FOTO| Dinamo are un nou administrator special: Vlad Iacob, în vârstă de 34 de ani, din Sebeș
Dinamo are un nou administrator special: Vlad Iacob, în vârstă de 34 de ani, din Sebeș
Dinamo București are, de astăzi, un nou administrator special înainte de startul sezonului în Liga 2, în persoana lui Vlad Iacob, în vârstă de 34 de ani, originar din municipiul Sebeș.
Această numire vine în urma renunțării de către Iuliu Mureșan al acestei funcții, într-o perioadă dificilă pentru clubul bucureștean, care are în prezent datorii de peste 9 milioane de euro.
Vlad Iacob a absolvit Academia de Studii Economice din București și a terminat un master în management sportiv, la Barcelona, în cadrul Johan Cruyff Institute.
Vestea numirii lui Vlad Iacob în această funcție importantă pentru viitorul clublui Dinamo i-a surprins într-un mod plăcut pe membrii DDB( Doar Dinamo București), program din care și consilierul local al municipiului Sebeș, Radu Cristian, prieten din tinerețe cu noul administrator special, face parte la rândul său.
„Îmi amintesc si acum unul dintre meciurile cele mai frumoase pe care le-am văzut împreună, acum aproape 20 de ani, la București.
Pe un stadion plin, cu 60 000 de spectatori, am asistat la partida Dinamo-Manchester United, împreună cu restul fanilor din toate colțurile țării. Am păstrat chiar și câteva fotografii, făcute în acea zi.
Este minunat să vezi că dragostea lui pentru club nu s-a stins odată cu anii ce au trecut ci din contră, a devenit mai puternică, iar acum are șansa să conducă echipa noastră favorită înapoi la gloria și respectul pe care îl merită.”, a declarat consilierul local PSD Sebeș, Radu Cristian, pentru ziarulunirea.ro, la scurt timp după numirea lui Vlad Iacob în noua sa funcție.
Deținător al unui masterat în „Football Business” la Johan Cruyff Institute în parteneriat cu FC Barcelona și absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Vlad Iacob a fost votat astăzi, în unanimitate, de Adunarea Generală a Acționarilor Dinamo 1948.
„Este o onoare să vin la Dinamo, chiar dacă această oportunitate apare într-un moment dificil din istoria clubului.
Trebuie să echilibrăm situația financiară în cel mai scurt timp și vreau să le mulțumesc încă o dată suporterilor noștri pentru contribuția majoră, din ultimii ani, la bugetul clubului.
DDB reprezintă cel mai important proiect socios din România și a demonstrat că este un partener esențial pentru club.
Sunt încrezător că împreună cu noua echipă vom restarta activitatea clubului pentru a vorbi de stabilitate la Dinamo, de principii sănătoase de „football business” modern, după modelele de bune practici ale cluburilor din campionatele puternice ale Europei.
Termenul <echipă> nu înseamnă doar primul <11> anunțat în teren, reprezintă jucători, staff tehnic și administrativ, suporteri, foste glorii și parteneri comerciali pentru că doar împreună, uniți pentru Dinamo, putem reuși!
E nevoie de stabilitate, competență și motivație pentru a readuce Dinamo în fruntea fotbalului românesc!”, este mesajul noului administrator special al clubului pentru toată suflarea dinamovistă.
35 de ani va împlini Vlad Iacob, luna viitoare, pe 15 august.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Dragoș Militaru, noul antrenor al CSM Unirea Alba Iulia: „Simt o mare responsabilitate, această echipă trebuie să fie cel puțin în Liga 2″
Dragoș Militaru, noul antrenor principal al CSM Unirea Alba Iulia: „Simt o mare responsabilitate, această echipă trebuie să fie cel puțin în Liga 2″ Dragoș Militaru, noul antrenor principal al divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia, după renunțarea la Alexandru Pelici, și-a expus obiectivele la preluarea formației din Cetatea Marii Uniri. Citește și: Antrenorul Dragoș […]
Antrenorul Dragoș Militaru, prezentat oficial la CSM Unirea Alba Iulia | Obiectiv, promovarea în Liga 2, contract – până în vara anului 2027
Antrenorul Dragoș Militaru a fost prezentat oficial la CSM Unirea Alba Iulia, formație care iernează pe prima poziție a Seriei 7 din Liga 3. Noul principal al „alb-negrilor” l-a înlocuit pe Alexandru Pelici pe banca tehnică, acesta despărțindu-se zilele trecute de formația din Cetatea Marii Uniri, oficial, pe „cale amiabilă”, în realitate fiind vorba despre […]
Semifinalele Cupei Județene: ACS Crăciunel – Mureșul Gâmbaș, Viitorul Răhău – Voința Beldiu, meciuri programate în iunie 2026 Semifinalele Cupei Județene, competiție nouă organizată de Asociația Județeană de Fotbal Alba, sunt ACS Crăciunel – Mureșul Gâmbaș, Viitorul Răhău – Voința Beldiu, tragerea la sorți având loc la sediul Asociației Județene de Fotbal Alba Citește și: S-au […]
