FOTO: frații Radu și Miruna Măda, medalii de bronz în Serbia
Frații Radu și Miruna Măda, competitorii din Alba legitimați la CSM Mediaș, medalii de bronz în Serbia, la o nouă cursă din Serbia Epic Series
Aventura sârbească s-a încheiat cu noi rezultate excelente pentru cicliștii din Alba, legitimați la CSM Mediaș. Frații Radu și Miruna Măda au obținut medaliile de bronz la categoriile lor, în probele de XCO, cadeți, respective junioare, Miruna adăugându-și încă 16 puncte UCI în rankingul mondial. Ultima cursă din Serbia Epic Series la care au participat sportivii din județ a avut loc duminică, în Pozarevac, Serbia Epic Požarevac XCO. 
Competiția a combinat elementele dintr-un traseu de motocros cu potecile de pădure din Bukovik. La start s-au aflat sportivi din naționalele Ucrainei, Ungariei, Mexicului, Serbiei, Kazahstanului și Macedoniei, toți având ca o obiectiv acumularea de puncte pentru participarea la Campionatul European de la Cheile Grădiștei sau Jocurile Olimpice de la Paris. Pentru reprezentanții CSM Mediaș urmează un cantonament de o săptămână în Păltiniș, pentru aclimatizarea la înălțime și apoi Test Eventul din 28 aprilie de la Cheile Grădiștei dinaintea Campionatului European, ce va constitui totodată și prima etapă de Cupă Națională pentru cadeți, juniori, Under 23 și Elite. Frații Măda sunt pregătiți și îndrumați de antrenorul Avram Alexandru din București, directorul sportiv Attila Szakacs din Mediaș și preparatorul fizic Lucian Nicolescu din Alba Iulia.
Junioarea Miruna Măda, sportivă născută în anul 2006, este originară din satul Geoagiu de Sus, comuna Stremț și elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia. Fratele său mai mic, Radu, elev în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” din municipiul reședință de județ, concurează la categoria Under 17. Anterior, tot în Serbia, la mountain bike, Miruna și Radu au avut comportări de apreciat în startul sezonului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii!
Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii! Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia a obținut rezultate excelente la Buzou Open 2026, o competiție care a adunat 435 de sportivi de la 27 cluburi din țară și străinătate. Citește și: Reprezentații Enso Dojo Alba Iulia, rezultate de apreciat […]
25 de cluburi din Alba, în procesul de clasificare a centrului de copii și juniori | Condiții obligatorii pentru a participa în SuperLiga Alba
25 de cluburi din Alba, în procesul de clasificare a centrului de copii și juniori | Condiții obligatorii pentru a participa în SuperLiga Alba, termen de depunere a documentele 23 martie 25 de cluburi din Alba au depus cereri de clasificare a centrului de copii și juniori, acestea având termen până în 23 martie să […]
Vineri, Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad, bătălie pentru accederea în play-off | CIL Blaj și CSU Alba Iulia, dispute interne, cu implicații în subsol
Vineri, Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad, bătălie pentru accederea în play-off | CIL Blaj și CSU Alba Iulia, dispute interne, cu implicații în subsolul Seriei 7 din Liga 3 Penultima rundă a sezonului regular din Seria 7 a eșalonului terț propune, pe lângă marele meci Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, dispute complicate și […]