FOTO: Idei pentru vacanță: Rezervaţia naturală Cheile Râmeţului. Aici găsiți Floarea de colț la cea mai joasă înălțime din țară – 450 m

Cheile Râmeţului sunt situate în partea central-estică a Munţilor Trascăului, pe cursul mijlociu al Văii Geoagiului, numită în avale Valea Mănăstirii, iar în amunte Valea Mogoşului.

În chei, aventura nu va dura mai mult de trei ore. Pentru începătorii într-ale drumețiilor montane cel mai ușor traseu începe din Teius, pe DJ 750C până la Mănăstirea Râmeț. De aici se înaintează pe un drum forestier care duce în Chei, pe firul râului Geaogiu, pe un traseu lejer, după care drumul va fi blocat de pereții stâncoși. Din acest punct se poate înainta ținându-vă de mânere metalice și călcând pe trepte din metal.

Înaintarea se face pe niște mânere metalice poziționate pe perete. Aventura pe stânci ține pe o distanță de două sute de metri, iar ultimul obstacol este o arcadă de calcar de 8 metri.

Un alt traseu ocolește traseul prin apă si parcurge Bârna Caprei, pe stânci, la 100 de metri deasupra apei. După parcurgerea Cheilor Râmețului veți ajunge într-un sat părăsit, cândva prosper unde trăiau aproximativ 60 de familii.

Aria protejată Cheile Râmețului din județul Alba atrage și interesul geologilor, al botaniștilor, speologilor și al ecologiștilor. Pe vreme bună, cheile din Trascău se transformă într-un loc tocmai bun de explorat.

Categoria şi importanţa rezervaţiei: complexă, reprezintă un peisaj pitoresc şi foarte puţin modificat de către om, înscris în calcare, care conservă o serie de plante rare, printre care numeroase monumente ale naturii.

Partea cea mai spectaculoasă pentru turişti, a rezervaţiei naturale Cheile Râmeţului, întinsă pe 150 de hectare, o constituie cheile însele – un „canion” strâmt, greu de străbătut, pe alocuri primejdios, dar care îi răsplăteşte pe cei ce se încumetă să-l străbată cu privelişti de o măreţie unică şi cu impresia unei călătorii de basm fantastic: printr-o trecătoare îngustă tăiată în stâncă, prin arcade de piatră şi pe sub bolţile întunecate ale arborilor, către un „dincolo” încă neştiut.

Două masive săpate în calcare jurasice – Uzmezeu la nord, Fundoi la sud – o zonă de chei, bogată în forme carstice, iar în jur păduri, pajişti, fâneţe – aceasta este rezervaţia naturală „Cheile Râmeţului”, declarată arie protejată încă din anul 1969. Arie protejată de interes naţional corespunzând categoriei a IV-a IUCN (rezervaţie naturală de tip mixt), rezervaţia, situată în Munţilor Trascău, pe teritoriul judeţului Alba, în apropiere de Mănăstirea Râmeţ, aparţine administrativ satului Cheia, din comuna Râmeţ. Altitudinea minimă este de 530 m, cea maximă de 1139 m.

În partea de este şi de vest rezervaţia este delimitată de glacisul care înconjoară versanţii abrupţi ai masivelor calcaroase Uzmezeu la nord, Fundoi la sud şi coboară vertiginos în Valea Geoagiului. Limita nordică este formată de liziera ce desparte marginea abruptului calcaros de pădurea din apropierea cotei de 1135 m şi se continuă spre est şi spre vest la marginea abruptului, iar cea sudică o constituie, de asemenea, marginea unui mic platou calcaros cuprins între cotele 1158 m şi 1166 m, dominate de vârful Piatra din Chei (1189). Zona tampon o constituie o fâşie lată de circa 200-300 m, care înconjoară zona strict protejată şi cuprinde în cea mai mare parte pădurea limitrofă, inclusă de silvici în Clasa I de protecţie, şi câteva areale cu păşuni şi fâneţe.

Un traseu turistic marcat, porneşte de la Mânăstirea Râmeţ şi ajunge în satul Cheia, urmând, printre pereţii de piatră, cursul râului Geoagiu, sau Stremţ, care pe cursul său superior poartă şi numele de Râul Râmeţ.

Un fel de jgheab adânc între pereţi înalţi de piatră, un râu de munte, rece şi iute, umbră deasă şi răcoare – aproape frig – acestea sunt impresiile care domină în amintirea celor care au vizitat Cheile Râmeţului. Poate o amintire la fel de puternică este cea a trudei, căci traseul este dificil şi presupune eforturi mari: deplasarea cu ajutorul bridelor şi al cablurilor de oţel prinse în pereţii de stâncă, pe alocuri chiar al cablurilor suspendate, şi trecerea prin apă, adâncimea ei putând atinge 2 metri. Nu e un drum uşor şi, de aceea, se recomandă să fie parcurs pe timp de vară.

La ieşire, se arată satul Cheia, de unde traseul turistic se desparte în două, cele două „ramuri” ducând spre Huda lui Papară şi, respectiv, spre Întregalde.

Peisajul zonei a fost puţin modificat de om, căci regiunea se află la distanţă de centre urbane, iar relieful face traseul prin chei dificil de străbătut. Prin urmare, presiunea antropică este scăzută, fapt care i-a păstrat rezervaţiei frumuseţea sălbatică, naturală.

Structura şi evoluţia componentelor naturale:

• Geologia. Rezervaţia este constituită din calcare masive de vârstă jurasic superioară. În vestul lor predomină conglomerate, gresii, marne şi marnocalcare cretacice, iar în est bazalte mezozoice.
• Relieful este reprezentat prin cele două masive calcaroase Uzmezeu la nord, ce culminează la 1135 m şi se continuă printr-o înşeuare cu Vf. Tarcău (1217 m), şi Fundoi la sud care este dominat de Vf. Piatra din Chei (1189 m) şi de Vf Vulturu (1166 m). Ele constituie resturi ale unui vechi platou calcaros, în care Valea Geoagiului şi-a săpat o cheie deosebit de pitorească. Ca urmare a intensei carstificări, se întâlneşte o întreagă gamă de forme carstice: versanţi abrupţi şi golaşi, vârfuri ascuţite şi sub formă de turnuri, creste, doline, peşteri, portaluri şi ulucuri, precum şi numeroase acumulări deluvio-coluviale sub formă de grohotişuri şi blocuri.
• Clima este influenţată de circulaţia maselor de aer atlantice şi altitudinea relativ joasă la care se află rezervaţia. Temeperatura medie anuală oscilează între 6…8°C, temperatura medie a lunii iulie între 16…18°C, iar cea a lunii ianuarie între -3…-4°C. Amplitudinea medie anuală atinge 18…20°C. Precipitaţiile medii anuale sunt cuprinse între 700-800 mm, atingând în zonele mai înalte 1000 mm.
• Hidrografia. În cuprinsul rezervaţiei predomină circulaţia subterană, cu excepţia pârâului Geoagiului (Mănăstirii) care străbate Cheile Rîmeţului şi care colectează pâraiele Brădeştilor şi Pravului la vest şi pârâul Vulturului la sud-est, precum şi alte pâraie mai mici cu scurgere temporară.
• Solurile predominante sunt constituite din rendzine, cu apariţia frecventă a rocii la zi, a grohotişurilor şi a stâncilor calcaroase. Pereţii cheilor sunt lipsiţi de stratul de sol, iar pe unele poliţe sau brâne s-au dezvoltat soluri humico-calcice, foarte subţiri, constituite dintr-o pâslă de rădăcini şi resturi organice. Pe rocile necarbonatice s-au format soluri brune acide, brune podzolite şi litosoluri.
• Vegetaţia. Vegetaţia se află în etajul pădurilor de amestec de fag (Fagus silvatica) cu gorun (Quercus petraea). În cuprinsul cheilor îşi găsesc condiţii optime de dezvoltare o gamă largă de elemente floristice, realizându-se un interesant amestec de specii cu diferite cerinţe ecologice. Astfel, aici veți găsi Leontopodium alpinum – Floarea reginei sau Floare de colt, specie alpină,  care crește la Întregalde și Cheile Râmețului la cea mai joasă altitudine din țară – 450 m; se întâlnesc un număr mare de elemente relativ termofile, dintre care sunt menţionate Silene bupleroides, Linum flavum, Sorbus graeca, Allium flavum, şi carpato-balcanice, cum ar fi Taraxacum hoppeanum. Marele interes ştiinţific acordat Cheilor Râmeţului rezidă în numeroasele specii endemice sau rare ce se întâlnesc aici şi a căror semnificaţie fitogeografică este deosebită. Aşa sunt, de exemplu, speciile endemice: Garofița albă de stânci (Dianthus spiculifolius), Silene dubia, Aconitum moldavicum, Hepatica transsilvanica, Cardamine glanduligera, Viola jooi, Sorbus dacica, Cephalaria radiata, Campanula rotundifolia ssp. kladniana, Centaurea pinnatifoida, Cirsium furiensis etc, precum şi o serie de specii rare ca: tisa (Taxus baccata), priboiul (Geranium macrorrhizum), Papucul doamnei (Cypripedium calceolus) și (Cypripendium calceolus), Aquilegia nigricans ssp. subscaposa, Viola biflora, Daphne cnerorum, Geranium macrorrhizum, Sparganium neglectum, Typha shuttleworthii, Herminium monorchis etc. Aici este habitatul acvilei de munte, o specie protejă, și tot aici se mai găsește și vipera berus.

Starea actuală a rezervaţiei poate fi apreciată drept mulţumitoare datorită faptului că presiunea turistică este relativ scăzută din cauza distanţei faţă de centrele urbane şi dificultăţilor întâmpinate la traversarea sectorului de chei (circa 1 km accesul se face prin albia pârâului în perioadele secetoase), precum şi inaccesibilităţii pereţilor abrupţi ai cheilor.

Pericole care ameninţă rezervaţia:

• eroziunea puternică a solului şi degradarea învelişului vegetal datorită păşunatului;
• culegerea de plante rare şi antrenarea unor grohotişuri de unii turişti mai întreprinzători şi dornici de ascensiuni;
• construirea de vile sau case de vacanţă în imediata apropiere a rezervaţiei, respectiv în zona tampon;
• practicarea turismului neorganizat.

Sursa: Club Montan Apuseni

[nggallery id=6023]

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI