Opinii - Comentarii

FOTO: Directorul DSP Alba, după vizita la centre medicale din Germania şi Luxemburg: „Putem rămâne şi fără pacienţi”

Dragoş Suciu

Publicat

în

În urma unei vizite de lucru care a durat 5 zile, la mai multe spitale din Luxemburg şi Germania, directorul DSP Alba Horea Timiş a ajuns la concluzia că cei din occident vor să ne „fure” şi pacienţii, pentru a-i trata, după ce mulţi medici din România profesează în străinătate.

Petrecerea Divorțaților

„Diferenţa este de 30 de ani, între sistemul medical din România şi cel din occident. Am văzut cam 10 spitale şi toate au avut condiţii extraordinare. Standardele sunt excepţionale, iar mesajul pe care l-am simţit din partea companiilor medicale din Germania şi Luxemburg a fost că în curând vă „furăm” pacienţi”, a declarat miercuri directorul DSP Alba Horea Timiş care a mai spus că a întâlnit mulţi medici români apreciaţi în străinătate pentru profesionalismul de care au dat dovadă.

Acesta a fost în perioada 7-11 octombrie, în oraşul Trier din Germania şi în Luxemburg, la invitaţia unor colaboratori. În urma acestei vizite, doctorul Timiş consideră necesară reorganizarea sistemului şi acordarea a 6% din PIB pentru sănătate, pentru ca România să nu-şi piardă şi pacienţii.

[nggallery id=471]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

7 noiembrie 1877: Trupele române declanșează ofensiva pentru cucerirea Rahovei, un moment important al Războiului de Independență

Ioana Oprean

Publicat

în

7 noiembrie 1877: Trupele române declanșează ofensiva pentru cucerirea Rahovei, un moment important al Războiului de Independență 7 noiembrie 1877 rămâne o dată importantă în istoria militară a României. În timpul Războiului de Independență, trupele române, sprijinite de detașamente rusești, au declanșat operațiunile militare pentru cucerirea Rahovei, localitate fortificată din Bulgaria de astăzi, care reprezenta […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”

Ioana Oprean

Publicat

în

“Trick or treat!”  • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN

Ioana Oprean

Publicat

în

Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen.  Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză.  De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]

Citește mai mult