Ştirea zilei

FOTO | Daniel Josan, la conducerea Colegiului Militar din Alba Iulia. Colonelul Marcel Domșa a predat Drapelul de Luptă, după 37 de ani de carieră militară

Bera Larisa

Publicat

în

FOTO | Daniel Josan, la conducerea Colegiului Militar din Alba Iulia. Colonelul Marcel Domșa a predat Drapelul de Luptă, după 37 de ani de carieră militară

Astăzi, 16 septembrie 2024, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, a avut loc ceremonia militară de predare-primire a comenzii și a Drapelului de Luptă. Colonelul Marcel Domșa a predat comanda și Drapelul de Luptă al colegiului, colonelului Daniel Josan.

Citește și: FOTO | Ceremonial EMOȚIONANT la Colegiul Militar din Alba Iulia, în prima zi din noul an școlar: Bobocii, îmbrăcați pentru prima dată în uniforma militară, au rostit legământul

Colonelul Marcel Domșa a fost comandantul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia din anul 2010, iar în perioada 2005–2010 a îndeplinit funcția de locțiitor al comandantului colegiului. Colonelul Marcel Domșa a participat și la o misiune în Afganistan în perioada 2003–2004, fiind răsplătit cu numeroase distincții, cele mai importante fiind Ordinul „Virtutea Militară” în grad de „Cavaler” cu însemn pentru militari și Ordinul „Credință și Unire” al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei.

Colonelul Daniel Josan și-a început cariera militară în urmă cu 28 de ani, în anul 1996 când a absolvit Institutul Militar de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate „Panait Donici”, Arma Geniu, ca şef de promoţie. De la începutul carierei de ofițer și până în prezent, colonelul Daniel Josan a îndeplinit mai multe funcții în cadrul unor unități de geniu, participând la mai multe exerciții militare multinaționale. Timp de doi ani, în perioada 2016-2018, a îndeplinit funcția de șef al Logisticii în Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, iar din anul 2018 și până în prezent, funcția de locțiitor al comandantului colegiului.

„Am fost onorat să particip, astăzi, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, la ceremonia militară de predare-primire a comenzii și a Drapelului de Luptă. Acesta a fost un moment încărcat de emoție și o nouă pagină din istoria prestigioasei instituții de învățământ militar.

Domnul colonel Marcel Domșa a predat comanda Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” și Drapelul de Luptă colegului său domnul colonel Daniel Josan. Cu această ocazie, după o carieră de 37 de ani în slujba Armatei României și după 14 ani la comanda colegiului militar albaiulian, colonelul Marcel Domșa a trecut în rezervă.

Felicitări, domnule colonel, pentru serviciul loial în slujba patriei și sunt sigur că veți rămâne implicat în comunitatea albaiuliană!

Mult succes, noului comandant al Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia!” a transmis Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, pe rețelele de socializare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cupru Min Abrud, un nou contract-record: Compania va livra 45.000 tone de concentrat de cupru în 2026 către gigantul mondial Glencore din Elveția

Ioana Oprean

Publicat

în

Cupru Min Abrud, un nou contract-record: Compania va livra 45.000 tone de concentrat de cupru în 2026 către gigantul mondial Glencore din Elveția Cupru Min Abrud va semna în curând un nou contract-record. Compania va livra 45.000 tone de concentrat de cupru în 2026 către gigantul mondial Glencore din Elveția. Cupru Min și-a depășit propria […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 20 ianuarie 2026: 534 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 20 ianuarie 2026: 534 de posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Piața neagră, incurajată de taxele impuse de Guvernul Bolojan: Contrabanda cu țigări a atins cel mai ridicat nivel din ultimii ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Piața neagră, incurajată de taxele impuse de Guvernul Bolojan: Contrabanda cu țigări a atins cel mai ridicat nivel din ultimii ani Taxele impuse de Guvernul Bolojan se pare că au un efect invers față de cel scontat de Executiv, tot mai mulți consumatori fiind împinși spre piața neagră. Datele arată că, în 2025, comerțul ilegal […]

Citește mai mult