FOTO| IMPLICARE: 3.400 de viziere realizate de voluntari din Alba Iulia, distribuite gratuit pentru cei din prima linie
Echipa de voluntari din Alba Iulia, ce reprezintă prima linie de producție, pentru cei din linia întâi, a reușit în cele 19 zile de lucru să realizeze nu mai puțin de 3.400 de viziere de protecție, care au fost distribuite gratuit.
Cei 12 voluntari, coordonați de liderul grupului, Marius Bucea au reușit, cu sprijinul ascoiației VeDem Just, să realizeze, în atelierul Fox Creativ, 3.400 de vizere de protecție, și să distribuie spitalelor și unităților medicale din județul nostru, oferind cadrelor medicale un sprijin extrem de important în lupta împotriva virusului.
Această realizare a fost posibilă datorită muncii depuse voluntarii care au lucrat necontenit, coordonați de un tânăr din Alba Iulia, precum și datorită sprijinului primit de aceștia din partea unor insituții și oameni solidari din județ, care au pus la dispozițiile spațiile de lucru și au oferit o mână de sprijin voluntarilor, prin diferite donații.
Astfel, spitalele din județul Alba au fost reaprovizionate cu materialele de protecție, acestea fiind: Spitalul Judetean de Urgenta Alba, Spitalul De Boli Infectioase Alba, Spitalul Municipal Aiud, Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud, Spitalul Orășenesc Dr.Alexandru Borza Abrud, Spitalul Orasenesc Campeni, Spitalul De Boli Cronice Câmpeni, Spitalul Municipal Blaj, Spitalul Municipal Sebeș, Spitalul Orasenesc Cugir.
De asemenea, vizierele au ajuns și la Centrul de reabilitare și recuperare neuropsihică Galda, Centre de îngrijire a persoanelor vârstnice și case protejate din Alba Iulia, Abrud, Baia de Arieș, Onca Mureș.
Și Inspectoratul de Poliție Județean Alba a primit viziere, prin micro-distribuția făcută la unele secții de poliție, precum și medicii de familie din județ, prin Asociația Ascleiphos.
Vizierele au ajuns și la Penitenciarul cu regim de maximă siguranță Aiud, dar și în afara județului nostru, Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Echipa care a stat în spatele acestei realizări, cei cu mâinile de „aur”, sunt: Muntean Daniel, Mărgineanu Ioana, Andrei Burnete, Loys Alexandru Sandor, Cristian Mladin, Mihai Florea, Ghenescu Dragos, Adina Dragan, Cristian Gheorghe Pasarea, Nicu Pâclișan, George Bursuc, Oprea Ioan Florin, coordonați de Marius Bucea.
Lista locurilor unde vizerele fabricate în Alba Iulia ar putea continua, deoarece crește de la zi la zi, potrivit coordonatorului acestui proiect, care dispune încă de platistic pentru încă o tură de reaprovizionare, dar mai au nevoie de un sprijin.
„Încă mai avem plastic pentru reaprovizionări în această săptămână, dar salvarea vine de la VeDem Just, care au reușit să importe 24 de tone (!!!) de material plastic necesar pentru viziere, material care o să fie procesat parțial (decuparea vizierelor) în fabrici din Cluj și București, urmând să fie distribuite gratuit la nivel național și către Republica Moldova. Mai e nevoie de aproximativ 18000 de euro pentru achitarea rolelor de plastic”, a scris coordonatorul echipei de voluntari, într-o postare pe o pagină de socializare.
Puteți să ajutați donând către VeDem Just, prin fund-raiser-ul deschis aici:
- https://www.facebook.com/donate/519085202137369/10219799881361699/
- sau prin virament bancar / EUPLĂTESC, PAYPAL sau PATREON: https://vedemjust.ro/doneaza/.
Felicitări tuturor celor implicați!
[nggallery id=7855]
Surse: Facebook
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
13 septembrie 2026 | „Coborâtul oilor” la Loman, în Alba: Festival folcloric pastoral de tradiție. Programul complet
„Coborâtul oilor” la Loman, în Alba: Festival folcloric pastoral de tradiție. Programul complet La Loman (comuna Săsciori), în județul Alba, se va desfășura duminică, 13 septembrie 2026, a 14-a ediție a festivalului folcloric pastoral „Coborâtul oilor”. La originea manifestării se află un moment important al transhumanței: toamna, ciobanii coboară turmele de la munte, unde au […]
13 septembrie 2026 | Retragere cu torțe în Alba Iulia, în memoria eroilor pompieri căzuți la datorie: La ce oră începe evenimentul
Retragere cu torțe în Alba Iulia, în memoria eroilor pompieri căzuți la datorie: La ce oră începe evenimentul Alba Iulia va deveni, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026 scena unui moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]
Incendiu în Cugir: Focul se manifestă la un service auto de pe strada Victoriei Un incendiu a izbucnit sâmbătă, 12 septembrie 2026, aproape de miezul nopții, în Cugir. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit in orașul Cugir, strada Victoriei. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la […]