Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia, calificare în sferturile de finală Under 19 | Victorie cu LPS Satu Mare, în inferioritate numerică!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului Național Under 19 după victoria cu LPS Satu Mare, scor 1-0 (1-0), obținută în inferioritate numerică.

Pe terenul secund al Stadionului „Cetate” elevii lui George Țălnar s-au impus la limită, gol D. Nistor (36), fotbalist revenit după o accidentare de durată. În același minut însă „alb-negrii” au rămas în inferioritate numerică, prin eliminarea lui Pașca Igna (acesta a primit al doilea galben întrucât s-a bucurat la deschiderea scorului). Albaiulienii au rezistat aproape mai bine de o repriză în 9 jucători de câmp, iar în minutul 80 a văzut cartonașul roșu și antrenorul George Țălnar.

Calificarea este numai și numai a băieților. Echipa a făcut un joc impecabil împotriva a 15 jucători. Arbitrajul a fost unul tendențios, mult sub nivelul jocului și al competiției. Se vede munca depusă în ultimii doi ani. Mulțumesc publicului care a fost pentru noi al 11-lea jucător, colegilor mei din staff, care sunt adevărați profesioniști și președintelui Mihai Dăscălescu, pentru încrederea acordată. Unirea are viitor!„, a precizat George Țălnar.

Un meci tensionat, disputat într-o atmosferă de zile mari, cu susținători ai ambelor echipe

A fost un duel între lideri, din seriile 9 și 8, adjudecat de gruparea din Cetatea Marii Uniri, care s-a calificat astfel între primele 8 formații din țară la această categorie competițională. Meciul următor va fi în 12 mai, iar oponent poate fi CSM Reșița sau învingătoarea dintre CSȘ Caransebeș și CSC Șelimbăr.

CSM Unirea: R. Pauletti – P. Alexandru, Elmanhaly, D. Moldovan, Pandor, Sebaș, D. Olălău/ cpt, D. Nistor, Ardeiu, Pașca Igna, R. Nistor; rezerve L. Bucur, V. Stanciu, Borza, Ionaș-Rădoi, Forrai, Buzilă, Cârja, Gall, R. Stanciu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

LPS Sebeș, meci în optimile de finală ale Cupei României Under 19, la Ghiroda și Giarmata Vii, duminică, 8 martie | Doru Oancea: „Ne jucăm șansele!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

LPS Sebeș, meci în optimile de finală ale Cupei României Under 19, la Ghiroda și Giarmata Vii, duminică, 8 martie, primul test din 2006 | Doru Oancea: „Ne jucăm șansele!” La primul meci din acest an, duminică, 8 martie, LPS Sebeș va juca în deplasare cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, la ora 12.00, în […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: România, victorie cu Moldova, în debutul calificărilor pentru Mondial la fotbal feminin | Duel între echipiere ale CSM Unirea Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

România, victorie cu Moldova, scor 1-0 (0-0), în debutul calificărilor pentru Mondial la fotbal feminin | Duel între echipiere ale CSM Unirea Alba Iulia România, victorie cu Moldova, în debutul calificărilor pentru Mondial la fotbal feminin, scor 1-0 (0-0). Pe „Arcul de Triumf” s-au regăsit 3 echipere ale CSM Unirea Alba Iulia, Elina Coceanovschi (integralistă […]

Citește mai mult

Sport

Miercuri, ora 17.00, Volei Alba Blaj – CSO Voluntari, returul semifinalelor Cupei României | Duel „de totul sau nimic” pentru calificarea în finală

Dan HENEGAR

Publicat

în

Miercuri, ora 17.00, Volei Alba Blaj – CSO Voluntari, returul semifinalelor Cupei României | Duel „de totul sau nimic” în „Alba Blaj” Arena pentru calificarea în finală Miercuri, 4 martie, de la ora 17.00, în „Alba Blaj” Arena, se dispută confruntarea dintre Volei Alba Blaj și CSO Voluntari, returul semifinalelor Cupei României (direct pe TVR […]

Citește mai mult