Cultură Educație

FOTO: Elevii din Săliștea au înfrumusețat curtea Şcolii Gimnaziale „David Prodan”, în cadrul campaniei „Şcoala Ecoterrienilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

În cadrul parteneriatului desfăşurat cu Asociaţia Ecotic, în campania „Şcoala Ecoterrienilor”, elevii Şcolii Gimnaziale „David Prodan” Săliştea au organizat acţiunea de plantare de arbuşti şi răsaduri de flori. Cu această ocazie, elevii au sădit arbori şi plante în curtea şcolii.

Acţiunea a durat trei ore, plantele şi arbuştii fiind plantaţi de-a lungul aleii din curtea şcolii, cât şi în zona verde. Această activitate a contribuit la aspectul estetic al zonei, dar şi la conştientizarea importanţei plantării de copaci şi plante.

Proiectul mai sus menţionat se derulează pe parcursul întregului an şcolar şi cuprinde două secţiuni: aria de tip 1 – colectarea DEEE (deşeuri de echipamente electrice şi electronice) şi colectarea DBA (deşeuri de baterii şi acumulatori) şi aria de tip 2 – dezvoltarea unor serii de activităţi cu teme ecologice.

Scopul acestui proiect este schimbarea atitudinii şi a comportamentului elevilor, profesorilor, cât şi a persoanelor din comunitate privind protecţia mediului şi în special cel al colectării separate, reutilizării resurselor şi utilizării energiei verzi, detaliind modul în care se poate reduce poluarea şi în care se pot economisi resursele prin colectarea corectă a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi a deşeurilor de baterii şi acumulatori şi predarea acestora într-un mod corect şi prietenos mediului.

Aşadar invităm toţi membrii comunităţii şi nu numai să ni se alăture în această campanie de colectare şi informare. Doar împreună vom reuşi!

Şcoala Gimnazială „David Prodan” Săliştea

[nggallery id=3638]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Foto | Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României

Ioana Oprean

Publicat

în

Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României Două tăblițe cerate descoperite la Alburnus Maior păstrează mărturia unor contracte de muncă încheiate în Dacia romană acum aproape două milenii. Expuse la Muzeul Național de Istorie […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | „Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

„Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Marți, 4 august 2026, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va avea loc vernisajul exponatului lunii august 2026.  În anul 1965 a fost descoperit întâmplător un relief votiv din marmură […]

Citește mai mult