Curier Județean

FOTO | Înaltpreasfințitul Arhiepiscop al Alba Iuliei a oficiat slujba de resfințire a bisericii din parohia Bărăbanț, cu hramul „Sfânta Treime”

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Înaltpreasfințitul Arhiepiscop al Alba Iuliei a oficiat slujba de resfințire a bisericii din parohia Bărăbanț, cu hramul „Sfânta Treime”

Duminică, 22 septembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat slujba de resfințire a bisericii din parohia Bărăbanț, cu hramul „Sfânta Treime”, iar mai apoi a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.

Citește și: Arhiepiscopul Irineu, vizită pe șantierul noii grădinițe construite de Eparhia Alba Iuliei, în municipiu

Petrecerea Divorțaților

În Duminica a XVIII-a după Pogorârea Sfântului Duh, când este rânduit să fie citită pericopa evanghelică ce prezintă pescuirea minunată, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a poposit în mijlocul credincioșilor din parohia Bărăbanț, protopopiatul Alba Iulia.

Chiriarhul nostru, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de resfințire a bisericii cu hramul „Sfânta Treime”. Apoi, Întâistătătorul Eparhiei noastre a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură.

Adresându-se celor prezenți la Sfânta Liturghie, Ierarhul nostru a spus: „Dacă venim la Hristos cu credinţă tremurândă şi cu o nădejde şovăitoare, El nu ne respinge. Dacă venim la Hristos cu rugăciune anemică şi cu o laudă nedeplină, totuşi El ne primeşte. Iar dacă venim bolnavi, descurajaţi şi plini de vină, El niciodată nu ne întoarce spatele. Mântuitorul ne-a promis «pe cel ce vine la Mine, Eu nu îl voi scoate afară» (In. 6, 37). Având o astfel de promisiune, se cuvine să înfruntăm cu bărbăţie tulburările şi frustrările, suferinţa şi dezastrul acestei vieţi, convinşi că prin Cruce ajungem totdeauna la biruinţă şi la bucurie”.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele Mihai Țârău, preot al parohiei Bărăbanț începând cu anul 2021, a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, în semn de aleasă prețuire și considerație pentru activitatea pastoral-misionară și social-filantropică desfășurată în cadrul comunității păstorite și a Așezământului social „Sfântul Apostol Andrei” din Bărăbanţ. De asemenea, truditorii și binefăcătorii care au sprijinit lucrările de restaurare și înfrumusețare a bisericii parohiale au primit din partea Arhipăstorului nostru Diplome de aleasă cinstire.

Biserica „Sfânta Treime” din localitatea Bărăbanț (municipiul Alba Iulia) a fost edificată în urmă cu un secol, în anul 1922. Din anul 1983, prin grija fostului preot paroh Ioan Țârău, au fost efectuate numeroase lucrări de restaurare a interiorului și exteriorului locașului de închinare: pictarea bisericii în tehnica fresco, montarea unui nou iconostas realizat din lemn de paltin și tei, precum și renovarea acoperișului și a fațadei edificiului. Lucrările au fost executate cu sprijinul credincioșilor din comunitate, fiind continuate de către părintele Mihai Țârău.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

2 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Ioana Oprean

Publicat

în

2 noiembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează marți, 3 noiembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Elevul fruntaș Ștefan Simescu de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a obținut Medalie de aur la etapa internațională a NEO Science Olympiad

Bogdan Ilea

Publicat

în

Elevul fruntaș Ștefan Simescu de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia a obținut Medalie de aur la etapa internațională a NEO Science Olympiad Performanță remarcabilă la disciplina fizică pentru elevul fruntaș Ștefan Simescu din clasa a X-a de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia. Acesta a obținut o medalie de aur […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Percheziții la Albac: Doi bărbați, reținuți de polițiști după ce ar fi întocmit și semnat documente false privind material lemnos deținut ilegal de o firmă

Ioana Oprean

Publicat

în

Percheziții la Albac: Doi bărbați, reținuți de polițiști după ce ar fi întocmit și semnat documente false privind material lemnos deținut ilegal de o firmă Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au pus în executare 3 […]

Citește mai mult