FOTO | „Este de nedescris”. Căminul Cultural din Cunța, în degradare și mizerie: Bucăți de tavan și tencuială care aproape se prăbușesc, mucegai și zero căldură
„Este de nedescris”. Căminul Cultural din Cunța, în degradare și mizerie: Bucăți de tavan, tencuială care aproape se prăbușesc, mucegai și zero căldură
Căminul Cultural din Cunța se confruntă cu o serie lungă de probleme, printre care miros de mucegai, tencuială și bucăți de tavan care sunt aproape să cadă. Problema a fost discutată de autoritățile și cetățenii din comuna Șpring, în vederea organizării balului de Crăciun.
La momentul actual, clădirea Căminului Cultural din Cunța, a devenit improprie pentru găzduirea evenimentelor publice, confruntându-se cu lipsa surselor de căldură, absența grupurilor sanitare funcționale și probleme structurale vizibile, inclusiv căderi de tencuială din tavan.
Astfel, balul de Crăciun urmează să fie organizat la Luxury Events Cunța. Persoana care a ridicat problema subliniază că decizia nu are scopul de a învinovăți administrația locală, recunoscând că lipsa fondurilor pentru reabilitare este cauzată de utilizarea tot mai rară a acestor spații.

,,Analizând posibilitățile de care dispunem, s-a hotărât ca balul să aibă loc într-o singură seară, la Căminul Cultural din Șpring, în data de 25 decembrie 2025.
Știm că întotdeauna balurile au fost organizate la Căminul Cultural din Cunța, însă la momentul actual acesta se afla într-o stare avansată de degradare și nu dispune de condiții pentru a putea să organizăm balul la noi în sat.
Trebuie să fim conștienți, atât noi cât și dumneavoastră de aceste lucruri, și să înțelegeți motivul pentru care s-a decis așa.
Căminul din Cunța nu dispune de toalete, nu are sursă de căldură, în interior miroase foarte tare a mucegai, cade tencuială și bucăți întregi din tavan. Astfel, acesta reprezintă un pericol pentru noi toți, iar formațiile și soliștii nu acceptă să vină să presteze servicii în astfel de condiții. Deși anul trecut Butea Cunța a încercat să îmbunătățească aceste aspecte, clădirea necesită reparații mai ample.
NU VREM SĂ ÎNVINUIM NICI PRIMĂRIA, NICI PE ALTCINEVA PENTRU STAREA CĂMINELOR DIN COMUNĂ!
Așa cum a spus și doamna primar, nu se mai acordă fonduri pentru reabilitarea căminelor, deoarece acestea nu mai sunt utilizate la fel cum erau acum câțiva ani când se organizau și altfel de evenimente, astfel încât să se justifice asemenea cheltuieli.
Butea și obiceiurile sunt niște tradiții pe care noi ne străduim să le menținem în fiecare an, iar acum apelăm la înțelegere și susținere din partea dumneavoastră”, se arată într-o postare publicată pe un grup care deservește oamenilor din Cunța, comuna Șpring, scris de Sebastian Cotîrlea.
Reacția primăriței din Șpring: ,,Este de nedescris”. Ce soluții se caută
În replică la nemulțumirile legate de starea Căminului Cultural din Cunța, primarul comunei Șpring a oferit explicații privind prioritățile administrative. Edilul recunoaște starea „de nedescris” a clădirii, însă atrage atenția și asupra factorului uman, criticând neglijența cu care a fost tratat imobilul până în acest moment
,,Dacă este degradat căminul, nu înseamnă ca trebuie aruncate în el lucruri ca la ușa cortului. Eu nu merg să verific după fiecare cum își face treaba, credeam că toți au grijă de lucruri, dar se pare ca trebuie verificat după fiecare. Sau poate s-au plictisit de locul de muncă și vor să își caute altceva, altfel nu-mi explic…
Legat de starea căminului, da, este de nedescris!
Dar prioritară era ȘCOALA, pentru ca acolo învață copilașii și au nevoie de cele mai bune condiții”, a subliniat Iulia Stănilă.
Referitor la lipsa investițiilor în cămin, administrația locală clarifică faptul că prioritățile au fost direcționate către infrastructură și educație:
,,Pentru căminele culturale nu se mai alocă fonduri, și când se vor debloca, vor fi alocați doar pentru un cămin cultural pe fiecare comună, și acela în centrul de comună.
Dar, o să fac tot posibilul să strângem bani și din bugetul local Spring să încercăm să renovăm, și la Cunta și la Vingard trebuie, deși toți banii îi vom folosi la cofinanțarea pentru canalizare și gaz. E foarte greu să știți, nu pot într-un timp atât de scurt să repar tot! Colegii mei, la Daia, la Cut, la Câlnic și Dostat, vecinii noștri , au unul și două sate, noi avem 4! Nu am cum să știți, am stabilit tot alte priorități, investițiile mari, apa, drumuri, scoli, sală de sport pentru copii, la biserici am dat de 5 ori mai mult decât înainte”, a mai scris primărița.
Edilul a precizat că Diana Maria Muntiu, consilier local, trebuie să ofere o propuere concretă despre această situație în următoare ședință a Consilului Local.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Alba Iulia „Capitala Tineretului din România 2026” | A fost semnat actul de naștere al programului. Gabriel Pleșa: ,,Tinerii nu mai sunt tratați ca spectatori
Alba Iulia „Capitala Tineretului din România 2026” | A fost semnat actul de naștere al programului. Gabriel Pleșa: ,,Tinerii nu mai sunt tratați ca spectatori Primarul Gabriel Pleșa a oficializat astăzi, la Palatul Principilor, actul constitutiv al programului Capitala Tineretului din România 2026, marcând trecerea la un sistem inedit de co-management administrativ prin care tinerii […]
VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit la intersecția dintre strada Vasile Alecsandri și Petru Maior
VIDEO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit pe strada Vasile Alecsandri cu Petru Maior Un accident rutier a avut loc astăzi, miercuri, 10 decembrie, în Alba Iulia, pe strada Vasile Alecsandri cu Petru Maior. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, fiind vorba cel mai probabil despre […]
FOTO | ACCIDENT rutier pe Calea Moților: Două autoturisme implicate. Traficul este îngreunat
ACCIDENT rutier pe Calea Moților: Două autoturisme implicate. Traficul este îngreunat Un accident rutier a avut loc astăzi, 10 decembrie, pe Calea Moților din Alba Iulia. Traficul este îngreunat în urma evenimentului rutier. Potrivit IPJ Alba, traficul rutier este îngreunat pe Calea Moților, la intersecție cu Bulevardul Horea, din cauza unui eveniment rutier, în care […]