FOTO | Frumusețea naturală a Apusenilor, descoperită pe bicicletă! Din dragoste pentru locurile natale, o localnică din Poșaga de Jos a pus bazele unui business ecologic: „Drumurile pe care le știam din copilărie au căpătat un sens nou”
Frumusețea naturală a Apusenilor, descoperită pe bicicletă! Din dragoste pentru locurile natale, o localnică din Poșaga de Jos a pus bazele unui business ecologic: „Drumurile pe care le știam din copilărie au căpătat un sens nou”
Din dorința de a contribui la dezvoltarea locurilor natale, Livia Rus, o doamnă elegantă, caldă și determinată din Poșaga de Jos, a avut curajul să inițieze un proiect dedicat mobilității verzi și exploatării responsabile a Munților Apuseni.
Livia s-a născut și a crescut în satul de la poalele munților, într-o casă simplă, cu două camere, în care locuiau părinții ei, împreună cu ea și fratele său.
„Viața mea nu a fost ușoară. Nu aveam multe, dar aveam muncă, răbdare și o formă de liniște pe care o înțelegi abia mai târziu. Am învățat de mică să mă descurc, să nu cer prea mult și să mă bucur de lucrurile mici. Anii au trecut, iar dorința de a face mai mult cu viața mea a crescut încet, dar sigur. Nu a fost un moment anume, ci mai degrabă o acumulare de gânduri și încercări. Am simțit că pot să creez ceva al meu, aici, acasă. Așa a apărut ideea centrului de biciclete electrice.

Nu doar ca un business, ci ca o formă de a arăta și altora locurile în care am crescut. Drumurile pe care le știam din copilărie au căpătat un sens nou. Am vrut ca oamenii să le descopere, să le simtă, să vadă frumusețea simplă a zonei”, povestește Livia Rus.
Astfel, „prin Ozon Bike îmi doresc să promovez un turism ecologic, reducând amprenta de carbon și oferind o alternativă sustenabilă pentru descoperirea frumuseților naturale din zonă: Cheile Poșăgii, Peștera Huda lui Papară, Cascada Șipote, Rezervația Scărița-Belioara și multe alte trasee spectaculoase. Bicicletele pot fi transportate la locațiile de cazare din comună sau din împrejurimi, facilitând accesul turiștilor la experiențe curate, liniștite și autentice.
Ozon Bike nu este doar despre biciclete. Este despre un drum personal, despre cum pleci de la puțin și construiești, pas cu pas, ceva care te reprezintă. Este despre rădăcini, despre curaj și despre a rămâne conectat la locul din care vii”, a mai spus aceasta.
În ceea ce privește ideea de la care a pornit totul, Livia explică: „Ideea a apărut din contactul direct cu zona și din observația că mulți vizitatori ajung în Apuseni, dar nu reușesc să exploreze suficient din cauza terenului și a distanțelor.
Bicicletele electrice au venit ca o soluție firească, pentru a conecta oamenii cu traseele și satele de munte într-un mod mai accesibil și mai curat. Tot ce îmi doresc este ca oamenii să plece liniștiți pe traseu, să știe ce au de făcut și să se bucure de experiență, fără stres”.
Extindere treptată a flotei
Fiind la început de drum, flota cuprinde, deocamdată, cinci biciclete electrice de la Kettler, echipate cu baterii de capacitate mare, potrivite pentru trasee montane lungi. Sunt modele full suspension, ceea ce asigură confort și un control mai bun pe drumuri forestiere sau pe teren accidentat.
„Am pus accent și pe partea practică: bicicletele au șei ergonomice pentru ture lungi, iar fiecare client primește cască de protecție, pompă și kit de pană. În plus, oferim trasee gândite în funcție de nivel și un clip video cu instrucțiuni clare, atât pentru utilizarea bicicletei electrice, cât și pentru situații simple, cum ar fi rezolvarea unei pene”, precizează Livia.
În privința planurilor de viitor, aceasta spune că „extinderea flotei se va face treptat, în funcție de sezon și cerere. Ne dorim ca, pe viitor, să acoperim mai multe trasee din zonă și să dezvoltăm experiențe ghidate, astfel încât Ozon Bike să devină un punct de referință pentru explorarea Apusenilor pe bicicletă electrică”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | „La Ceaune” 2026: Politica se pune din nou la foc mic, la Oarda de Jos, într-o sărbătoare câmpenească tradițională
„La Ceaune” 2026: Politica se pune din nou la foc mic, la Oarda de Jos, într-o sărbătoare câmpenească tradițională Oarda de Jos devine, duminică, 6 septembrie 2026, punctul de întâlnire pentru iubitorii preparatelor gătite la foc de lemne. Stadionul din localitate găzduiește o nouă ediție a Festivalului Rustic „La Ceaune”, eveniment organizat de PNL Alba […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 6 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 6 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
Foto | Lae Dreghici, anunț cu privire la data și locul noului spectacol de cascadorie: Când și unde va fi evenimentul special
Lae Dreghici, anunț cu privire la data și locul noului spectacol de cascadorie: Când și unde va fi evenimentul special Lae Dreghici a anunțat în seara zilei de sâmbătă, 5 septembrie 2026, când și unde va avea loc noul său spectacol de cascadorie. Anunțul a fost făcut în mediul online. „Dragi prieteni, în această seară […]