FOTO| Infrastructură sportivă completă la Blaj: Încă două proiecte de construire a unor baze sportive au primit undă verde
Infrastructură sportivă completă la Blaj: Încă două proiecte de construire a unor baze sportive au primit undă verde
Într-o postare pe pagina sa de facebook, primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar a declarat că pe lângă Bazinul de Înot care va fi inaugurat peste câteva zile și Sala Polivalentă, unde lucrările sunt în plină
desfășurare, încă două două proiecte de construire a unor baze sportive de tip 1 și 2 în municipiul Blaj, au primit undă verde de la la Compania Națională de Investiții.
„Cele două proiecte de construire a unor baze sportive de tip 1 și 2 în municipiul Blaj, depuse de Primăria Blaj la Compania Națională de Investiții, au primit undă verde!
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan, a semnat Ordinele prin care cele două baze sportive din Blaj, în valoare de 1,7 milioane euro, respectiv 400 mii euro, au fost oficial adăugate pe lista proiectelor ”Construcții de baze sportive” – proiecte tip 1 și 2 – din Subprogramul ”Complexuri sportive” din cadrul Programului național de construcții de interes public sau social, derulat de CNI, aflată sub autoritatea MLPDA.
Baza sportivă de tip 1 reprezintă o primă etapă de reabilitare a bazei sportive din Parcul „Avram Iancu”, în cadrul căreia se vor construi și amenaja, pe o suprafață totală de 13.200 mp: un teren sintetic de fotbal, dotat cu instalație de nocturnă, la dimensiunile omologate de UEFA și FRF (105m x 68m), un teren sintetic mic (20m x 40m), de asemenea echipat cu instalație de nocturnă, vestiare, o tribună cu 500 locuri și locuri de parcare. În cea de-a doua fază de reabilitare, Primăria Blaj va amenaja, din fonduri proprii, o pistă de atletism nouă și va continua amenajarea tribunei, care va fi acoperită și va ajunge la 1.000 de locuri.
Baza sportivă de tip 2 va fi construită în zona Sălii de sport „Timotei Cipariu”, unde vor fi amenajate, pe o suprafață de 1.500 mp, un teren sintetic (dimensiuni 20m x 40m) dotat cu instalație de nocturnă, vestiare și locuri de parcare. Și aici se are în vedere realizarea unui complex sportiv unitar, care să cuprindă sala de sport, cele două terenuri sintetice de fotbal și terenul de tenis de la Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu”.
Lucrările la ambele baze vor începe în acest an și se vor finaliza până la 30 iunie 2021!
În condițiile în care lucrările la Sala Polivalentă sunt în plină desfășurare, iar Bazinul de Înot va fi inaugurat peste câteva zile, municipalitatea își propune și reabilitarea stadionului CIL, astfel încât, în câțiva ani, Blajul se va putea mândri cu o infrastructură sportivă completă, care să creeze toate condițiile pentru viitorii sportivi și, de ce nu?, care să producă cât mai mulți campioni”
sursa: facebook – Gheorghe Valentin Rotar
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Nuntă ca-n basme, pe cai, la Pianu de Jos: Doi tineri și-au unit destinele într-un mod inedit
Nuntă ca-n basme, pe cai, la Pianu de Jos: Doi tineri și-au unit destinele într-un mod inedit Nuntă ca-n basme, cu alai… pe cai, la Pianu, sâmbătă, 23 mai 2026. Este continuarea firescă după o cerere în căsătorie emoționantă, care a avut loc în 26 octombrie 2025, în cadrul evenimentului „Tropote în Țara Vinului”, de […]
FOTO | Acoperișul de paie al unei case vechi de aproape 150 de ani din Munții Apuseni, salvat și restaurat integral: „O adevărată lecție de comunitate și respect pentru origini”
Acoperișul de paie al unei case vechi de aproape 150 de ani din Munții Apuseni, salvat și restaurat integral: „O adevărată lecție de comunitate și respect pentru origini” Acoperișul de paie al unei case vechi de aproape 150 de ani din Munții Apuseni, salvat și restaurat integral, au anunțat, duminică, 24 mai 2026, repsonsabilii proiectului […]
TRAGEDIE la Cugir: Bărbat de 43 de ani din Cugir, găsit decedat pe o stradă din oraș: S-ar fi aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia
TRAGEDIE la Cugir: Bărbat de 43 de ani din Cugir, găsit decedat pe o stradă din oraș: S-ar fi aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia Duminică, 24 mai 2026, în jurul orei 06.20, Poliția Orașului Cugir a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către o femeie cu privire la faptul că, […]