FOTO: Eroii neamului, comemorați la Vinerea și Cugir. Slujbe religioase, depuneri de coroane și cântece patriotice
Joi dimineața, începând cu ora 11.00, pe o vreme nu tocmai prietenoasă, la Vinerea și Cugir au avut loc, în organizarea Consiliului Local și a Primăriei Cugir, manifestări dedicate eroilor, care au pierit pe câmpurile de luptă în cele două războaie mondiale.
Evenimentul a debutat la ora 11.00, la Monumentul Eroilor situat în piațeta din centrul localităţii Vinerea, după care de la ora 12.00, a continuat la Monumentul închinat Eroilor din fața Bisericii ,,Sf. Nicolae”, în prezenţa celor câțiva veterani de război rămaşi în viață, a familiilor lor, a oficialităţilor locale și a cetățenilor din cele două localități. Preoţii parohi Mircea Moșneag și Adrian Cebotari, (Vinerea), Nicolae Popescu și părintele greco – catolic Viorel Codrea(Cugir), au celebrat slujbe religioase de pomenire şi parastase închinate celor care şi-au dat viaţa pentru apărarea patriei. În semn de respect față de eroi, la eveniment au participat și au depus coroane de flori, Primăria și Consiliul Local Cugir, reprezentanții principalelor formațiuni politice locale( PSD și PNL), precum și din partea Bisericii greco – catolice Cugir.
Tot cu acest prilej, au avut loc activități cultural artistice cu un program de cântece patriotice și recitări de poezie, adecvat sărbătorii, susținut de elevii Școlii ”Ioan Mihu” din Vinerea, Școlii Gimnaziale ,,Iosif Pervain” și Școlii Gimnaziale nr. 3 Cugir.
A fost o ocazie deosebită pentru ca cei 8 veterani de război din Vinerea şi Cugir(Ștefan Crăciun – 93 ani, Nicolae Bura – 94 ani, Victor Chineja – 96 ani, Grigore Baboi – 90 ani, Nicolae Botogel – 93 ani, Petre Mugescu – 94 ani, Ilie Ștefănuț – 95 ani și Aurel Pamfil – 84 ani) să primească câte un stimulent financiar( 300 lei), din partea Primăriei Cugir, iar din partea Asociației Naționale a Veteranilor de Război, ,,Diploma Aniversară”. Înmânarea acestor recunoașteri a fost făcută de către primarul Adrian Teban, iar președintele Asociației „PRO –Cugir”, Aurel Voicu, împuternicit cu această misiune de către Asociația Județeană a Veteranilor de Război Alba, le-a înmânat diplomele aniversare. Buna desfăşurare a evenimentului a fost asigurată de echipaje ale Poliţiei Orăşeneşti, Poliţiei locale și a grupei de jandarmi Cugir.
(C.P.)
[nggallery id=4038]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia
Consultații pentru 23 de specialități medicale, disponibile la Spitalul Dr. Holhoș din Alba Iulia Pe lângă oftalmologie, prima specialitate operațională, în spital activează deja medici în pediatrie, chirurgie generală, ortopedie, urologie, chirurgie vasculară, chirurgie plastică, medicină internă, neurochirurgie, ORL, gastroenterologie, cardiologie, ginecologie, psihiatrie și altele. În curând, pacienții vor putea beneficia de servicii decontate prin […]
FOTO | Patru eleve de clasa a X-a de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, calificate la etapa națională a Olimpiadei de Pedagogie 2026
Patru eleve de clasa a X-a de la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, calificate la etapa națională a Olimpiadei de Pedagogie 2026 Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj și-a confirmat încă o dată statutul de reper în învățământul pedagogic, prin calificarea spectaculoasă a patru eleve de clasa a X-a la etapa națională […]
Plângere prealabilă formulată de un cetățean din Alba Iulia față de decizia de majorare a taxelor și impozitelor locale: Care sunt argumentele pentru care se propune respingerea acesteia în Consiliul Local
Plângere prealabilă formulată de un cetățean din Alba Iulia față de decizia de majorare a taxelor și impozitelor locale: Care sunt argumentele pentru care se propune respingerea acesteia în Consiliul Local Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Alba Iulia de joi, 26 martie 2026, se află și un proiect de hotărâre […]