Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO Cum arată un oraș atractiv pentru locuit în viziunea celebrului arhitect danez Jan Gehl. Două cărți de studiu, pentru primarul Mircea Hava

Dragoş Suciu

Publicat

în

Arhitectul danez Jan Gehl, distins cu premiul ”Patrick Abercrombie” pentru urbanism și dezvoltare teritorială, acordat de către Uniunea Internațională a Arhitecților, a pledat, marți, la Alba Iulia, în cadrul conferinței ”Orașe atractive pentru locuit în secolul XXI”, pentru mersul pe bicicletă, și a spus că planificarea urbană trebuie realizată astfel încât să-i facă pe oameni să fie cât mai activi.

Hava Alba Iulia01La finalul conferinței, arhitectul i-a făcut cadou primarului din Alba Iulia, Mircea Hava, două dintre cărțile sale ”Cum se studiază viața urbană” și ”Orașe pentru oameni”, precizând că va urmări schimbările care se vor produce în viitor la Alba Iulia.

Prof. dr. arh. Jan Gehl a precizat că planificarea urbană trebuie realizată astfel încât să încurajeze locuitorii să circule cât mai mult pe jos sau cu bicicleta și cât mai puțin cu autoturismul personal.

În viziunea arhitectului, ciclismul trebuie privit atât ca un mod de relaxare – cel de duminică –, dar și ca un mod de viață – cel de luni –, iar bicicleta să fie folosită pentru mersul la școală sau la serviciu. Jan Gehl susține că în orașul său natal, Copenhaga, pistele de bicicliști s-au dublat în lățime, micșorând spațiul destinat autoturismelor, iar acest lucru ”reprezintă o economie foarte bună a transportului”.

Gehl a precizat, citând dintr-un studiu al sănătății, că o oră de mișcare moderată pe zi ”ne va aduce 7 ani de viață în plus”. El a precizat că în unele orașe numărul deceselor cauzate de sedentarism este mai mare decât de consumul de țigări.

Cunoscutul arhitect a realizat, în cadrul conferinței, o trecere în revistă a modului în care s-au dezvoltat orașele din 1950 și până în prezent.

conferinta Alba Iulia15”Orașele au început să se extindă. Economia s-a dezvoltat după al Doilea Război Mondial. Planificatorii urbani s-au urcat in avioane și au început să organizeze orașele din avion. Ei zburau deasupra orașelor și așezau obiectele de sus, fără să se gândească la peisajul din jurul oamenilor”, a spus Gehl.

În prezent, orașele trebuie să fie cât mai prietenoase cu oamenii, acest lucru incluzând centre de relaxare, zone verzi, trotuare și piste pentru bicicliști cât mai late. Gehl susține că patru dintre cele mai bune orașe pentru locuit sunt Copenhaga, Stockholm, Melbourne, Sydney.

În ceea ce privește orașul Alba Iulia, Gehl a arătat că are ”mari speranțe cu privire la atractivitatea locuirii” și a găsit ”o dragoste pentru oraș”, respectiv ”o cetate deosebită care poate fi dezvoltată mai mult”.

Jan Gehl este profesor de design urban la Școala de Arhitectură din cadrul Academiei Regale Daneze de Arte Frumoase din Copenhaga și partener fondator al Gehl Architects. Jan GEHL este apreciat la nivel mondial pentru analiza spațiilor publice urbane și soluțiile de îmbunătățire a calității vieții în orașe. Proiectele implementate cu succes în orașe precum Copenhaga, Oslo, Stockholm, Adelaide, Melbourne, Sydney, Londra, New York, Moscova ș.a., reprezintă exemple de bune practici la nivel mondial în domeniul proiectării și regenerării urbane.

Jan Gehl a fost distins cu premiul ”Patrick Abercrombie” pentru urbanism și dezvoltare teritorială, acordat de către Uniunea Internațională a Arhitecților, precum și cu grade onorifice de la universități din Edinburgh și Toronto. De asemenea, Jan Gehl este membru de onoare al institutelor de arhitectură din Danemarca, Anglia, SUA, Scoția, precum și al institutelor de urbanism din Australia și Irlanda.

Evenimentul ”Orașe atractive pentru locuit în secolul XXI” a fost organizat, în sala A9 a Universității din Alba Iulia, cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România – Filiala Alba și al Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în cadrul proiectului INTERACTIVE CITIES, finanțat prin programul european de cooperare interregională URBACT III 2014-2020 (www.urbact.eu), proiect care încurajează comunicarea interactivă dintre reprezentanții administrației locale și cetățeni pentru a-i implica în procesul de luare a deciziei publice.

[nggallery id=1624]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Gesturi mici, bucurii mari: Cadouri pentru copiii internați la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Alba Iulia

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Gesturi mici, bucurii mari: Cadouri pentru copiii internați la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Alba Iulia În luna noiembrie 2025, Grădinița cu Program Prelungit Step by Step nr. 12 din Alba Iulia a marcat, ca în fiecare an, „Ziua Îngerilor”, în cadrul proiectului „Îngerașul meu”, desfășurat în parteneriat cu Grădinița „Căsuța cu povești” din […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Un bărbat care a obligat o minoră să se prostitueze la Alba Iulia, condamnat la 8 ani de închisoare pentru trafic de minori și deținere de droguri de risc. Cum proceda

Ioana Oprean

Publicat

în

Un bărbat care a obligat o minoră să se prostitueze la Alba Iulia, condamnat la 8 ani de închisoare pentru trafic de minori și deținere de droguri de risc. Cum proceda Un bărbat care a obligat o tânără minoră să se prostitueze la Alba Iulia a primit o pedeapsă dură pentru faptele sale. Daniel Florin […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Dispensar modern într-o comună din Alba: Vor fi angajate trei asistente, iar salariile vor fi plătite din fonduri europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Dispensar modern într-o comună din Alba: Vor fi angajate trei asistente, iar salariile vor fi plătite din fonduri europene Comuna Râmeț face un pas important spre modernizare și bunăstare. Locuitorii vor avea acces la un centru comunitar integrat (dispensar), care va aduce servicii medicale aproape de casele lor. Am stat de vorbă cu primarul comunei, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea