Rămâi conectat

Sport

FOTO, FC Zalău – Metalurgistul Cugir 2-4 (1-2) | Victorie sub Meseș și gruparea de sub Drăgana a depăşit şi al 13-lea val invincibil

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir continuă seria invincibilă din 2017, câștigând sub Meseș, în deplasarea cu FC Zalău, scor 4-2 (2-1).

O partidă spectaculoasă, cu numeroase răsturnări de situații, un joc al dublelor marcate de Al. Pop (1, 60), respectiv Stoianof (3, 81) și Șuteu (32, 73).

Apulum Agraria 2025

A fost al 13-lea val fără eșec pentru gruparea de sub Drăgana, care își consolidează locul secund, luându-și revanșa și după eșecul din tur.

O serie fabuloasă a elevilor lui Călin Moldovan, care traversează un retur de senzație, iar runda viitoare disptă acasă derby-ul cu AFC Hermannstadt.

*Călin Moldovan: „Am dominat jocul, dar am avut și două momente grele”

Sunt foarte bucuros că am câștigat și am realizat la Zalău ceea ce ne-am propus. Am dominat întâlnirea, dar am avut și două momente dificile, deschiderea rapidă de scor și egalarea din a doua repriză, după ce noi am ratat o sumedenie de ocazii. Băieții au răspuns pozitiv, au dat dovadă de atitudine și tărie de caracter și îi felicit. Este o victorie importantă pentru noi și ne bucurăm pentru cele trei puncte. Etapa viitoare întâlnim prima clasată, va fi un alt joc dificil. Nu discutăm de invincibilitate, rămânem cu picioarele pe pământ, privim înainte”, a spus Călin Moldovan.

Partidă interesantă sub Meseş, între FC Zalău şi Metalurgistul Cugir, două dintre protagonistele Seriei a 5-a din Liga a 3-a.

Gruparea de sub Drăgana este unica echipă invincibilă din serie în 2017 şi a strâns 12 partide fără eşec. Formaţia de sub Drăgana are de luat o revanşă după înfrângerea în tur, unica pe teren propriu din acest campionat.

Gazdele au deschis scorul în secunda 35 prin Al. Pop, șut de la marginea careului, dar egalarea a venit rapid, în minutul 3, când Stoianof a finalizat din 3 metri o centrare a lui Șaucă.

Cugirul a controlat ostilitățile, dar a ratat ocazii imense prin Stoianof (15) – bară și Tăban (3), intervenție excelentă a portarului.

În minutul 32, Șuteu a marcat, după ce mingea i-a revenit din transversală, la șutul lui Măd. Popa, gazdele acuzând un presupus ofsaid!

În minutul 60, Al. Pop a reușit să egaleze, trecându-și în cont dubla cu un șut din marginea careului, mingea intrând în plasă cu toate eforturile lui Vlase

Nebunia a continua, iar în minutul 73, Șuteu a finalizat din fața porții o centrare excelentă (la pasa lui Stoianof, o dublă de senzație), pentru o răsturnare de scor sub Meseș, de la 1-0 fiind 1-2, apoi 2-2 și apoi 2-3

În minutul 81, Stoianof și-a trecut și el în cont dubla, după un corner, fază la care și L. Tudor a atins balonul!

Zălăuanii vin după două eşecuri la rând, luându-şi gândul de la promovare, obiectivul fiind ocuparea locului secund, pe care se plasează în acest moment Metalurgistul Cugir.

Într-un retur în care și-a propus promovarea, FC Zalău este ca și ieșită și din lupta pentru locul 2, după ce vineri a pierdut pe teren propriu cu Metalurgistul Cugir.

Cu probleme de lot și înaintea acestui joc, FC Zalău a fost însă echipa care a început ca din pușcă, iar lumea nici bine nu s-a așezat după momentul de reculegere în memoria surorii președintelui Ioan Morar și în secunda 35, Alexandru Pop a deschis scorul cu un șut din marginea careului.

Acest handicap a fost însă recuperat rapid de către oaspeți, care în minutul 4 au și reușit egalarea, după ce Ovidiu Stoianof a primit o pasă în fața porții și a marcat din 3 metri.

În ciuda faptului că terenul a devenit greu, jocul a fost unul spectaculos, cu ocazii mari la poarta lui Mădălin Șanodor. Cugirul a avut două oportunități mari, prin bara lui Stoianof (min. 15) și șutul lui Andrei Tăban (min. 28), scos senzațional de către portarul zălăuan. Până la urmă s-a făcut 1 – 2 în minutul 32, când mingea a revenit la Alin Șuteu, după ce a lovit transversala, iar acest a marcat din fața porții.

La cabine s-a intrat cu 1 – 2, dar la reluare, FC Zalău a început să pună mai multă presiune la poarta adversă. La rampă a ieșit din nou Alexandru Pop, care a reușit egalarea cu un șut bun de la 16 m, iar balonul a intrat în plasă, în ciuda eforturilor lui Vlase de a respinge.
Gazdele nu au știtu să își gestioneze momentele bune și au fost prinse pe o contră în minutul 73, când Alin Șuteu și-a adus din nou echipa în avantaj. De la 2 – 3, elevii lui Olariu au căzut și psihic, iar în minutul 82 au mai încasat un gol de la Ovidiu Stoianof, cel care a marcat cu o lovitură de cap, după un corner.

S-a terminat 2 – 4, iar dezamăgirea continuă la FC Zalău, care a ajuns să înregistreze a treia înfrângere consecutivă și să își complice situația chiar și în privința unei clasări pe podium la final de campionat.

FC Zalău: Șandor – Turda (86, Bercean), Mateiciuc, Delea, Țârlea, Hosu (46, Ungurianu), Cr. Bucur, L. Todea (55, R. Stanciu), Coți (70, Boka), Al. Pop, Tăbârță; rezerve A. Pop, Duma, Talos. Antrenor Costică Olariu

Metalurgistul: Vlase – Bold, Cl. Maftei, Itu, Tătar (85, Cioban), Șaucă (90+1, Udrea), L. Tudor, Măd. Popa, Șuteu  – Tăban (46, Varodi), Stoianof (90, Ad. Radu); rezerve Ciubotariu, Codrea, Marinoiu. Antrenor Călin Moldovan.

În runda următoare, Metalurgistul Cugir primeşte vizita liderului AFC Hermannstadt, în derby-ul primelor două clasate.

Sursa: Ionuț Costinaș, www.sportulsalajean.ro

[nggallery id=3818]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Cupa României și Cupa Județeană continuă în Alba: Ce meciuri urmează să se dispute

Lucian Daramus

Publicat

în

Cupa României și Cupa Județeană continuă în Alba În weekend-ul 6-7 septembrie 2025, de la ora 17.00, se vor disputa meciurile eliminatorii din faza a doua a Cupei României la fotbal în Alba.  Citește și: A pornit la drum SuperLiga din Alba: În derby-ul rundei inaugurale, CS Ocna Mureș, succes la Galtiu, într-o zi specială […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj a pus în vânzare abonamentele pentru sezonul 2025/2026: Cât costă și de unde pot fi cumpărate

Lucian Daramus

Publicat

în

Volei Alba Blaj a pus în vânzare abonamentele pentru sezonul 2025/2026 Începând de luni, 1 septembrie 2025, abonamentele pentru meciurile campioanei României la volei feminin, Volei Alba Blaj, pentru sezonul 2025/2026. Citește și: 11 octombrie 2025 | Supercupa României la volei, în Alba Blaj Arena: Dueluri de foc Acestea pot fi achiziționate de către toate […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Vlad Paștiu (CSM Unirea Alba Iulia), pe locul 3 la categoria cadeți la Astra Trail XCO

Lucian Daramus

Publicat

în

Vlad Paștiu (CSM Unirea Alba Iulia), pe locul 3 la categoria cadeți la Astra Trail XCO Performanță demnă de remarcat a tânărului Vlad Paștiu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia.  Citește și: FOTO: La Alba Carolina Bike Race 2025, uniriștii Attila Malnasi și Miruna Măda, învingători la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea