Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO | Diafan Cosmetics, brandul unei albaiulience care produce dermatocosmetice naturale şi multifuncţionale. Cum a luat naștere compania

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO | Diafan Cosmetics, brandul unei albaiulience care produce dermatocosmetice naturale şi multifuncţionale. Cum a luat naștere compania

Diana Câmpean a absolvit Facultatea de Farmacie la Cluj-Napoca, a muncit pentru companii din domeniul farmaceutic la București, vreme de trei ani, apoi, în anul 2022, a făcut marele pas spre antreprenoriat, creând propriul brand de dermato-cosmetice. Astfel, a luat naștere Diafan Cosmetics, un brand sub care aceasta produce, în cadrul unui laborator din Alba Iulia, produse cosmetice multifuncționale, care pot asigura o rutină rapidă de îngrijire a tenului.

„Am terminat Facultatea de Farmacie în Cluj-Napoca, după care am lucrat în Bucureşti în Big Pharma timp de trei ani. Atunci am luat contact cu legislaţia şi cu ce înseamnă un flux de producţie. Ulterior, când am decis să mă îndrept către dermarto-cosmetice naturale, am reuşit să parcurg un program de cosmetologie online. Am început cu trei produse, iar acum am şase în portofoliu. Ideea iniţială a fost să ajung la 2-3 produse care să fie adaptabile şi multifuncţionale“, a povestit fondatoarea.

Ea a pornit la drum cu o investiţie de circa 5.000 de euro. Producţia, menţionează aceasta, a început în octombrie 2022, iar următorul pas a fost deschiderea magazinului online. O legătură cu industria cosmeticelor, crede Diana Câmpean, s-a creat imediat după ce a avut primul copil. Îngrijirea tenului sau orice fel de nevoie personală care era considerată un moft, afirmă ea, nu îşi mai făcea loc pe lista sa, astfel că şi-a dat seama că are nevoie de o rutină de îngrijire mult mai rapidă. „Mă adresez tuturor femeilor care nu vor să uite de ele când apar alte priorităţi, pentru că există alternative şi produse minimaliste şi adaptabile, care permit un ritual de îngrijire de cinci minute dimineaţa şi cinci minute seara“, a mai adăugat antreprenoarea.

Primele cliente care au testat produsele Diafan Cosmetics au fost câteva mame jurul său, după care, treptat, fondatoarea a îmbunătăţit reţetele de produs şi au început să vină şi mai mulţi clienţi. Testele produselor, spune ea, au fost făcute la laboratoarele Farmec din Cluj-Napoca. Portofoliul Diafan Cosmetics este împărţit în două colecţii – minimal şi intensiv –, iar fiecare produs conţine câteva ingrediente care asigură o rutină corectă şi rapidă de îngrijire a tenului. „Am ales ingredientele care mă interesează. Un exemplu de produs este elixirul reparator, care conţine coenzima Q10, extract de muşeţel şi de măceşe. Alt produs este boosterul antioxidant, care este un amestec de vitamina C, acid ferulic şi vitamina E“, a detaliat ea.

Preţurile produselor sunt cuprinse între 50 de lei şi 145 de lei. În prezent, Diana Câmpean este în căutarea unor magazine fizice în care să îşi listeze produsele. Nu se gândeşte neapărat la farmacii, însă vrea să ajungă mai aproape de consumatori, lucru pe care nu îl poate face doar prin vânzarea online ca şi până acum. „Anul acesta vreau să ajung şi la târguri, astfel încât să pot ajunge la cât mai multe persoane. (…) Cred că atunci când iei contact direct cu omul, relaţia creată este mult mai intensă decât orice poţi să transmiţi prin online.“

În 2023, Diafan Cosmetics a generat o cifră de afaceri de aproximativ 9.000 de lei, spune fondatoarea. Anul acesta, ea îşi propune să îşi canalizeze atenţia pe promovare şi pe participarea la târgurile de profil. Proiectul Diafan Cosmetics este pentru Diana Câmpean materializarea dorinţei sale de a face ceva creativ, lucru pe care munca din corporaţie nu i-l oferea. Acum, viaţa de antreprenor îi oferă mult mai multă flexibilitate. Deşi nu este un drum uşor cel pe care a pornit, ea spune că ar lua oricând de la capăt, însă „cu lecţiile învăţate“. „Aş lua-o de la zero, dar acum m-aş axa mult mai mult pe promovare. Promovarea trebuie să înceapă cu mult înainte să ai produsul finit“, a mai spus ea.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Petru Roncea, câștigător la Physique Tall Champion. Tânărul din Sebeș s-a calificat la Campionatul Mondial din Los Angeles

Bogdan Ilea

Publicat

în

La finalul săptămânii trecute, în orașul Luton, din Marea Britanie, la The Grove Theatre, s-a desfășurat o competiție de amploare dedicată culturismului natural. Evenimentul s-a întins pe durata a două zile: prima zi fiind rezervată categoriilor de juniori și adolescenți, iar cea de-a doua destinată sportivilor din categoriile open, cu vârste între 20 și 28 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Apel DISPERAT pentru o cățelușă fără stăpân, lovită de mașină. A fost luată de pe marginea drumului de o tânără și dusă la o clinică veterinară în stare gravă. Costurile tratamentului sunt imense

Ioana Oprean

Publicat

în

Apel DISPERAT pentru o cățelușă fără stăpân, lovită de mașină. A fost luată de pe marginea drumului de o tânără și dusă la o clinică veterinară în stare gravă. Costurile tratamentului sunt imense O tânără din județul Alba a găsit în urmă cu câteva zile, pe marginea drumului dinspre Cugir spre Orăștie, o cățelușă fără […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Președintele ceh Petr Pavel a fost în vacanță în România. A vizitat și Alba Iulia: ,,Frumoasă, cu oameni prietenoși și locuri minunate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele din Republica Cehă și-a petrecut vacanța în România, unde a călătorit peste 3.000 de kilometri pe motocicletă. În excursia sa, Petr Pavel a vizitat și județul Alba. Bărbatul în vârstă de 63 de ani a călătorit alături de un grup de prieteni motocicliști, iar pe parcursul vacanței, nu a dormit mai mult de o […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea