Ştirea zilei

FOTO| Imagini SPECTACULOASE din Parcul Natural Apuseni: Fotografii rare cu capre negre într-o pădure

Ioana Oprean

Publicat

în

Mai multe capre negre au fost surprinse de aparatul de fotografiat într-o pădure din Munții Apuseni, o zonă specială care se întinde pe 76.000 de hectare.

Pădurile din Parcul Natural Apuseni oferă un habitat sănătos pentru numeroase specii, asigurând condițiile de hrană, liniște și adăpost pentru fauna bogată din parc, spun specialiștii Regiei Naționale a Pădurilor care au reușit să fotografieze grațioasele animale.

Capra neagră are habitatul în zonele stâncoase montane din Europa. Grație musculaturii foarte dezvoltate și a copitelor despicate, capra neagră se poate deplasa cu ușurință în zone stâncoase, inaccesibile altor specii, unde-și procură hrana și se refugiază din fața prădătorilor, dar și de ochii oamenilor.

Ele trăiesc în grupuri de până la 30 de exemplare, structura grupurilor fiind schimbată în funcție de anotimp.

Caprele negre se hrănesc cu măceșe alpine, muguri și vlăstari de foioase sau conifere, frunze de plante diferite, iar iarna caprele consumă mușchi sau licheni, arată specialiștii Romsilva.

Parcul Natural Apuseni, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Romsilva, are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba, din acestea 50.793 fiind păduri.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026 Tânăra pianistă Antonia Dogeanu, elevă a Liceului de Arte din Alba Iulia, a obținut două premii I în cadrul Concursului Internațional de Interpretare Muzicală „Transilvania” 2026. Antonia Dogeanu a fost răsplătită […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO |  Petric Ștefana Alexandra, performanță de excepție la olimpiada de Psihologie, faza județeană: Eleva Liceului Teoretic Teiuș, calificată în faza națională

Ioana Oprean

Publicat

în

Petric Ștefana Alexandra, performanță de excepție la olimpiada de Psihologie, faza județeană: Eleva Liceului Teoretic Teiuș, calificată în faza națională Petric Ștefana Alexandra, elevă la Liceul Teoretic Teiuș, a obținut premiul I la olimpiada de Psihologie, faza județeană și s-a calificat în etapa națională. Tânăra a fost felicitată printr-o postare pe pagina de Facebook a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Adolescent de 17 ani, din Fărău, bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba Iulia și Teiuș, REȚINUȚI de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Adolescent de 17 ani, din Fărău, bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba Iulia și Teiuș, REȚINUȚI de polițiști Un adolescent de 17 ani, din Fărău, a fost bătut, băgat în portbagajul unei mașini și lăsat pe un teren din localitate. Doi bărbați din Alba […]

Citește mai mult