casă, care prin efortul personal, modestie și dedicare contribuie la schimbarea în bine a orașului. Este vorba despre doamna Lenuța Varga a cărei implicare o vedem doar când ajungem la toaletele publice din Cetate, de a căror întreținere se ocupă. Curățenie exemplară, flori, decorațiuni de sezon sunt doar câteva din semnele că doamna Lenuța Varga a fost la serviciu și a facut ceva în plus față de ce îi impune fișa postului.

„Apreciez implicarea personală și recunosc că îmi doresc să văd mai multe astfel de exemple. Aș vrea ca anul viitor, dacă acum mi-a atras atenția doar efortul benevol al doamnei Varga, să pot să felicit mai mulți angajați ai primăriei. Dorința mea este ca, de la an la an, să ne însănătoșim ca atitudine și să fim apreciați pentru ceea ce facem și cum facem, să facem diferența, nu să lucrăm doar că scrie în fișa postului.” – Voicu Paul, viceprimar cu atribuții de primar

Doamna Varga este angajată a Municipiului Alba Iulia în funcția de îngrijitor clădiri la Compartimentul Zone de agrement și toalete publice. Este părinte singur și are în îngrijire 4 copii minori.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Un blăjean, maestru în taekwondo, va face turul Orientului Mijlociu cu motocicleta. Va traversa una dintre cele mai tensionate regiuni ale lunii: „O adevărată provocare”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un blăjean, maestru în taekwondo, va face turul Orientului Mijlociu cu motocicleta. Va traversa una dintre cele mai tensionate regiuni ale lunii: „O adevărată provocare” Blăjeanul Ioan Tiurean, maestru în taekwondo, celebru deja pentru aventurile inedite pe motocicletă, a anunțat care va fi pentru el provocarea majoră din vara anului 2026. Este vorba de turul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Sandu Heler (PSD), despre o posibilă plecare din funcția de subprefect al județului Alba: „Dacă partidul îmi cere, voi demisiona”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sandu Heler (PSD), despre o posibilă plecare din funcția de subprefect al județului Alba: „Dacă partidul îmi cere, voi demisiona” Miniştrii PSD şi-au depus, joi, 23 aprilie 2026, demisiile, la Guvern. Potrivit vicepremierului Marian Neacșu,  prefecţii şi subprefecţii, ar putea pleca ,,odată cu moțiunea de cenzură”. Moțiune care va fi depusă ,,când va decide partidul”, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Întâlnire PERICULOASĂ în Apuseni: Doi localnici au dat nas în nas cu Moș Martin, în Bucium Izbita. Doi URȘI mari, filmați la câțiva metri de casele oamenilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Întâlnire PERICULOASĂ în Apuseni: Doi localnici au dat nas în nas cu Moș Martin, în Bucium Izbita. Doi URȘI mari, filmați la câțiva metri de casele oamenilor Doi localnici din zona Apusenilor au avut parte de o experiență șocantă în seara de Sfântul Gheorghe. Oamenii au dat nas în nas cu doi urși, pe un […]

Citește mai mult