FOTO. Elevi și dascăli, cu stegulețe tricolore în mâini, s-au prins în Hora Unirii, la Școala ”Vasile Goldiș” din Alba Iulia
În acest an se împlinesc 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, unul dintre cele mai mari evenimente ce au avut loc în istoria neamului românesc.
În această perioadă, elevii din ciclul primar, coordonați de cadrele didactice din școală, au desfășurat diverse proiecte educative, cuprinzând o varietate de activități: programe artistice, dramatizări, vizionări de filme, lecturi cu conținut istoric în biblioteca școlii, recitări de poezii, creații literare și artistice personale, expoziții cu lucrările elevilor.
„Noi, cadrele didactice, avem datoria să facem cunoscute elevilor nostri momentele importante ale istoriei neamului,
dar și operele literare ale marilor scriitori, precum: Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Dumitru Almaș, Istoria a fost și va rămâne un izvor nesecat de inspirație pentru literatură, dar și pentru artă, teatru sau cinematografie. ” – ne-a conducerea scolii, director Prof. Popa Ramona si director adjunct Prof. inv. primar Delia Vilceanu.
Animați de spiritul de patriotism, în ajun de sărbătoare, elevii și cadrele didactice, cu stegulețe în mâini, s-au prins într-o mare „ horă a unirii”, dovedind astfel respect și considerație față de făuritorii „ Micii Uniri – de la 1859”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere”
Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere” În județul Alba, în comuna Ighiu, se construiește prima creșă nouă din mediul rural, iar proiectul prinde, pe zi ce trece, tot mai mult contur, lucrările fiind aproape de finalizare. […]
VIDEO | Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027
Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 Iarna își intră în drepturi în Munții Șureanu, din județul Alba! Peisajele au devenit spectaculoase după prima ninsoare din sezonul rece 2026–2027, iar zona montană a fost acoperită de un strat consistent de zăpadă. Natura a îmbrăcat deja haine de […]
FOTO | Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului
Accident în Alba Iulia: Coliziune între două mașini la Micești, la ieșire de pe Calea Labului Un accident rutier a avut loc sâmbătă seara, în jurul orei 17.00, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit la Micești. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Potrivit martorilor, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Cauza […]
