Curier Județean

FOTO| Elevii din Ighiu, premiați la finalul primei etape a concursului ”Cei mai buni dintre cei buni”

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| Elevii din Ighiu, premiați la finalul primei etape a concursului ”Cei mai buni dintre cei buni”

200 de elevi din Ighiu au fost premiați miercuri de către edilul comunei, după finalizarea primei etape a concursului ”Cei mai buni dintre cei buni”.

Petrecerea Divorțaților

”Astăzi, în calitate de primar al Comunei Ighiu am avut bucuria și împlinirea sufletească de a-i premia pe cei 200 de elevi, câștigători ai primei etape (pe școală) a Concursului ”Cei mai buni dintre cei buni”, organizat de Primăria Comunei Ighiu prin Biblioteca Comunală, în parteneriat cu Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Ighiu.

Am avut deosebita onoare de a-l avea în mijlocul nostru, pe prefectul Județului Alba, dl Nicolae Albu, care i-a felicitat pe elevi și pe cadrele didactice și care a încurajat demersul nostru de a promova și de a susține astfel de competiții”, a transmis edilul pe pagina de Facebook.

Aflat la cea de-a treia ediție, acest Concurs interșcolar s-a dovedit un real succes, deoarece elevii au avut posibilitatea de a progresa față de anul trecut, de a se autodepăși, de a răzbate într-un mediu competițional și concurențial la materiile română, matematică, engleză, franceză, istorie. Ca și noutate, din acest an, elevii și-au putut verifica cunoștințele la încă 2 materii la fel de importante: religie și fizică.

Premiile oferite elevilor și cadrelor didactice au fost în valoare de 30000 lei. În data de 16 iunie va avea loc premierea la același concurs, etapa pe comună.

”Prezența la această competiție le-a crescut încrederea în forțele proprii, devenind astfel un exemplu de urmat pentru ceilalți colegi.

Sunt foarte mândru de performanțele lor și îi felicit încă o dată din toată inima pe ei, pe părinții acestora pentru aleasa educație, dar și pe cadrele didactice care i-au coordonat și îndrumat!”,a mai adăugat Traian Rusu,


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile Ninsoarea și condițiile meteorologice nefavorabile au dus la închiderea temporară a circulației pe sectorul montan al DN 67C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, începând de luni, 26 octombrie 2026, de la ora 18:00. ,,Începând cu data de 26 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor Un accident rutier, cu o mașină implicată, a avut loc luni, în jurul orei 12.00, la ieșire din Aiud spre Măgina. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs la ieșire […]

Citește mai mult