Curier Județean

FOTO: În faţa Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir a fost ridicat Bradul de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Miercuri, în jurul orei 12.00, lucrători ai Primăriei Cugir care îşi desfăşoară activitatea pe domeniului public al oraşului au adus şi ridicat pe platoul din faţa Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” tradiţionalul Brad de Crăciun.

Petrecerea Divorțaților

Bradul, adus din pădurile multiseculare ale munţilor Cugirului, măsoară peste 15 metri înălţime , are un coronament deosebit, iar peste câteva zile, urmează să fie împodobit cu globuri şi beculeţe multicolore ce vor da un farmec aparte pomului de Crăciun şi care vor  străluci până după sărbătorile de iarnă.
   
Mai mult decât atât, edilii locali vor fi preocupaţi pentru realizarea, în această perioadă, a unor manifestări artistice adecvate sărbătorilor de Crăciun care să-i dea şi mai multă strălucire bradului prin repertoriul divers al colindătorilor şi al corurilor bisericeşti adunate în jurul său.

Nu va lipsi din decor, sania trasă de reni, menită să-i încânte pe cei mici, iar Bulevardul Alexandru Sahia va fi decorat cu globuleţe, ghirlande şi instalaţii electrice, reprezentând imagini specifice sărbătorilor de Crăciun.
(C. P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

22 decembrie 2026 | RESONANCE aduce la Alba Iulia un concert de percuție spectaculos: „Ritmuri de Crăciun”, o experiență muzicală care transformă ritmul în emoție

Ioana Oprean

Publicat

în

RESONANCE aduce la Alba Iulia un concert de percuție spectaculos: „Ritmuri de Crăciun”, o experiență muzicală care transformă ritmul în emoție Alba Iulia devine, în preajma sărbătorilor de iarnă, gazda unui eveniment muzical inedit. Ansamblul de percuție RESONANCE pregătește pentru publicul albaiulian un spectacol în care virtuozitatea instrumentală, expresivitatea artistică și energia ritmurilor se îmbină […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un municipiu din Alba va avea un parc fotovoltaic cu 340 de locuri de parcare și baterii de 2,2 MWh: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Un municipiu din Alba va avea un parc fotovoltaic cu 340 de locuri de parcare și baterii de 2,2 MWh: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat publicul interesat că Primăria Municipiului Sebeș a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Parc fotovoltaic Sebeș“, propus pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | „Camarazi pe tabla de șah” 2026 la Alba Iulia: Competiție din sportul minții dedicată Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Camarazi pe tabla de șah” 2026 la Alba Iulia: Competiție din sportul minții dedicată Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații Strategie, fair-play și spirit de echipă – acestea au fost coordonatele celei de-a doua ediții a turneului „Camarazi pe tabla de șah”, organizat de AMVVD Alba, în parteneriat cu Academia de Șah „Mihnea Costachi”, în […]

Citește mai mult