FOTO. Forfotă în cimitirul din Alba Iulia, de Ziua Morților. Credincioșii au mers la mormintele celor dragi pentru a depune coroane și lumânări

Vineri, în Ardeal, este Ziua Morților, sau Luminația, cum îi spun credincioșii, o sărbătoare a celor dispăruți. Oamenii se roagă la mormintele celor dragi și aprind candele, să aibă drumul luminat. 

Creştinii din Transilvania pregătesc în mod special cimitirele pentru această zi dedicată tuturor sfinţilor, dar şi pomenirii morţilor. Florile şi lumânările aprinse nu lipsesc de pe niciun mormânt.

Ziua de 1 noiembrie este trecută în calendarul romano-catolic ca fiind Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, iar ziua de 2 noiembrie este momentul în care se pomenesc în mod special morţii. Pomenirea începe însă de pe 1 noiembrie. În calendarul ortodox, o zi specială de pomenire a celor răposaţi este pe 3 noiembrie, odată cu Moşii de Iarnă.

Revenind la sărbătoarea de sorginte catolică, 1 noiembrie are două semnificaţii: pe de o parte este o zi de cinstire a tuturor sfinţilor, iar pe de altă parte este ziua de pomenire a morţilor.

Pomenirea morţilor, pe 1 noiembrie, în Transilvania este cunoscută şi sub numele de „luminaţie”. Credincioşii catolici, ortodocşi (care au împrumutat această tradiţie), reformaţi, evanghelici, protestanţi, pregătesc din timp mormintele, curăţându-le, vopsindu-le, iar în ziua luminaţiei le împodobesc cu flori şi lumânări sau candele aprinse.

Tot cu acest prilej, preoţii citesc în cimitire rugăciuni de pomenire a celor răposaţi, iar în unele zone se împart mici daruri la copii.

Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor îşi are originea în practica Bisericii din Antiohia, care chiar din primele veacuri (secolul IV) ale creştinătăţii îi celebra pe toţi martirii cunoscuţi şi necunoscuţi. Referiri la această sărbătoare se regăsesc la Sfântul Vasile cel Mare care în omiliile (predicile) sale vorbeşte şi despre Sfinţii Martiri prăznuiţi în prima duminică după Rusalii.

În Biserica Romano-Catolică, sărbătoarea a fost introdusă oficial de Papa Bonifaciu în prima duminică după Rusalii, la fel ca şi în Răsărit. Mai târziu, sărbătoarea a fost mutată pe 1 noiembrie, „iar din anul 1004 va deveni o zi de pomenire a morţilor, ce va rămâne în tradiţia occidentală până astăzi”, se arată pe site-ul bisericii din Milano Nord.

Tot aceeaşi sursă menţionează că în momentul în care călugării irlandezi au plecat să evanghelizeze Galia s-au confruntat cu diferite practici păgâne de origine celtă, printre care era şi sărbătoarea morţilor, „Samhain“ (Zeul Morţilor, Principele Întunericului).

„La celţii, începutul unui nou an era sărbătorit pe 1 noiembrie, fiind considerat sfârşitul sezonului soarelui şi începutul sezonului întunericului şi a frigului. Acest moment de trecere de la un sezon la altul era marcat de druizi (preoţii celţilor) prin dansuri, incantaţii şi alte manifestări religioase. Sărbătoarea în sine era celebrată începând cu noaptea de 31 octombrie până a doua zi, la 1 noiembrie, iar uneori putea să dureze chiar trei zile. Oamenii participau la această sărbătoare îmbrăcaţi în costume făcute din piei şi oase de animale. Celţii credeau că în această noapte spiritele celor morţi puteau să revină în casele lor terestre, pentru a-şi căuta un nou trup”, se mai arată pe pagina de internet a bisericii din Milano Nord.

În Biserica Ortodoxă s-au păstrat mai multe zile de pomenire a morţilor când creştinii merg la biserică sau în cimitire cu diverse alimente pe care le împart altor persoane. Biserica a stabilit zile de pomenire generală a morţilor: sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne, numită şi „moşii de iarnă”; sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt sau „moşii de vară”; „moşii de toamnă”, „Paştele blajinilor” în unele locuri; prima sâmbătă din noiembrie.

Secțiune Știri sub articolul principal

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne pe Google News